Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

ILIE PASCAL, CARTEA DE DOR A PRUTULUI

ILIE PASCAL, CARTEA DE DOR A PRUTULUI
SAU ÎNTOARCEREA LA SINE

“Uneori, după mult zbucium în lume, te întorci la tine cu înduioşarea
cu care întâlneşti un vechi prieten”
N. IORGA

Colonelul (r.) ILIE PASCAL , „pensionar din învăţământ, scriitor, veteran de război, membru al Uniunii de Creaţie şi Interpretare a Muzicienilor din România”, după cum însuşi se recomandă, „acum când are în visteria vieţii anii ce însumează exact nouă decenii, merită să iasă cu faţa în soare, privind peste ţinuturile pe care a călătorit, unde a crescut şi apoi a muncit traversând şi bucurii şi momente tragice şi rostind vorbe de dor despre un prieten pe care îl purta în inimă – apa Prutului”.(Dumitru Ivan)

coperta Carte Ilie Pascal [800x600]Asta a şi făcut Domnia-Sa în cea de a 18-a carte, publicată recent de Editura QUADRAT – Botoşani (ISBN: 978-606-8238-48-7) şi lansată chiar în ziua aniversară de 3 decembrie a.c, (când autorul împlinea venerabila vârstă de 90 de ani), în sala oglinzilor a Casei Armatei, într-o atmosferă sărbătorească, în prezenţa unui numeros public – , cadre militare, colegi, intelectuali din elita urbei, rude şi mulţi prieteni.

Cum s-a născut această carte ne spune însuşi semnatarul ei, în „Postfaţă”: „mi-a trecut prin faţa ochilor, ca un film frumos, toată viaţa mea legată de aceste locuri natale, în luna septembrie a anului trecut, când am făcut o fascinantă excursie de-a lungul Văii Prutului, împreună cu un echipaj special, care m-a ajutat să revăd, cu folos şi interes, meleagurile de care mă simt legat prin destin.

De la Rădăuţi-Prut şi până la Stânca-Costeşti, am cutreierat 6 comune cu 14 sate, poposind în locurile şi instituţiile cele mai importante şi la mai mulţi oameni cunoscuţi, cu care am colaborat, mi-au fost prieteni sau la personalităţi ale locurilor.

Tulburat încă o dată de acest periplu, m-am hotărât să scriu…Încă i-am îndemnat să semneze în această carte şi pe câţiva discipoli de-ai mei care m-au însoţit în acea încântătoare excursie.

A răspuns chemării fostului său învăţător şi consătean, mai întâi, inginerul Vasile Dumitraş, în prezent director general al S.C. „Dumitrom” S.R.L. Bacău, care este şi unul dintre prefaţatorii cărţii. Fiindu-i alături de-a lungul întregului itinerariu, în mod firesc, Mitocul i-a fost prima atracţie, epicentrul universului prutean, care l-a subjugat pe autor, unde şi el a văzut lumina zilei, primul răsărit magic al Soarelui, a primit primul sărut părintesc, a simţit dragostea de mamă şi unde, în prima zi de şcoală, a fost primit cu braţele deschise de primul său învăţător, Ilie Pascal.

La Rădăuţi-Prut a poposit apoi, „unde Ştefan cel Mare a avut lupte cu tătarii şi unde era un loc de popas în drumul către ţara Hotinului”, la bisericile din Rădăuţi-Prut, Cotul Miculinţi, Crasnaleuca, Horia, Şerpeniţa, Sadoveni şi Ripiceni, monumente istorice şi la monumentele închinate eroilor neamului din Rădăuţi-Prut şi Mitoc.

Cu acelaşi patos, distinsul inginer evocă PODURILE DE FLORI din anul 1991, remarcabile întâlniri ale românilor de pe cele două maluri ale Prutului, de la Cotul Miculinţi – Pererita, Mitoc-Viişoara şi Stânca Costeşti, manifestări la care autorul acestei cărţi a fost prezent cu emoţionante programe artistice, din repertoriile cărora nu au lipsit compoziţiile proprii de cântece şi versuri patriotice care mergeau direct la inima românilor despărţiţi de vitregiile timpului.

În alte „câteva rânduri lângă PREFAŢĂ”, sub pretextul unei „scrisori deschise” adresate magistrului, prof. Viorica Sandu, fiică a satului Mitoc, remarcă profunzimea sentimentelor cu care autorul-consătean evocă momente, fapte, întâmplări şi evenimente pe care şi D-ei le-a trăit: în dulcea copilărie, când, împreună cu părinţii, mergea cu căruţa ori, iarna, cu sania prin sat, la câmp, la târg la Săveni ori Lipcani, viaţa de acasă, părinţii iubitori egali pentru toţi cei 7 copii, prezenţa la biserică de sfintele sărbători, la petrecerile din sat – nunţi, cumetrii, aniversări ori onomastici, serbări, şezători şi clăci – , jocurile copilăreşti, prima zi de şcoală şi multe amintiri din anii aceia frumoşi care nu se mai întorc niciodată…

Şi nu ezită să-şi elogieze „adresantul” pentru calitatea prestaţiei sale, îndelungate şi meritorii, ca director de cămin cultural şi instructor al formaţiilor artistice – cor, grup vocal, orchestră, dansuri, montaj literar – muzical şi teatru de păpuşi – cu care câştiga mereu locurile fruntaşe la competiţiile Festivalului Naţional „Cântarea României”.

