ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 29 Iul. 2018
Autor:  Ion N.  OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 29 Iul. 2018
Editor: Ion ISTRATE

In memoriam: Vasile Fetescu

Mereu împreună…

În 2004, când la TipoMoldova-Iaşi  debutam cu volumul „Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene”, într-un colţ al cărţi am înscris şi părerile prietenului meu prof. Vasile Fetescu care, acolo, în acel volum intitulat „Cu capul pe umărul meu…Jurnalistică împreună cu cititorii”, aceeaşi editură, 2005, p. 15, amicul repetă  începuturile gazetărești și parcursul activității noastre:

„CENACLUL”

De o bună bucată de vreme, de când consumarea apei de izvor din Grădina botanică a devenit o modă pentru mulţi ieşeni, apa fiind pentru unii doar un pretext de a petrece câteva ore într-un mirific cadru natural, îmi dau întâlnire la statuia lui Mihai Viteazu din Copou cu amicul meu din tinereţe, juristul Ion N. Oprea, pentru a merge la izvor să luăm apă, dar mai ales pentru a sta de vorbă.

Vasile Fetescu

Scrutând cu ochii minţii trecutul îndepărtat, ce apare pâclos, ca privit într-o oglindă uzată, şi scotocind prin cele mai ascunse cotloane ale memoriei, evocăm, în taifasurile noastre chipuri de oameni, locuri, întâmplări şi evenimente de demult, acoperite de colbul timpului.
Este plăcut şi deconectant pentru noi, ajunşi la vârsta bilanţului să ne amintim lucruri care ne-au însoţit anii tinereţii când, abia ieşiţi din adolescenţă, ne avântam pe pieptişul abrupt, dar atrăgător, al publicisticii, la ziarul bârlădean „Steagul roşu”. El, junele din Priponeştii Tutovei care încă nu-şi pusese pirostriile, descifra alfabetul ziaristicii şi hălăduia pe coclaurile fostei regiuni Bârlad în căutarea de date şi fapte pentru ştiri şi reportaje. Eu, dascăl începător, cu responsabilitatea conducerii unei şcoli în spate şi a unei familii care s-a rotunjit prin venirea pe lume a celor doi copii, cochetam cu scrisul şi publicam în ziarul sus amintit.
În acei ani şi în acele circumstanţe ne-am cunoscut, afinităţile pentru scris ne-au apropiat, iar aprecierea şi stima erau reciproce. Reorganizarea administrativă a ţării şi evenimentele care s-au rostogolit peste noi ca un tăvălug, ne-au despărţit pentru multă vreme, regăsindu-ne în urbea Iaşilor şi reînnodând, la alt nivel, relaţiile noastre de oameni ai condeiului.
După încheierea studiilor juridice şi practicarea altor profesii, amicul meu a revenit la prima dragoste, ziaristica. În această postură a sa, am iniţiat o fructuoasă colaborare pe când el susţinea o rubrică zilnică la cotidianul „Monitorul”, inspirat intitulată, „De vorbă cu cititorii”. În acest spaţiu de gazetă au văzut lumina tiparului multe dintre scrierile mele (catrene, eseuri, articole de opinie şi atitudine), pe care, împreună cu multe altele, le-am reunit în cartea „Parfum de spini” apărută la Editura „Pim” din Iaşi în anul 2003 şi pe care Ion N. Oprea a prezentat-o elogios în paginile ziarului la care lucra.
Şi după dispariţia rubricii respective din ziarul Monitorul, întâlnirile noastre, pe care le-am numit metaforic cenaclu, au continuat. Discuţiile cu conţinut literar, publicistic, social şi politic par să îndreptăţească denumirea ce am dat-o întrevederilor noastre.

Ion N. Oprea și Vasile Fetescu la Grădina Botanică

Scrisul, această  frumoasă îndeletniicire liber asumată, pasionantă ca dragostea pentru femeia iubită, pornită din adâncurile nepătrunse ale spiritului, devoratoare de energii intelectuale şi sufleteşti, – scrisul cu înaintări şi stagnări, cu împliniri şi potcneli, cu bucurii şi întristări este una din temele  predilecte ale discuţiilor noastre. Ne bucurăm că ne vedem, iar schimbul de informaţii şi de opinii ne remontează şi ne oferă clipe de confort intelectual şi o stare psihică de bine.
Pasiunea pentru journalistică a lui Ion N. Oprea s-a materializat într-o lucrare documentară amplă de cercetare a presei bârlădene de la începuturile ei şi până astăzi, lucrare ce a fost predată Editurii Moldova şi urmează să apară într-un viitor nedefinit. Mărturisesc că m-a impresionat răbdarea şi tenacitatea de care a dat dovadă amicul meu pentru a scoate la lumină, de sub colbul arhivelor, o istorie a publicaţiilor care au apărut de-a lungul timpului în oraşul Bârlad.
În anotimpurile prielnice pentru ieşirea în natură și pe vreme frumoasă şedinţele cenaclului le ţinem în Grădina Botanică, pe o bancă dintr-un încântător colţ al acestei minuni, rezultată din îngemănarea măiestriei naturii cu ingeniozitatea şi talentul botaniştilor şi peisagiştilor. Discuţiile noastre sunt stimulate de aerul curat, de frumosul armonios din jur, de ciripitul şi cântecul păsărelelor care dau un plus de încântare clipelor petrecute aici.
            Îmbătaţi de ozonul vegetaţiei abundente, susţinuţi de priveliștea feerică ce ni se oferă privirilor, dialogul nostru curge lin, odihnitor şi plăcut, ca nişte adieri de tihnă şi împăcare sufletească, cu exprimarea dorinţei pentru o viitoare întâlnire.          Într-una din zile mi-a venit ideea să iau cu mine aparatul de fotografiat pentru a face o poză împreună, în acest colţ de rai pământean. Reproducerea ei în interiorul prezentului material este şi un semn al preţuirii pe care o acord prieteniei cu experimentatul jurnalist şi jurist Ion N. Oprea.

        Vremea nefavorabilă, zăpada și gerurile iernii precum şi îndeletnicirea scrisului căreia ne-am dedicat, au întrerupt, temporar, reuniunile cenaclului, reuniuni pe care le vom relua, negreşit, odată cu venirea primăverii”.
Intr-adevăr, toată viaţa ne-a fost un Cenaclu, împreună ne-am citit lucrările, ni le-am prezentat în gazete ori la întâlnirile cu cititorii, în prefeţe sau postfeţele cărţilor noastre. In 2007, când am scris şi publicat „Dorohoi Capitala „Ţării de Sus” în presa vremii”, profesorul Vasile Fetescu, ca dorohoian, cu Şcoală normală absolvită la Şendriceni, a scris prefaţa la cartea mea şi m-am bucurat…
Nu era zi să nu ne fi vorbit, până într-o sâmbătă, 30 iulie, 2016, orele 15,30, internat de urgenţă, Vasile Fetescu, înconjurat de foşti elevi ai săi, doctori, a trecut în lumea umbrelor, despre om şi cărţile lui aducându-ne mereu aminte cu veneraţie…
Eternii, Editura Armonii Culturale, 2017, este ultima carte, ca şi rândurile acestea, care-l fac pe profesor, totuşi, nemuritor…

Mereu împreună…

                                                           Ion N. Oprea, Iaşi, 29 iulie 2018