Primit pentru publicare: 08 febr.2017
Autor: Gruia COJOCARU, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 08 febr. 2017
Editor Ion ISTRATE

Proteste în codru

fabulă

În codrul cel falnic de lângă crângul însorit dospește democrația. Civismul se rostogolește de la hulpavii lupi, la veverițele jucăușe, pentru a aureola în rostirea celor mai tinere jivine semnificația verbului a (nu) fura. Ce mai, văzând până la ce nivel spiritul civic a prins contur în codrul depărtat, Mormăilă, ursul greu împovărat de stăpânul Timp, și-a zis că n-ar fi rău să-și convingă fiul – care a pășit vijelios înspre jumătate de an – să iasă cu el, luminos, la proteste. Știa desigur, ținând cont de vârsta lui Mormișor, că nu doar opulentul codru era departe, ci însăși crângul, reședința lui de vară, nu-i era tocmai la îndemână acum, dar până-n marginea iazului, unde jivine de tot soiul veneau în toiul amiezii să-și ostoiască setea – înarmat cu pancarte cu ,,Jos Bivolul”, ,,Jos… diverse” – putea ajunge în voie. Iar din limbajul corpului, ursul avea credința că băiețașul îi împărtășea voința… Avea o singură problemă: mama pruncului, ursoaica (prea)iubită, a început protestele. Motivul? Mormăilă i-a promis că va curăța peștele, pe care ursoaica l-a cumpărat sâmbătă de la o vulpe cu obraz subțire, iar promisiunea a rămas acoperită de solzi și duminică…
-Bine măi, ursoaică, i-a spus Mormăilă împăciuitor, în loc să-mi mulțumești că ți-am lăsat pe mână bănuți de aur, îmi faci morală pentru niscaiva trebușoară neonorată?!
În loc de răspuns, a lui soțioară a întins pe masă un carton albicios pe care a scris: ,,Jos dictatura ursului!”
Mormăilă s-a retras în camera ursulețului. Mormișor dădea semne de nervozitate, aruncând cât colo vrăbiuța pe care tocmai o morsocase.
-Ține, băiete, elefănțelul primit de la Leul de serviciu al Castelului, îi spuse ursul pruncului, dându-i jucăria de pluș jinduită poate și de alții… Nimic, ursulețul s-a pus pe urlat, iar mama… pauză, nu se dezlipea de fel de penson. Pe la vizuini roase de vânt, viezurițele își dregeau glasul: ,,Jos tiranu’!”, Jos măgaru’!”
Mormăilă dădu fuga în grajd, la Joiana, cu o căniță pe care vroia s-o umple cu lapte cald pentru ursuleț. Stupoare! Văcuța preaslăvită îl întămpină cu o copită bine țintită. Din colțul din dreapta, de lângă ușă, Bucefal cel năzdrăvan îl cercetă aspru. După ce-i privi potcoavele, ursul deschide atent fereastra și iese mintenaș. Pe fază, vierul cel negru, scăpat din cocină printr-un vicleșug doar de el știut, îl izbi scurt în coapsa stângă, în vreme ce Reno, proaspăt ieșit din lesă, îi prezentă colții plini… Mormăilă zări o potecă nepăzită de vreo jivină. O tăie iute în diagonală și-i lasă lui Orwell ferma animalelor, să se spele pe cap cu ea. După ceva timp, se opri gâfâind. În spate, sfios, vulpoiul Jeglea glăsui părintește:
-Vrei să scapi de grătar? O singură cale: alegeri precipitate!
-Bine, dar Măria Sa, Leul n-a pomenit despre așa ceva! zise ursul derutat.
-Știm noi ce e mai bine pentru Castel! rosti vulpoiul, pierind după o coamă.

Morala: Să ieși din vizuină și când nu vor alții!