Jan TRISTEA

în ajun, de Anul Nou

spre Anul Nou
în ajun
se aud tălăncile
se scutură clopoțeii
zurgălăii sună
și
fără clopotar
clopotele se leagănă a deslușire
în clopotnița vechii bisericii
se bat clopotele și răsună
din a vremii răgușire
dând în vileag
reaua și vestea bună
vieții
șoptind cum se desparte
viața de moarte

de sus
bufnița cea albă
cu ochii de alamă
din dosul streșinii a turnului cu cruce
în cuibărirea de un an
amorțită
la miezul nopții se holbează
înspre a vremii ducere

și-și
bat aripile bufnițele
răscolind universul
răstălmăcind înțelesul
focul inimii-l aprinde
din fluturii cu aripi în violet
pentru un nou zbor
pentru o altă viață
către un alt timp măsurat
ce va apune și el
în alte timpuri măsurate
toate
în infinit