Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

In Est-Vest : Ciulini, trandafiri, violete de Parma și anoTimpuri

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143), Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


In Est-Vest : Ciulini, trandafiri, violete de Parma și anoTimpuri

Primit pentru publicare: 16 Nov. 2020
Autor: Octavia BUHOCIU, redactor Rev. Luceafărul     
Publicat: 16 Nov.  2020

© Octavia Buhociu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


In Est-Vest : Ciulini, trandafiri, violete de Parma și anoTimpuri

Încep cu o lista, incompletă, recunosc, de cărți-studii apărute sub semnătură doctorului Bogdan C.S. Pîrvu, medic specialist Psihiatrie, medic specialist Medicină de familie, mastere luate în psihologie clinică și nutriție clinică, doctor în științe medicale, care activează în prezent în cadrul Secției de Psihiatrie a Spitalului Mavromati Botoșani :
Îngerul rănit –Bogdan C.S.Pîrvu, Institutul European, 2017
Moartea mioritică –Anton D. Pîrvu, Bogdan C.S.Pîrvu, Editura Pim, Iași, 2017
Rudele poetului. Eseu despre sângele albastru – Bogdan C.S.Pîrvu, Editura Pim, Iași, 2018
Sylvia Plath. Arta de a muri- Elena Ciobanu, Bogdan C.S.Pîrvu, Institutul European, 2018
Îngerul rătăcit – Bogdan C.S.Pîrvu, Editura Tehnopress, Iași, 2019
Băutorul de mescal. Fantezie- Bogdan C.S.Pîrvu, Editura Pim, 2019
În « Moartea mioritică – Dans macabru în jurul morții lui Max Blecher » autorii ne invită la o plimbare fascinantă în macabrul ei, alături de Moarte, neobosit globe-trotteur în veșnicia timpului, ne strecoară prin Scylla și Caribda pentru ca în final un Thanatos senin să ne întindă cupa mioritică a împăcării divine. O panoplie de 14 imagini, reproduceri de tablouri ale unor pictori ( Edward Munch, Hugo Simberg, Ștefan Dumitrescu, Ștefan Luchian,..) ca pietre de hotar ne sunt călăuză în marea trecere și căutare.
Din cerul plin de « maladiile vremii și tulburările sufletești » al Franței, un înger rătăcit și-a găsit întruparea omenească în magistrul François Villon (1431-1463). Parisul acelor ani era o cloacă de ciumă, tifos, tuse măgărească, prostituate, briganzi, spânzuratori la toate porțile orașului. În acest ambient, prea puțin liniștitor, Villon studiază între 1443-1452 la Sorbona, dându-și bacalaureatul și masteratul, dar mai ales dobândind solide competențe în « vin, femei, cântec ». Crime, jafuri, beții, «amantlâcuri fără perdea, inimaginabile torturi, dansuri macabre cu moartea alcătuiesc tabloul în alb-negru de dimensiuni reduse (32 ani !) și intensitate maximă, susținut de versurile magistrului în care cuvintele se împerechează, când diafan, când cu nerușinare, așa cum surprinde Bogdan Pîrvu în « Îngerul rătăcit ».
Fiecare secol își are îngerul sau îngerii săi, entități pur spirituale înzestrate cu cele mai elevate calități și care transformă prin trăirile lor transfigurative realitatea în cel mai pur și magic diamant și ne-o transmite nemuritoare. Puși sub microscopul supradimensional al științei medicale, poeții romantici sunt jupuiti de straturi succesive până la ultima celulă, la propriu și la figurat și diagnosticați, fără sentimentalisme, de « Psihoză maniaco-depresivă » sau cum i se spune azi bipolaritate. În « Îngerul rănit » apare Cervantes (pe numele de poet Don Quijote), « Pogorat de-a dreptul din mit și din legendă », dar căruia « din prea puțin dormit și din prea mult citit i se uscară creierii și-și pierdu mințile », devenind subiect de cercetare pentru un șir de medici, azi iluștri anonimi. Îi vine în întâmpinare Alfred de Musset în fantezia « Cetatea » după « Mierloiu alb » al acestuia. Copilăria i-a fost pusă sub semnul nefericirii și singurătății : « tatăl l-a repudiat, prietenii l-au ocolit, mentorii l-au neglijat, colegii de breaslă l-au denigrat, iar soția i-a înșelat așteptările ».Un fir invizibil desparte povestea de adevăr și-l transformă pe poet într-o statuie a însingurării.
