Primit pentru publicare: 17 mart.2015
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 17 mart.2015

In memoriam

Tiberiu Brăilean – un hotărât, un luptător, nu doar un hâtru…

Despre omul care-mi lipsește cînd deschid pagina de opinii a Ziarului de Iași, Dicționarul 1945-2008 cu Scriitori și publiciști ieșeni contemporani, Editura Vasiliana 98, 2009, Ediția a III-a revăzută și adăugită de N. Busuioc și Fl. Busuioc, p. 121-122, considerat publicist, eseist și poet, sunt enumerate ca aparținându-i două pagini din opera, despre care au scris periodice referințe critice în Timpul, Monitorul, Evenimentul, Revista economică etc. nume literare de prestigiu: Liviu Antonesei, Ioan Holban, Dumitru Oprea, Ștefan Pruteanu, Daniel Dăianu, Vasile C. Nechita, Varujan Vosganian, Simona Modreanu, Petru Bejan, Cezar Ivănescu, Basarab Nicolescu, Lucian Vasiliu ș.a.

Român bucovinean, cu studii temeinice, doctorale, professor universitar, cu multă și amplă activitate culturală și științifică-practică și eficientă nu numai la catedră, ci și acolo unde se verifică expertiza – în producție, conducerea și înfăptuirea ei – cu lucrări de știință, cultură și poezie, ba și umor și epigrame, colaborator la Dacia literară și Convorbiri literare, dar și în presa de profil și științifică de peste hotare, cu operă care ne-a îmbogățit rafturile bibliotecilor persnale – Monetarismul în istoria și politica economică, 1998, O istorie a doctrinelor economice, 1999, Management în administrație, 2001, Noua economie. Sfârșitul certitudinilor, 2001, alte multe lucrări în colaborare – Economie, teste-probleme-răspunsuri, 1999, Filosofie și științe politice. Curs de economie politică, cu ediții 2002, 2003, 2004, 2005, Globalizarea și educația economică universitară, în trei volume, 2002, Studiile Simfonia economică. Elogiu pentru Adam Smith, Catacombele modernității, Legea ectropiei, Filosofie, Curs de economie politică, 2003, 2004, 2005, Științe politice. Curs de economie politică, 2003, 2004, 2005, Comunicare și relații publice, 2003, 2004, 2005, Globalizarea. Nenumelui nimicului, 2004, Economie generală, 2004, 2005, Grădinile lui Akademos, 2005, Politici economice conjucturale, 2006, Gnoza de la Bilca, 2007, Cu undița după fluturi, 2008, Fundamente filosofice ale economiei, 2008…

Profesorul Tiberiu Brăilean a murit cu zile ieri la spital, informa Ziarul de Iași din 9 martie 2015 și Vasile Ișan, prof. univ. rectorul Universității “Al. I. Cuza”, declara: ”Este o mare pierdere pentru noi ca universitate deoarece Tiberiu era un intelectual de anvergură și profunzime, cu o foarte bună experiență”. Iar în memoriam, același se explica: “Scria cu talent, vervă și stil. Atașat de ceea ce am putea numi, cu o formula desuetă, cunoașterea poetică, gândul de dincolo de gândirea rațională, îmbrăca temele discutate într-o interpretare proprie. Găsea aproape întotdeauna termini inspirați pentru a caracteriza gânditorii economiști și teoriile acestora sau fenomenele și procesele sociale studiate. Articolele, eseurile, studiile și cărțile sale nedumereau uneori, fiindcă obișnuiți cum suntem cu descrierile și explicațiile strict încadrate în relații scolastice de cauzalitate, rareori căutăm semnificații ce ating ineditul și frumosul”.

Universitarul își exprima regretul că de-acum ne vor lipsi “reflecțiile sale uneori jucăușe și ironice, alteori profunde, așezate și explicite, dar mai totdeauna în căutarea unui lan al completitudinii”.

