Nicolae Vălăreanu Sârbu

 

 

 

 

Poeme

În pas cu timpul

Îmi ia din greutate, crucea e mai uşoară pe umeri,
nervii fac drum prin măduvă, se destăinuie,
respiră prin piele foşnetul din trup
şi lasă ferestre-n suflet să intre lumina.

Întunericul se soarbe pe ascuns
se face noapte-n culise.

În pas cu timpul se cere voinţă şi răbdare,
înfrângerea îndoielii până la sânge,
să se simtă cum rodesc libere gândurile.

Îmi reiau strigătul, trag clopotele de funii,
spiritul să intre-n febra speranţei,
cuvintele nu lasă urme nici pe zăpadă
fără să treacă o rază de soare.

Miracolul inexistent
vreau să-l trezesc,

demult este cerut
spiritul să intre-n febra speranţei
şi aşa să rămână.

Frumuseţea îmblânzită se descoperă

Nopţile acelea lungi în care aştepţi,
să ţi se întâmple ce fiecare femeie-şi doreşte
pentru că nu eşti o îndrăzneaţă
ruptă de invidie,
îţi clădeşti cu răbdare pereţii sufletului,
să absoarbă lumina.

Frumuseţea îmblânzită se descoperă,
reuşeşte să farmece,
pătrunde în inima celui ales
şi nu mai iese.
Poartă armura de revoluţionar

Se-ntoarce de unde n-a fost,
muşcă din mărul discordiei şi se erijează în făcător de pace,
în geometria lui unghiurile de vedere sunt obtuze.

Poartă armura de revoluţionar,
întunecă tot ce a fost şi caută lumină unde nu este,
ce-i subţire nu trece prin el
se-ndoaie ca hârtia.

Dacă totul se-ncurcă iese înafară basma curată,
poartă pe umeri poveri închipuite
şi se laudă cu ele,
scapă cu imaginea nepătată.

Nu-i da importanţă prefă-te că nu-l cunoşti
cercul în care te învârţi să-şi închidă uşile,
deschide sufletul cum ai deschide ferestre
pe unde intră lumina şi ciripitul păsărilor,
nu-i timp de aşteptare trebuie învăţat din mers.

În miezul problemei nu-i punctul terminus
nici numărul acela iraţional,
doar o căutare nesfârşită.

Un univers infinit în alt univers similar
într-un timp de o seamă cu el,
te poţi înţelege şi tu ca parte
că exişti numai o clipă prin care te mântui. 

Ţi-a înflorit surâsul 

Ţi-a înflorit surâsul cu linii subţiri în unghiuri,
nu se distinge niciun rid numai culori deschise luminii.

Gândurile nu-ţi mai dau de furcă, visele se recompun,
trupul îşi lasă nervii să spumege,
carnea să-şi simtă sângele cum o purifică

absorbind roşul ca un mac.

Vorbe cum castanele aruncate-n foc plesnesc în coaje,
alte mâini vor să le scoată,
la masă nu se aşază nimeni.

Aşteaptă…

Nu este alt mod de a te seduce
ascuns în spatele cuvintelor care se topesc în simţuri
şi lasă amprenta atingerilor nevinovate.

Dorinţa nu poate fi stăpânită
şi pe oameni îi pune pe jar. 

Nimb mântuitor

Sunt într-o tăcere cu gambe noduroase,
păşesc peste umbre şi rămâne în urmă golul,
sângele curge subţire, străin de trup
şi clipoceşte-n mine ca un izvor viu.

Privindu-mă-n ochi, ochii devin stele,
înlăuntrul meu prinde contur spiritul
chiar dacă nu pot să-l înalţ mai mult.

Îmi fac legământul să nu se mai stingă
cum flacăra plecată să celebreze victorii
şi să vin cu tine cu tot în floare
nimb mântuitor.

Tăcerea în care mă scald se zbate-n cuvinte
cu vocale şoptitoare.

Stelele o urmăresc în oglinzile apelor

Dacă întâmplarea este o lamă de cuţit sclipitoare
prin care lumina taie benzi din soare şi le prinde-n fascicol,
femeia priveşte amurgul cum îi sărută părul
şi se duce în templul nopţii la spovedanie.

Stelele o urmăresc în oglinzile apelor,
scriu cu limbi de foc locul comorilor ascunse.

Nimeni nu paote să-l descifreze
doar tu cititorule ce te hrăneşti prin cuvinte,
pui aură de tezaur poeziei
şi mori cu ea-n gând
nevindecat în trup dar sănătos la suflet.

Fiecare ştie geometriile spaţiului său

Se încearcă întotdeauna ceva inedit,
lumina aruncă din pieptu-i aşchii ascuţite,
cerul se desprinde din unghiuri, stelele şi le împart lacome,
sclipesc de la distanţe enorme şi când nu mai sunt.
Fiecare ştie geometriile spaţiului său,
poartă tainele mirajului prin ele
se privesc în oglindă, regine.

În memoria lumii puţine se regăsesc,
nimic nu se sfârşeşte, trece mai departe dincolo de cunoaştere,
unele poartă denumiri, cele mai multe nu.

În fiecare zi poate ieşi cineva din anonimat,
din golul imens mai greu, dar se intră uşor.
Nu se mai adânceşte-n lucruri să găsească esenţa
rămâne la forme pe care le îmbracă-n imagini poleite.

Proba de foc este din catifea lucioasă
pe care îţi aşezi fluturii,
umea pe drum şi-a pierdut miezul, ca un tunel
prin care şi peste care trec informaţii
ce tocesc interesul şi reduc curiozitatea
până le blochează.

Fără ispite şi trădări

N-a sosit încă mometul acela
în care mă regăsesc în pielea celuilalt
altfel de cum sunt
şi eventual cu alte posibilităţi
de a sări peste obstacole
şi a păşi mai departe
fără nicio remuşcare
cu mintea liberă de convenienţe.

Găseşte-mi femeie,
pulsul adecvării la orice situaţie
fără ispite şi trădări
şi umple drumul cu pietrele tale de pe umeri,
să nu mai trec prin tina nenorocului
şi să ajung în oraşul acela
în care mă aştepţi cu sufletul la fereastră
şi cu inima acasă.

 

Se priveşte totul cu ochii celuilat

Minutele acelea plictisitoare în aşteptarea unei femei
devin ore adânci după venire,
alunecă pe străzi şi aleile din parc
de pacă n-aveam ceva ma bun de făcut la unul din noi,
dar aşa-i la început
se priveşte totul cu ochii celuilat,
se verifică gesturile şi intenţiile ofensive.

Nicio încăpăţânare oricât de mică
nu atige părţile sensibile,
doar nişte puncte de vedere simbolice
ce scot în evidenţă adâncul din mine,
îl aşază în faţa unei posibile iubite la o cafea
pe care n-o ameţeşte aburul tare
şi acceptă că mâine e mai mult decît azi.

Nu se ştie niciodată
ce pot face subtilităţile unei femei
în modelarea unui bărbat fie el şi mai copt,
îşi poate pierde capul
fără să vrea.

 

Sibiu, 30.12.2015.