Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

In memoriam: IOAN PRELIPCEAN (28.12.1929-06.07.2012)

Burac,ManolePrimit pentru publicare: 17 nov.2015
Autor: Prof. Gheorghe BURAC, redactor al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 18 nov.2015

 

In memoriam: IOAN PRELIPCEAN (28.12.1929-06.07.2012)

Profesor, creator în domeniul muzicii, interpret talentat, dirijor, comentator muzical şi pasionat folclorist

”ARTA DĂ TOT TUTURORA ŞI RĂMÂNE TOTUŞI ÎNTREAGĂ” (N. IORGA)

Nu de mult, cu totul întâmplător, am cunoscut-o pe distinsa Doamnă Alexandrina Doina Prelipcean,  soţia marelui artist cu multiple posibilităţi de exprimare, IOAN PRELIPCEAN, al cărui nume încă reverberează în sufletele celor care l-au preţuit şi iubit, chiar dacă au trecut deja mai bine de 3 ani de la plecarea sa în veşnicie.
După o lungă şi plăcută discuţie cu venerabila mea interlocutoare, în care au predominat amintirile despre personalitatea fostului soţ, am trăit bucuria să primesc din partea Domniei Sale patru cărţi: ”Soţul Meu, Inima Mea” şi ”Soţul Meu, Ioan Prelipcean”, semnate de partenera mea de dialog şi două cărticele de aforisme, ”Autopsihoterapie” şi ”Lacrima sinceră”, semnate de inegalabilul Profesor, toate publicate de Editura ”Quadrat” Botoşani, în anii 2013 şi 2014, cu ISBN, în ediţii îngrijite de D-l Dumitru Ivan, membu al Uniunii Scriitorilor, directorul Editurii.
Totodată, Doamna mi-a adresat rugămintea să scriu câteva rânduri despre Omul deosebit, IOAN  PRELIPCEAN, în revista  LUCEAFĂRUL care, nu o dată, i-a remarcat strălucirea şi de unde încă pot radia generos ecourile bogatei sale activităţi, amintirea sufletului său ales şi sensibila lui apropiere de creaţia muzicală de sorginte populară. Ceea ce şi încerc să fac, ajutându-mă de cartea neconsolatei sale soţii: ”Născut la 28 dec. 1929, în comuna Horodnicul de Jos, jud. Suceava, din părinţi ţărani, Ioan Prelipcean a urmat primele 6 clase la şcoala din satul natal, apoi, următoarele 4 clase la Liceul Teoretic ”Eudoxiu Hurmuzachi”din Rădăuţi şi tot acolo cursurile Şcolii Medii Tehnice Zootehnice, pe care a absolvit-o în 1951, cu diplomă de tehnician zootehnist. A optat pentru această şcoală (nou-înfiinţată atunci), deoarece oferea mai multe burse.
După trei ani de stagiu militar şi alţi trei de activitate ca zootehnist, a intrat prin concurs la Ansamblul de cântece şi dansuri ”Ciprian Porumbescu” din Suceava (în 1957), în calitate de corist şi solist la instrumente populare (fluier şi fluierat artistic).
În patru ani de activitate la acest ansamblu artistic profesionist, în timpul liber a studiat clarinetul (la Şcoala populară de artă), autodidact – naiul şi tot autodidact s-a pregătit pentru examenul de admitere la Conservator.
În 1961, la vârsta de 32 de ani, era tânăr student la Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, iar la 37  de ani era ”tânăr profesor” de muzică…Fără să fi studiat secţia Compoziţie, a obţinut diploma de laureat la patru ediţii ale Festivalului ”Cântarea României”, la concursul de compoziţie muzicală, axat doar pe sursa de inspiraţie folclorică, astfel, ajungând, totuşi, la vârsta dintre 40 şi 50 de ani ”tânăr compozitor”.
A lucrat ca profesor de muzică (imediat după absolvire) la o şcoală de construcţii din Piteşti, de unde a revenit la Ansamblul din Suceava, ca secretar muzical, s-a transferat apoi la Botoşani, ca metodist la Casa de Creaţie, de unde, în căutarea stabilităţii, s-a instalat la Liceul de Muzică din Botoşani, la Filarmonica din Botoşani ca secretar muzical, la orchestra profesionistă de muzică populară, ca dirijor, din nou la Filarmonică şi la Liceul de Muzică.
Şi-a schimbat locul de muncă de atâtea ori, nu din capriciu, ci pentru că, în acea perioadă, din lipsă de cadre, era solicitat şi bine primit oriunde.
În învăţământ, şi-a susţinut toate gradele didactice. Lucrarea pentru gradul didactic I a fost un manual de muzică pentru cl. a V-a a şcolii generale.
În ultimii ani de activitate la Liceul de Muzică a experimentat o metodă de pian pentru începători, care actualmente constituie o lucrare ”de sertar”, aşteptându-şi timpul publicării.
În calitate de interpret de muzică populară, a găsit, în sfârşit, răgazul, pe la vârsta de 50 de ani, să facă înregistrări la radio, cu pseudo-instrumentul său ”fluierat artistic”. Două piese din acest repertoriu au fost incluse în ”fonoteca de aur” a Radiodifuziunii Române (una dintre acestea fiind doina bucovineană).
