Mihai MAXIM
Odată cu trecerea anilor mi-am dat seama că atunci când cobori scara vieţii devii tot mai sensibil la aprecierile aduse activităţii tale. De când am început să scriu literatură am trăit multe momente memorabile, precum susţinerea tezei de doctorat în 1986 şi primirea în Uniunea Scriitorilor în 2006. Au urmat lansarea volumelor de traduceri literare şi a cărţilor de autor, având ca invitaţi de onoare personalităţi marcante – academicienii Mihai Cimpoi şi Victor Crăciun generalul (r) dr. Mircea Chelaru, muzicianul Eugen Doga, Marea Doamnă a Romanului Românesc Ileana Vulpescu, scriitorul , editorul şi „starostele” literaturii pentru copii Victor Gh. Stan şi sensibila poetă şi traducătoare Paula Romanescu, culminând cu premierea de către Uniunea Scriitorilor a romanului „Fereastră spre altădată”, însă nici unul nu mi-a atins atât de profund coarda sensibilităţii ca primirea călduroasă organizată de colaboratorii Editurii AGATA şi ai Revistei LUCEAFĂRUL din Botoşani de Ziua Dorului. Am visat mereu şi am plănuit de multe ori această „Întoarcere a Fiului Risipitor”, dar avatarurile vieţii mi-au tot amânat-o. Poate a fost spre binele meu, pentru că talanţii pe care mi i-au dat la plecare profesorii de la Liceul Laurian s-au înmulţit şi au rodit peste două sute de articole de presă, publicate în prestigioase reviste de cultură din Bucureşti, de la Botoşani la Alexandria şi de la Cluj la Bacău, opt volume de traduceri literare şi şase cărţi de autor, preţuite de cititori şi bine primite de critica literară. Am debutat în publicistică în anul 2006 la revistele HISTORIA şi HYPERION, în traduceri literare – la editura PAIDEIA în 1998 şi în proza de autor în 2006 la Editura Ligii pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, după care mi-am continuat zborul deasupra ogorului literaturii române. Trăgeam însă mereu cu coada ochiului spre locul de unde am pornit în viaţă. Şi când m-a adus dorul acasă, confraţii din vechiul târg moldovenesc, acum oraş înfloritor, au tăiat viţelul cel gras şi „ne-am veselit împreună pentru zilele în care ne-ai smerit (Doamne), pentru anii în care am văzut rele”(89, 17).
La Botoşani evenimentul a avut loc în sala Expoziţiei Muzeale „Scriitori botoşăneni” organizată în sediul Editurii AGATA din Centrul Istoric. Au participat personalităţi locale ale vieţii culturale, printre care membri din zonă ai USR, ai UZPR , ai UCMR şi ai Asociaţiei Scriitorilor Botoşăneni, foşti colegi de liceu şi de facultate ş.a. Cu această ocazie mi-am prezentat ultimele două volume de proză, scrise în timpul pandemiei (romanul „Jocul cu focul” şi „Tablouri în miniatură” – Regăsiri publicistice) şi am donat pentru Muzeul Scriitorilor Botoşăneni câte un exemplar din cărţile de autor. Şi mai multe exemplare din romanul autobiografic SCUTUL DE SPERANŢĂ, unde oraşul Botoşani este prezentat în două capitole, respectiv perioada cursurilor liceale şi reîntâlnirile anuale ocazionate de trecerea spre satul natal. Intrând în incinta Editurii, mi-am dat seama că mă aflu într-un adevărat centru cultural. Pereţii acoperiţi cu tablourile scriitorilor şi cu citate reprezentative din operele lor, standuri dedicate oamenilor de cultură născuţi în Vatra Botoşanilor şi intraţi în patrimoniul cultural naţional, tablouri şi fotografii de epocă, rafturile cu cărţi impuneau respect şi îndemnau la meditaţie. Şi peste tot se simţea aripa ocrotitoare a geniului de la Ipoteşti. Să nu uităm că la Unire Botoşaniul era considerat ca importanţă economică al treilea oraş din Principate, după Bucureşti şi Iaşi. Şi că la Expoziţia Internaţională de la Paris din 1900 Marele Premiu al Expoziţiei a fost decernat primei Societăţi a morilor de aburi din Botoşani. M-am bucurat când am aflat că în pofida fondurilor financiare modeste, amenajările interioare şi locul pe care îl deţine această instituţie în viaţa culturală a urbei se datorează strădaniei şi priceperii manageriale ale directorului. Inspirându-se din Referinţele critice anexate la romanul Jocul cu focul şi din Dicţionar, Editura a scos pentru această întâlnire o broşură despre activitatea mea literară şi publicistică, aşa că nu veneam ca un necunoscut. Cuvântul de deschidere i-a aparţinut gazdei, scriitorul Ion Istrate, care inaugura astfel seria de întâlniri cu scriitorii de origine botoşăneană ÎMBRĂŢIŞAREA IDENTITĂŢII NATALE, avându-mă ca prim invitat. Adresându-mă asistenţei, mi-am prezentat succint realizările literare, textul expunerii fiind publicat a doua zi în revista „Luceafărul de seară” . După cum remarca scriitoarea Dorina Rodu, directoarea editurii ARENA CĂRŢII şi redactor-şef al revistei La AC în articolul „13 mai, Ziua Dorului, sub cupola Îmbrăţişării identităţii natale. Mihai Maxim şi reîntoarcerea la matcă”, evenimentul s-a desfăşurat într-o atmosferă plăcută, împletind bucuria cu un oarecare iz de melancolie , datorat reîntâlnirii scriitorului Mihai Maxim cu doi dintre foştii săi colegi de facultate; prof. univ. dr. Mihai Panţiru,venit special de la Iaşi, şi prof. Dumitru Gheorghiasa, toţi trei depănând câteva amintiri plăcute din studenţie şi nu numai. ”(Luceafărul de seară, 14 mai 2023). Pentru exprimarea aleasă şi eleganţa stilului din romanul „Jocul cu focul”, scriitoarea Lucia Olaru Nenati l-a numit metaforic pe autor „Lord al literaturii”, ceea ce mi-a amintit că şi colegele de cancelarie ale soţiei mi se adresau cu acelaşi apelativ englezesc. Criticul literar D.M. Gaftoneanu a apreciat cursivitatea verbului şi dinamica acţiunii; profesoara Silvia Lazarovici a vorbit despre valoarea literară a romanului Jocul cu focul, iar cantautorul Ludovic Schibinschi a improvizat dedicaţia muzicală „Vino la Botoşani de Ziua Dorului”. Prin primirea făcută, Gazdele au confirmat bucuria revederii şi faima ospitalităţii moldoveneşti. Ca semn de apreciere Directorul Editurii AGATA mi-a acordat Diploma ONOAREA SENECTUŢII BOTOŞĂNENE şi mi-a dăruit Dicţionarul SCRIITORI ŞI PUBLICIŞTI BOTOŞĂNENI, adus de lexicografa Silvia Lazarovici la a cincea sa ediţie, unde mi s-au rezervat şi mie două pagini. Voi păstra neşters în memoria afectivă acest moment fericit, care îmi încununează activitatea de o viaţă. Am venit la Botoşani adus de dorul meleagurilor natale şi pentru a reîntâlni doi vechi prieteni şi am plecat la Bucureşti, lăsând în urmă patruzeci de prieteni noi. Vă mulțumesc, dragi prieteni botoşăneni!
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania