Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    În aşteptarea cuvintelor

    Cine este Gabriela Goudenhooft?
    Anticipăm întrebarea cititorilor noștri și, deci, răspundem cu cuvinte nu pierdute, ci potrivite. Este moldoveancă, născută în Deleștii Vasluiului, licențiată în filozofie, istorie și drept, doctor în filozofie, lector universitar la Facultatea de Științe Politice și Științele Comunicării – Universitatea Oradea. A publicat poezii, eseuri, studii și articole științifice în revistele: Familia, UNU, Aurora, Cele Trei Crișuri, Aletheia, Revista Transilvană de științe administrative, Analele Universității Oradea etc. Cărți publicate: Percepția de sine în spiritualitatea interbelică, Editura Pim, Iași, 2005; În așteptarea cuvintelor, Editura Arca, Oradea, 2009. Vom reveni în numărul următor.

    ÎN AȘTEPTAREA CUVINTELOR
    Autor, Gabriela GOUDENHOOFT
    Volum apărut la Editura Arca, Oradea, 2009,
    ISBN:978-973-1881-25-6)

    În aşteptarea cuvintelor

    I

    Și-n fumul clipelor care se zbat
    să mă ajungă din urmă,
    mă amăgesc
    că voi găsi Cuvântul
    care să spună ce sînt,
    care să mă arate ca
    o avalanșă de pietre căzând
    peste frica lumilor
    care mă bântuie.

    Tot mai aștept din
    ziua care vine,
    un semn care să mă încapă,
    căruia să mă dăruiesc,
    întreagă, eu, nedorita,
    mereu zbuciumată
    în singurul meu urlet
    care mă refuză cuvântului
    dar încă mă mai ține în viață,
    ca și în moarte
    și mai ales,
    mă ascunde

    II

    În așteptarea cuvintelor
    Care să mă aducă-napoi
    Care să se aplice asupra mea cu
    Miros de tei și căldură
    În așteptarea lor mai trăiesc uneori
    Atunci când noaptea mă chinuie
    Să-i găsesc capătul

    În așteptarea cuvintelor
    Pe care le vreu, pe care le repet
    Până dimineața târziu
    Când ochii mă refuză oricărui vis
    În așteptarea lor mai adorm uneori sperând
    Că poate mâine vei veni
    Spunându-mi toate cuvintele
    În așteptarea cărora am murit de mult

    III

    Stau la poarta cuvântului
    Și nu îndrăznesc să bat
    Târziu de tot, când nu mai contează,
    Plând amar, gâtuit,
    Cuvântul își apleacă umărul cald
    Și atât.

    IV

    Dă-mi, Doamne, adevăratele cuvinte,
    buzele-mi ard în nesupunerea lor,
    urmele grele, nimicul din mine
    se răstoarnă în lume
    fără oprire, fără oprire…
    nu pot,
    nu pot, Doamne, să mă lepăd
    de durerea mea de mine!

    V

    Schingiuesc fiecare cuvânt înlăuntru meu,
    Îl rotunjesc, Îl tăvălesc,
    Din carnea lui iau coaja bătucită
    Și-i redau strălucerea
    Să mă mâhnesc,
    Să mă mântuiesc
    După toate acestea și după
    Multe altele
    Muzica dezordonată a cerului sporește
    Ca și cum ar anunța
    Că un mecanism s-a stricat
    Că ordinea minții
    E haosul inimii
    Ca numai pleoapa, ea nu se înșeală,
    închizându-se și deschizându-se peste lume
    în marea sa Iluzie nu se minte,
    În propriul ei somn nu doarme…
    Mângâi fiecare cuvânt
    Și mă îngrijorez de singurătatea lui
    Înainte de a-l strcura înafară.
    Uneori mă confund cu sunetul,
    Cu semnul cuvântului
    Și mai ales cu însingurarea lui dulce
    Pe jumătate adormitoare.