Martoră la multe din momentele de glorie pe care autorul le menţionează în carte – cu brigada artistică pe scena ARLUS din Bucureşti şi premiul întâi pe ţară, cu teatrul de păpuşi, aşişderea, inventarea xilofonului din sticle acordate cu apă, în gama do maior, cu care cânta în orchestră, şi alte merite care i le-au recunoscut, la timpul lor, autorităţile fostului raion Săveni, ale fostei regiuni Suceava şi chiar ale Capitalei, consăteanca şi contemporana sa îi certifică încă o dată celeritatea.

Celor care şi-au pus semnătura în această carte, alături de autor, li se aliniază şi Ionel Şorodoc, comisar (r.), originar din acelaşi spaţiu al Văii Prutului şi, timp de 22 de ani, şef al Pichetului de Grăniceri din Mitoc.

Sub titlul „Cuvântul meu în Cartea de dor de Prut”, D-Sa trece, mai întâi, în revistă marea diversitate de spectacole, iniţiate şi puse în scenă de Domnul Iluţă Pascal, prezentate sub egida şcolii ori a Căminului cultural, în mod frecvent, vreme de peste două decenii, acasă şi în deplasare, cu care, de fiecare dată, se bucura de îndelungi ovaţii din partea publicului.

Şi, revendicându-şi şi apartenenţa la echipa acestui lider spiritual al Mitocului, a cărui energie luminată a aureolat atâta vreme viaţa artistică a unei întinse zone a Prutului de Sus, D-lui invocă, pe lângă prezenţa neîntreruptă ca însoţitor al Caravanei folclorice mitocene, în multele ei deplasări, şi numeroasele sale colaborări cu organizaţii şi instituţii, unde şi prezenţa aceluiaşi portdrapel al comunei era nelipsită – Asociaţai Sportivă locală „Prutul”, şcoala şi unitatea de pionieri – , concretizate în acţiuni ale cercului „Prietenii grănicerilor”, pe care l-a condus, participarea la drumeţii pe graniţă, cu elevii, la serbări câmpeneşti, concursuri pe diferite teme şi la festivităţi prilejuite de sărbătorile importante ale anului: Ziua Grănicerilor, Ziua Învăţătorului, Ziua Naţională a României ş.a , ale căror ecouri se constituiau în importante contribuţii la educarea patriotică a generaţiilor de toate vârstele ale satului.

Dar, după cum singur mărturiseşte, cele mai emoţionante momente pe care le-a trăit la Mitoc ofiţerul – grănicer şi pe care nu le poate uita au fost acelea când îi auzea pe fraţii grăniceri de peste Prut vorbind sau cântând româneşte şi ţine să remarce că tocmai sentimentul frăţiei noastre cu românii basarabeni strabate, de la un capăt la altul, cartea de faţă a D-lui Pascal, ca şi „Povestiri despre locuri şi oameni de la Prut” şi „La Podul de flori”, publicate anterior acesteia, care îl situează pe autor în rândul promotorilor dorinţei de reîntregire în literatura română postdecembristă, cu eroi încercaţi de multe lacrimi grele şi fierbinţi, pe care ochii nu le pot plânge, rămase în inimi, arzând…

Ii simţim solidaritatea cu această lume captivă în izolare nedreaptă şi suferinţă, în această carte, încă din primul text, un cântec de jale, sugestiv intitulat, „DOR, DOR, DOR”:
„ Dor, dor şi iar dor,
Dor de lume, dor şi dor,
Dor de satul meu iubit
Unde am copilărit.
Dor de Prutul liniştit,
Ce de fraţi ne-a despărţit,
………………………………….
Domnul Sfânt este cu noi,
Vrem Basarabia-napoi”.
………………………………….

Acelaşi sentiment este dominant în fiecare pagină a cărţii: în cântecele şi versurile închinate locurilor şi oamenilor de la Prut, în însemnările monografice, amintirile, evocările, crochiurile, antologiile folclorice şi, cu deosebire, în Repertoriul oamenilor din stânga Prutului, …întregul univers în care, „pentru nonagenarul Ilie Pascal, PRUTUL este un reper major al existenţei, al frumuseţii naturale, o rană despărţind frate de frate şi o speranţă a unirii românilor care numai ei cunosc cu adevărat ce semnifică vorba DOR… Scriind aceste pagini, Ilie Pascal, ne cântă o doină românască auzită şi dincolo de apa Prutului, până hăt departe, în cetăţile de odinioară ale Măritului Ştefan”. (Dumitru Ivan)

Să trăiţi în sănătate, MULŢI ANI, D-le colonel, să vă vedeţi visul cu ochii !
Prof. Gheorghe BURAC
Vlăsinești, Decembrie 2012



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. Pojar Costel spune:

    Sunt originar din Mitoc. Am învățat la școala generala nr. 1, școala unde domnul învățător Ilie Pascal și-a desfășurat activitatea didactica. A fost și este un mare dascăl și om. Citind articolul va mărturisesc ca sunt profund mișcat. Sa ne trăiți DOMN ILUȚA!

  2. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Sincere aprecieri si urari de sanatate,cu tot respectul, atat autorului cartii cat si d-lui profesor Gheorghe Burac!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5