Pentru a întregi « corola de minuni a lumii », vine alături de primii și Friedrich Holderlin, « doborât de schizofrenie la 33 de ani și condamnat la un purgatoriu ce va dura încă 40 ani ». Și în cazul lui diagnosticul și medicația sunt aberante : « va fi ținut în izolare într-o încăpere cu ușa capitonată, fără clanță în interior, pe față cu o mască de piele prevăzută cu găuri mari pentru ochi și nări. Dacă s-ar zbate s-ar sufoca… » Diagnosticul pus : manie rebelă, bolnav mintal, natura bolii e confuză.
Lista îngerilor răniți este luminată de alte două nume mari : Eminescu și Byron. Îi găsim în « Rudele poetului » . Timpul și circumstanțele evoluției îți fixează rudele și le aduc împreună. Lord Byron, Eminescu, Lowell, în venele tuturor pulsând sângele albastru al aristocrației spirituale și nu numai. Să ne oprim la Eminescu care primește botezul geniului din veac la Biserica Uspenia din Botoșani după intrarea în lume din 15 ianuarie 1850. Și in cazul lui, « cel tânăr și frumos, cu îmbrăcămintea îngrijită, cel cu verb cald și înălțător », vin specialiști de toate felurile : medici, critici literari, colegi, prieteni, care sapă dincolo de miezul familiei pentru a găsi un vulcan, care-n erupere, aruncă boli mintale, suicide, comportamente ciudate. « Copil al unei rase nobile și bătrâne, în el se petrecea lupta decisivă între flacăra celei mai înalte vieți și germenul distrugerii finale a rasei : geniul cu nebunia »(I-L. Caragiale). Cuvinte hâde, notații matematice cu majuscule și cifre (conform evoluției științei medicale in mileniul actual) pentru justificare celor povestite, mărturisite de Maiorescu, Slavici, Caragiale, dr Șuțu, Ion Rusu Sirianu, Miron Pompiliu, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești,… : Hiperenergie-criteriul A, Tristețe-Simptom A1, Nimicnicie- Simptom A6, Supraestimare-simptom B1, Nedormire-simptom B2, Hiperlocvacitate-simptom B3, Fugă de idei-Simptom B4…culminând cu « Marea întunecime » între 33 și 39 ani. Dar unde să fie cuvintele prin care Poetul a dat strălucire și nemurire limbii române ? Și așa Poetul a trecut Stixul încununat de întunecimea marilor specialiști, medici, cunoscători, critici, martori, prieteni,…
Conform dicționarului, mescalina este un alcaloid vegetal extras dintr-un cactus mexican, folosit ca stupefiant ; ingerat, provoacă deliruri hipnagogice (referitor la stările premergătoare instalării somnului). Iar mescalul este băutura alcoolică originară din Mexic, preparată din suc de cactus. Bazându-se pe viața scriitorului Malcolm Lowry (1909-1957) și pe romanul său « Sub vulcan », Bogdan C. S. Pîrvu scrie o fantezie, « Băutorul de mescal » tocmai pentru a reliefa unde poate duce plăcerea de a consuma și apoi nevoia de a consuma băuturi alcoolice.
Violon d’Ingres sau nu al dlui doctor Bogdan C.S. Pîrvu, aceste lucrări atât de documentate, cu bibliografii de invidiat, denotă pasiunea puternică pentru o îndeletnicire numai oarecum străină profesiei sale.
Păcat că toate aceste cărți (și celelalte scrise de Bogdan Pîrvu , de fapt ) nu se găsesc în librării, măcar în biblioteca județeană din Botoșani. Din verificările mele. Pentru satisfacerea curiozității posibililor cititori, specialiști sau nu în domeniu, voi dona cărțile bibliotecii. Veți pătrunde într-un univers deosebit, halucinant : psihologia raportată la creativitate in cazul artiștilor (poeți, prozatori, pictori…) la care riscul psihopatologic este mai mare decât la restul oamenilor. Am putea fi, deci, mai liniștiți, din acest punct de vedere.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.623 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5