“Spiritul lui n-a plecat încă și eu parcă îl văd cum îmi cenzurează scriitura; cum se uită la mine, nedumerit, și nu mă recunoaște lăudîndu-l fără rezerve. În consonanță cu modul lui de a fi, spun , ce-am mai reținut la început, că a fost un coleg special, unic în felul său. Nu i-a fost frică nici de cuvinte, nici de gîndurile lui pe care le-a trimis, uneori, în zone unde a tulburat ape, a răscolit sentimente sau a diluat amiciții de-o viață”, spune și prof. Ion Pohoață, cum poate a fost și cazul anunțat ulterior morții că „T.B. a refuzat în scris internarea în spital cu numai trei zile înainte de deces”, știa el de ce! „Agoniseala ta intelectuală, prinsă în atâtea rânduri scrise, rămâne aur fin nu doar pentru studenții și doctoranzii tăi, ci pentru toți cei animați de adevărata condiție a intelectualului universitar. Va fi nu doar hrană pentru minte, economie și literatură, dar, mai ales, imagine simbol a cărturarului deschis oricărui tip de dialog. Iar după ce emoția momentului va trece și lucrurile se vor așeza, te mai asigur că numele tău va fi asimilat cu o stare ideatică, catalizatoare pentru tot ceea ce înseamnă spiritul viu, contradictoriu, dar profitabil cunoașterii și, așa cum ai generat, în rândul acelorași oameni, admirație și ostilitate, tot așa vei așeza în mintea noastră ideea forță a privilegiului de a te fi avut printre noi drept coleg”, semna prof. Ion Pohoață, directorul Departamentului de Economie și Relații Internaționale în necrologul închinat acestui „suflet mare și zbuciumat”, „profesor deosebit și intelectual de excepție”.

“La moartea unui colaborator al ziarului” se intitulează la pagina „Opinii” „in memoriam”, semnat de Toni Hrițac, redactorul-șef al periodicului în care a scris profesorul care „a fost un intelectual implicat în viața cetății, care și-a pus în practică și și-a trăit ideile într- un registru larg și curajos. A lucrat în administrație, a încercat în politică și a performat la catedră”, omul a cărei „frumusețe a textelor sale stătea în modul insolit de abordare a problemei”, dar, din modestie, „dădea explicații fără pretenții de exhaustivitate”.

„…Nu era doar un om al cifrelor, al bugetelor, ci și un obsedat de lectură. Pentru Tiberiu, bucuria lecturii era similară cu atingerea unui pisc. Avea o poftă de citit atât de mare, încât o singură carte nu-i era de ajuns niciodată, așa că, tot timpul, pe biroul lui se aflau două, trei cărți. Plonja mereu în lecturi fie din domeniul economic (era un economist ce friza desăvârșirea), fie din proză, din poezie și chiar din religie”, scrie despre el Emil Stratan, curator al Galeriilor de artă Eleusis. Care îi redă și ceva din credința celui rămas în memoria noastră (Ziarul de Iași, 12 martie 2015): „sunt un mistic retras în pustia lumii, care crede în unitatea transcendentală a tuturor religiilor”, dar și credința personală, ca cel care scrie despre „Tristețea nu poate fi grăbită”:” De-acum lectura lui Tiberiu se rezumă doar la o singură carte, o carte nocturnă, numai de el știută, interzisă povestirii!”

Ultimul curs al profesorului, au scris ziarele, s-a ținut în ziua de 11 martie la cimitir (Cătălin Hopulele). „A fost prima persoană pe care am cunoscut-o cînd am venit la Iași, în universitate. Un tânăr zvelt, înalt, cu ochi albaștri, mai albaștri decât apa Sucevei care trece pe lângă casa părintească. Între noi s-a legat o lungă și fructuoasă prietenie” a spus rectorul Vasile Ișan care și-a amintit de timpul când la Societarea de joi imitâdu-l cu firea sa hâtră, când trist, când vesel, șiret sau poznaș declama din Adrian Păunescu:

Vă văd pe toți mai buni și mai umani
Eu însumi sunt mai omenos în toate
Dă-mi, Doamne, viață, încă niște ani
Și țării mele minimă dreptate!

A fost un răsfățat al presei pe care a iubit-o și a criticat-o cu pasiune, este de părere, și știe ce spune, redactorul-șef al Ziarului de Iași

Setos de dreptate și supărat pentru cum se rezolvă cererile de acceptare în USR, filiala Iași, cu tristețe, vesel, șiret sau poznaș, dar eu cred că din prea multă lehamite, Tiberiu Brăilean, scărbit și acuzator, după perioade de așteptare zadarnică, dând cu tifla incorectitudinii, el profesorul, universitarul, încredințat de rolul important al jurnalului, vorbind „Despre creativitate”, confirmând spusele de astăzi ale lui Toni Hrițac, scria în Ziarul de Iași din 8 iunie 2011, afirmănd că „dintre toate mediile pe care le-a frecventat”, cel mai tenebros i s-a părut a fi cel politic și cel scriitoricesc.