În calitate de compozitor, a lăsat lucrări (coruri de copii şi piese instrumentale) pe care le mai cântâ elevii Liceului de Muzică din Botoşani, iar lucrarea sa ”Variaţiuni pentru contrabas şi pian” se cântă şi la  Conservatorul din Iaşi.                (Soţul meu, Ioan Prelipcean, p. 66 – 68, după art. IOAN PRELIPCEAN, semnat de prof. Paul Ungureanu)
             Burac,prelipcea   În completarea profilului distinsului PROFESOR putem invoca şi ”frumoasa înălţare de cuvinte”, în rostirea unor personalităţi care au participat la comemorarea unui an de la trecerea SA la cele veşnice: scriitoarea şi publicista LUCIA OLARU NENATI, doctor în filologie, DUMITRU IVAN, membru al Uniunii Scriitorilor, directorul Editurii ”Quadrat” Botoşani, poetul DUMITRU IGNAT, IOAN ISTRATE, directorul/preşedintele Centrului Cultural ”Agata” Botoşani, istoricul GHEORGHE MEDIAN, scriitorii: ing. MARIA MOISOIU, PETRUŢ PÂRVESCU şi OVIDIU CHELARU, poetul DOREL-MIHAI GAFTONEANU ş.a.
Reproducem cuvântul evocator şi impresionant rostit cu acest prilej de Doamna Alexandrina Doina Prelipcean: ”Îmi vine foarte greu să suport emoţiile, atunci când trebuie să mă gândesc sau să vorbesc despre profesorul Ioan Prelipcean, omul care mi-a fost soţ şi cu care am împărţit cele mai frumoase zile ale vieţii mele.
Profesorul Ioan Prelipcean a fost un om deosebit, care s-a devotat familiei, activităţii didactice şi de creaţie, dar şi ajutorării celor apropiaţi, celor care i-au cerut sfatul, uneori ajutorul său luând şi formă materială.
În familie, s-a străduit să asigure o armonie perfectă, de fiecare dată prezenţa sa inspirând încredere şi optimism. Cei apropiaţi l-au preţuit şi l-au iubit.
Ca profesor, a fost alături de cei pe care îi îndruma fiind plin de tact şi emanând căldura pe care trebuie să o manifeste fiecare dascăl faţă de elevii săi.
Neobosita activitate de căutare a filonului folcloric local botoşănean l-a făcut cunoscut în satele judeţului şi în lumea muzicală. Colegii şi instituţiile abilitate i-au recunoscut eforturile depuse.
Creator, a pornit de la întocmirea de manuale pentru cei care se iniţiau în arta muzicală şi a continuat cu lucrări care au fost prezentate în audiţii publice.
Pe scenele din judeţ şi din ţară şi chiar şi în străinătate, s-a afirmat cu mult succes ca dirijor, iar ca interpret a fost apreciat de marele public spectator.
Piese de-ale sale de fluierat artistic, în care excela, au fost înregistrate în Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române, acestea constituind o mărturie vie despre Ioan Prelipcean şi talentul său.
Dincolo de toate cele arătate, se aflau şi năzuinţele sale de a-şi materializa şi alte planuri, dintre care unele au rămas neterminate, iar altele în stadiu de proiect…”
Mai întâi însă, IOAN PRELIPCEAN şi-a etalat talentul de dirijor, conducând formaţia botoşăneană ”Stejărelul”, cea care avea să devină ”Rapsozii Botoşanilor”; a fost primul care a realizat o culegere de folclor muzical din judeţul Botoşani; a susţinut continuarea unor jaloane şi principii pe care reclama atunci procesul de reînnoire calitativă prin care au trecut instituţiile artistice botoşănene, a evidenţiat în presa timpului viaţa muzicală locală în aspectele ei cele mai reprezentative, iar la 74 de ani, a lansat primul material discografic oficial, deşi o parte a înregistrărilor sale, datând din 1987, sunt considerate de critica de specialitate materiale sonore unicat, aflate azi la loc de cinste, în Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române, unde fluieratul său artistic a fost agreat la rang de artă.
Mă opresc aici, menţionând că am scris acest articol în semn de compasiune şi consolare  pentru Doamna Alexandrina – Doina Prelipcean, soţia Maestrului, şi pentru a-i sensibiliza pe cei care l-au cunoscut şi preţuit pe celebrul artist, propunându-le, ca împreună, să ne aducem aminte de EL, aşa cum a fost, şi să-i închinăm, un gând creştinesc de recunoştinţă şi cinstire.

12 nov. 2015,  Gh. Burac



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 41 de abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. D. Ivan spune:

    Un amendament: Dumitru Ivan nu este membru al Uniunii Scriitorilor din România, ci membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Spre ştiinţă!

  2. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Felicitări pentru frumoasa evocare și multă sănătate distinsului profesor GHEORGHE BURAC!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5