Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    În pas cu timpul

    Valareanu

    Nicolae Vălăreanu Sârbu

     

     

     

     

    Poeme

    În pas cu timpul

    Îmi ia din greutate, crucea e mai uşoară pe umeri,
    nervii fac drum prin măduvă, se destăinuie,
    respiră prin piele foşnetul din trup
    şi lasă ferestre-n suflet să intre lumina.

    Întunericul se soarbe pe ascuns
    se face noapte-n culise.

    În pas cu timpul se cere voinţă şi răbdare,
    înfrângerea îndoielii până la sânge,
    să se simtă cum rodesc libere gândurile.

    Îmi reiau strigătul, trag clopotele de funii,
    spiritul să intre-n febra speranţei,
    cuvintele nu lasă urme nici pe zăpadă
    fără să treacă o rază de soare.

    Miracolul inexistent
    vreau să-l trezesc,

    demult este cerut
    spiritul să intre-n febra speranţei
    şi aşa să rămână.

    Frumuseţea îmblânzită se descoperă

    Nopţile acelea lungi în care aştepţi,
    să ţi se întâmple ce fiecare femeie-şi doreşte
    pentru că nu eşti o îndrăzneaţă
    ruptă de invidie,
    îţi clădeşti cu răbdare pereţii sufletului,
    să absoarbă lumina.

    Frumuseţea îmblânzită se descoperă,
    reuşeşte să farmece,
    pătrunde în inima celui ales
    şi nu mai iese.
    Poartă armura de revoluţionar

    Se-ntoarce de unde n-a fost,
    muşcă din mărul discordiei şi se erijează în făcător de pace,
    în geometria lui unghiurile de vedere sunt obtuze.

    Poartă armura de revoluţionar,
    întunecă tot ce a fost şi caută lumină unde nu este,
    ce-i subţire nu trece prin el
    se-ndoaie ca hârtia.

    Dacă totul se-ncurcă iese înafară basma curată,
    poartă pe umeri poveri închipuite
    şi se laudă cu ele,
    scapă cu imaginea nepătată.

    Nu-i da importanţă prefă-te că nu-l cunoşti
    cercul în care te învârţi să-şi închidă uşile,
    deschide sufletul cum ai deschide ferestre
    pe unde intră lumina şi ciripitul păsărilor,
    nu-i timp de aşteptare trebuie învăţat din mers.

    În miezul problemei nu-i punctul terminus
    nici numărul acela iraţional,
    doar o căutare nesfârşită.

    Un univers infinit în alt univers similar
    într-un timp de o seamă cu el,
    te poţi înţelege şi tu ca parte
    că exişti numai o clipă prin care te mântui. 

    Ţi-a înflorit surâsul 

    Ţi-a înflorit surâsul cu linii subţiri în unghiuri,
    nu se distinge niciun rid numai culori deschise luminii.

    Gândurile nu-ţi mai dau de furcă, visele se recompun,
    trupul îşi lasă nervii să spumege,
    carnea să-şi simtă sângele cum o purifică

    absorbind roşul ca un mac.

    Vorbe cum castanele aruncate-n foc plesnesc în coaje,
    alte mâini vor să le scoată,
    la masă nu se aşază nimeni.

    Aşteaptă…

    Nu este alt mod de a te seduce
    ascuns în spatele cuvintelor care se topesc în simţuri
    şi lasă amprenta atingerilor nevinovate.

    Dorinţa nu poate fi stăpânită
    şi pe oameni îi pune pe jar. 

    Nimb mântuitor

    Sunt într-o tăcere cu gambe noduroase,
    păşesc peste umbre şi rămâne în urmă golul,
    sângele curge subţire, străin de trup
    şi clipoceşte-n mine ca un izvor viu.

    Privindu-mă-n ochi, ochii devin stele,
    înlăuntrul meu prinde contur spiritul
    chiar dacă nu pot să-l înalţ mai mult.

    Îmi fac legământul să nu se mai stingă
    cum flacăra plecată să celebreze victorii
    şi să vin cu tine cu tot în floare
    nimb mântuitor.

    Tăcerea în care mă scald se zbate-n cuvinte
    cu vocale şoptitoare.

    Stelele o urmăresc în oglinzile apelor

    Dacă întâmplarea este o lamă de cuţit sclipitoare
    prin care lumina taie benzi din soare şi le prinde-n fascicol,
    femeia priveşte amurgul cum îi sărută părul
    şi se duce în templul nopţii la spovedanie.

    Stelele o urmăresc în oglinzile apelor,
    scriu cu limbi de foc locul comorilor ascunse.

    Nimeni nu paote să-l descifreze
    doar tu cititorule ce te hrăneşti prin cuvinte,
    pui aură de tezaur poeziei
    şi mori cu ea-n gând
    nevindecat în trup dar sănătos la suflet.

    Fiecare ştie geometriile spaţiului său

    Se încearcă întotdeauna ceva inedit,
    lumina aruncă din pieptu-i aşchii ascuţite,
    cerul se desprinde din unghiuri, stelele şi le împart lacome,
    sclipesc de la distanţe enorme şi când nu mai sunt.
    Fiecare ştie geometriile spaţiului său,
    poartă tainele mirajului prin ele
    se privesc în oglindă, regine.

    În memoria lumii puţine se regăsesc,
    nimic nu se sfârşeşte, trece mai departe dincolo de cunoaştere,
    unele poartă denumiri, cele mai multe nu.

    În fiecare zi poate ieşi cineva din anonimat,
    din golul imens mai greu, dar se intră uşor.
    Nu se mai adânceşte-n lucruri să găsească esenţa
    rămâne la forme pe care le îmbracă-n imagini poleite.

    Proba de foc este din catifea lucioasă
    pe care îţi aşezi fluturii,
    umea pe drum şi-a pierdut miezul, ca un tunel
    prin care şi peste care trec informaţii
    ce tocesc interesul şi reduc curiozitatea
    până le blochează.

    Fără ispite şi trădări

    N-a sosit încă mometul acela
    în care mă regăsesc în pielea celuilalt
    altfel de cum sunt
    şi eventual cu alte posibilităţi
    de a sări peste obstacole
    şi a păşi mai departe
    fără nicio remuşcare
    cu mintea liberă de convenienţe.

    Găseşte-mi femeie,
    pulsul adecvării la orice situaţie
    fără ispite şi trădări
    şi umple drumul cu pietrele tale de pe umeri,
    să nu mai trec prin tina nenorocului
    şi să ajung în oraşul acela
    în care mă aştepţi cu sufletul la fereastră
    şi cu inima acasă.

     

    Se priveşte totul cu ochii celuilat

    Minutele acelea plictisitoare în aşteptarea unei femei
    devin ore adânci după venire,
    alunecă pe străzi şi aleile din parc
    de pacă n-aveam ceva ma bun de făcut la unul din noi,
    dar aşa-i la început
    se priveşte totul cu ochii celuilat,
    se verifică gesturile şi intenţiile ofensive.

    Nicio încăpăţânare oricât de mică
    nu atige părţile sensibile,
    doar nişte puncte de vedere simbolice
    ce scot în evidenţă adâncul din mine,
    îl aşază în faţa unei posibile iubite la o cafea
    pe care n-o ameţeşte aburul tare
    şi acceptă că mâine e mai mult decît azi.

    Nu se ştie niciodată
    ce pot face subtilităţile unei femei
    în modelarea unui bărbat fie el şi mai copt,
    îşi poate pierde capul
    fără să vrea.

     

    Sibiu, 30.12.2015.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5