Cel din urmă – ne spunea ziaristul care era –„colcăie de orgolii – nenumărate invidii calomnioase și vicii de tot felul. De asemenea, interese, vai!, foarte materialiste, bântuie liniștea creatorilor. Fiecare ciugulește cât poate și de pe unde poate, făcând rabat pentru doi lei de la orice principiu de rectidudine, altminteri intens clamat pe toate gardurile. Cei mai răsăriți în funcții primesc și apartamente de la primărie și șpagă de la viitorii confrați care aspiră să intre în lumea nemuritorilor, cum se autointitula Stelian Baboi, Dumnezeu să-l ierte!

Cred că putem distinge și un efect de generație aici, pentru că printre cei mai vechi, am cunoscut oameni și scriitori cu adevărat remarcabili, cum sunt George Popa, Nicolae Ionel, Theodor Codreanu, Ioanid Romanescu, Mihai Ursachi sau Cezar Ivănescu și alții. După ei, vin la conducere autori dintr-o altă generație, cabotini fără operă, activiști ai unui veac apus, revoluționari fără revoluție și fără glorie, dar mai ales fără vreo umbră de onoare, lingăi care s-au folosit cât au putut de unele nume mari de mai sus, profitând de niște slăbiciuni foarte omenești ale lor, după care i-au abandonat, aburcându-se în prim-plan, prin tot felul de manevre de culise, șmenari, premii și obediențe de tot felul.

O lume viermiforă, de oameni lipsiți fie de talent, fie de caracter, fie de amândouă și care urcă panta socială târându-se, pur și simplu, în fața unor politruci cu funcții sau a unor oameni de afaceri cu bani. Iar cum critici autentici nu prea mai avem, cu excepția notabilă a lui Ioan Holban, Uniunea Scriitorilor s-a umplut de iluștri necunoscuți care, după ce au dat dreptul, așteaptă un binemeritat supliment la pensie. Recunosc că, la îndemnul unor astfel de oameni, pe care i-am considerat prieteni, pentru că realmente ți se bagă pe sub piele, am prezentat și eu un dosar de admitere în Uniune, fără să dau bani și vreau să mulțumesc din toată inima unor cenzori ca Bogdan Crețu (altă generație), care au făcut dreptate, amânându-mi dosarul. Astăzi mărturisesc sincer că mi-e rușine de încercarea mea, drept pentru care mi-am retras candidatura. Pur și simplu nu aveam ce să caut lângă astfel de oameni, nu aș fi putut respira același aer infect, cum nu am putut nici în politică. E o chestiune de principii” (O fi anticipat profesorul, un mare om de știință, cum se desfășoară activitatea la USR și filialele sale, cum se împart premiile literare, cât de responsabili sunt unii când sunt chemați să răspundă pentru deciziile lor, pentru colectarea timbrului literar sau chiar cînd li se cere… demisia? n.n.).

Starea vicioasă din lumea acuzată de către profesor era atestată în   august 2011 și de către Adi Cristi care, în Cronica nr. 8, amintea cititorilor că cel cu “opiniile” și-a adunat sensibilitățile lirice în volumul „Melcul ciufulit”, editura Junimea, 2009, va deveni, din septembrie, personajul principal al rubricii „Brațele mele încrucișate?”, unde, îi va „desconspira”, fără răutate, eșecurile literare care i-au pricinuit neajunsul de a nu fi încă „scriitor profesionist” deși nu a dat șpagă. Situație care, venea în contradicție cu însăși cartea de vizită a nedereptățitului, autor al altui volum, un fel de anti-maxime, intitulat Minime, editura Junimea, 2011.

Va fi o luptă între produși ai revoluției, la răcoarea toamnei prezente…, anticipa Adi Cristi.

Ca o ironie a sorții sau o nesocotire colegială, care se citește acuzator, în ziua cînd în Ziarul de Iași se anuța moartea profesorului, la pagina de opinii, cel care îi provocase starea care l-a împins la gestul de mai sus, – respingeri de cereri ale inginerilor și medicilor de a li se certifica calitatea de scriitor – semna articolul despre „Alte amintiri din copilărie”, recunoscând că față de problemele mari ale momentui își dădea seama că și acum scrie uneori copilării.