    VI

    Tirania mea asupra cuvintelor
    Pe care le chinui în mine
    Și nu îndrăznesc să le scuip
    Pe care le modelez și le măsluiesc
    Și apoi,
    Pun nebunește altele în locul lor
    Fără nici o noimă.
    Tirania cuvintelor asupra mea
    Și fiecare cuvânt citit
    Care mă întoarce pe dos
    Și iarăși,
    De nu mai știu care sunt
    Și cum sunt
    Sfinte sunt numai trecerile,
    Schimbările,
    Umblările dintr-o formă în alta
    Pasămite jocul acesta
    A înșelat multe minți,
    De-a răsucit în ele
    Vălul Iluziei,
    Poarta zilei ce ne așteaptă.

    VII

    Caut cuvântul,
    Îl ascund
    Ca să mor în curând,
    Ca să nu doarmă mai mult.
    Caut cuvântul
    Îl vând
    Ca să nu mă întoarcă în gând.
    Chiar și acum când
    Cuvintele mă răstignesc
    într-un poem
    nu le spun
    ci doar stau pripită la poarta lor
    răbdător, răbdător,
    gândul lor, cine știe
    poate că într-o zi
    am să îndrăznesc să le numesc,
    dar până atunci
    ca un copil, care încă mai vede
    farmecul lucrurilor
    mărunte și mici, pe care ceilalți
    le-au pierdut pe drum.
    Adorm și mă trezesc
    În așteptarea lor.

    VIII

    Uneori ele se furișează
    Înviindu-mă,
    Înbrăcându-mă cu mine,
    Purtându-mă prin lume,
    suflându-mi cuvintele
    schimonosind zâmbetele,
    gesturi ale mâinii…
    … mângâieri…

    Uneori ele se furișează
    Legându-mă,
    Imobilizându-mi somnul,
    Modificându-mi aleatoriu
    Vise, dorințe,
    Făcându-mă să mă trezesc
    Pe un alt drum
    Plecată.

    Uneori ele se furișează
    Deschizându-mi răni
    Făcându-mă să strig:
    -Nimic nu durează, nimic nu durează!
    Aruncând nisip în golul din mine
    Atât de adânc,
    Fără fund.

    Uneori îmi spun
    Că singure, amintirile,
    Îmi pot mărturisi despre mine,
    Despre lume, zadarnic
    Scâncetul meu autist
    Înfurie timpul
    Înversându-i curgerea

    IX

    Când caut cuvântul,
    Când umlu încet, încercând să nu-l supăr,
    Când mă speriu de însigurarea lui tristă
    Și încerc să-l apropiu,
    Să mi-l încredințez
    Astfel ca în noaptea drumului
    Să n u mai fim străini,
    Când ele mi-se refuză
    Ajungând iar inaintea mea
    La împărțirea prăzii,
    Mă încrâncenez și strig
    Cu ură nimănui:
    -Iartă-mă,
    Să o pot lua de la capăt

    X

    Mă sărăciți și mă ascundeți
    În dosul vostru ca și cum
    Aș fi ajuns cerșitor la masa cuvintelor,
    Ca și cum în mine
    n-ar fi strălucit nici măcar
    umbra unui gând prizărit
    ca și cum nu v-aș fi slujit…
    și dacă ați ști cât vă iubesc,
    pierdutelor
    și niciodată cu adevărat
    potrivitelor
    cu gândul pe care mi-l caut
    ca să vi-l dăruiesc…

    XI

    Ca să nu mă-ntristez,
    Te pronunț
    cu foamea celui ce n-a mai rostit
    cuvintele calde și coapte
    dintr-un timp depărtat și năuc.
    Plec cu tine
    Și știu ce vicleană
    este gura ce-ascunde gândul
    în supunerea lui singuratică.
    Te încălzesc, te strecor,
    Te îngădui,
    Dărunind visul meu altor nopți
    Și ce faci?
    Te ascunzi, mă trădezi,
    mă dezvălui.
    -Până mâine mai e, nu te duce!
    Lasă-mi ochiul măcar, să am
    o fereastră către propriul meu țărm

    Revista Luceafărul.net – Anul 1 – Numărul 9 – 11 septembrie 2009  


    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5