Alexei Mateevici s-a născut la 16 martie 1888, în satul Căinari, ținutul Bender (Tighina), gubernia Basarabia, Imperiul Rus (astăzi, oraș în raionul Căușeni, Republica Moldova) și a murit la 13 august 1917, la Chișinău, Republica Rusă (în prezent, capitala Republicii Moldova), fiind înmormântat la Cimitirul Central din municipiu. A fost un remarcabil poet, prozator, traducător, publicist, teolog, profesor și preot, unul dintre cei mai reprezentativi scriitori români din Basarabia. A fost căsătorit și a avut o fiică. A absolvit Academia Teologică din Kiev. Este autorul mai multor poezii, nuvele, schițe, traduceri, articole, corespondențe și studii de etnografie, folclor, istorie, filozofie și teologie. A fost membru al Partidului Național Moldovenesc. O casă memorială din orașul Căinari, un muzeu memorial din satul Zaim, raionul Căușeni, ca și mai multe străzi, piețe, parcuri, instituții și manifestări culturale îi poartă numele. I-au fost dedicate studii și volume, au fost lansate emisiuni filatelice, monede, medalii și insigne aniversare și au fost executate tablouri, busturi, statui și plăci comemorative ale sale.

Ion Găină s-a născut la 30 octombrie 1962, în satul Sălcuța, raionul Căușeni, Republica Moldova. Este căsătorit și are un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic de Stat (astăzi, Universitatea Pedagogică de Stat) Ion Creangă din Chișinău. Este profesor de limba și literatura română, scriitor și muzeograf, director și fondator al Muzeului Memorial Alexei Mateevici din satul Zaim, raionul Căușeni, al Filialei Zaim a Casei Limbii Române, al Complexului Muzeal Ioan Zlotea din satul Sălcuța, raionul Căușeni și al Casei-muzeu Ion Guțu din satul Taraclia, raionul Căușeni. A inițiat și susținut Concursul Național al Tinerilor Creatori Comoara, consacrat memoriei lui Alexei Mateevici, și a înființat și condus mai multe reuniuni de creație pentru copii și tineret. Este îngrijitorul colecțiilor de volume Comoara, Lacrima luminii și Cărțile familiei, ca și redactor-șef al revistelor Comoara, Lacrima luminii și Catedrala de cuvinte. Este autorul sau coautorul a circa 30 de cărți de poezie, monografice, de studiu şi promovare a valorilor naționale și creștine, precum și al versurilor și melodiilor mai multor imnuri. A primit titlurile de Om Emerit al Republicii Moldova și Cetățean de Onoare al satului Zaim și al raionului Căușeni, Medalia Meritul Civic (Republica Moldova) și Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer (România). Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Despre viața și activitatea lui Alexei Mateevici, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 3 martie 2024, la Zaim, secondat de profesoarele Tatiana Julea și Maia Găină.

• – Domnule Ion Găină, punctați, vă rog, biografia lui Alexei Mateevici.
• – Poetul a copilărit pe aceste locuri, dar nu s-a născut aici; tatăl său, părintele Mihail Mateevici, care era din părțile Sorocii, s-a căsătorit, la terminarea studiilor teologice, cu Nadejda, fiica preotului Ioan Neaga din Căușeni, fiind numit, astfel, paroh la biserica din Căinari. Acolo, au venit pe lume primul lor fiu, Alexei, și fratele său Victor, pe când surorile Nina și Eugenia s-au născut la Zaim, după ce, în 1893, tatăl lor fusese numit paroh la biserica de aici, construită în 1815. În curte, se afla casa clopotarului Isai Veste, în care familia lui Mihail Mateevici a locuit până și-a clădit, alături, cu ajutorul enoriașilor, casa ce există și astăzi; aceasta nu i-a aparținut, fiind proprietate eparhială. Aici, au trăit până în 1907, căci preotul a murit în 1906, la doar 43 de ani, fiind înmormântat în curtea bisericii satului. Soția sa a avut la dispoziție patru luni pentru a elibera casa, după care a plecat la Chișinău, unde a și murit, în 1930, fiind înhumată în cimitirul orașului. Copiii au învățat, mai întâi, la școala primară din sat, apoi au urmat, la Chișinău, școala duhovnicească, corespunzătoare gimnaziului, și, în continuare, seminarul teologic, echivalent cu liceul. Având rezultate excepționale, Alexei a obținut o bursă cu care și-a continuat studiile teologice superioare la Kiev, finalizate în 1914. Acolo, s-a căsătorit, în același an, cu Teodosia Borisovna Novitschi, după care a revenit la Chișinău, devenind profesor de teologie, limba latină și limba greacă veche la seminarul teologic unde studiase. Având sănătatea fragilă, nu a putut fi înrolat în armată, dar a fost numit preot la o unitate militară în care îi și instruia pe soldați. În 1916, unitatea sa a fost trimisă pe frontul Galiției, în Ucraina, iar poetul a plecat împreună cu ea. Când România a intrat în război, Mateevici a cerut să fie detașat pe frontul românesc, ajungând, astfel, în regiunea Tecuci și participând, ca preot, la luptele de la Mărășești. Acolo, a scris cele mai frumoase poezii ale sale, pline de gingășie și de o dragoste nețărmurită pentru Zaim, pe care l-a numit, într-o corespondență, „inima Bugeacului”. La inaugurarea, la 25 mai 1917, a primului Congres al Învățătorilor Români din Basarabia, desfășurat la Chișinău, a ținut o cuvântare în care a spus, între altele: „Menirea dascălilor este să-i lumineze pe toți cu lumină dreaptă. […] Suntem moldoveni pentru că trăim pe pământul Moldovei, dar, înainte de toate, suntem români și vorbim limba română. […] N-avem două limbi și două literaturi, ci numai una, aceeași cu cea de peste Prut. Aceasta să se știe din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba… Noi trebuie să ajungem numaidecât la limba românească.” A rostit aceste cuvinte în tumultul renașterii naționale, fiind implicat în mișcarea unionistă, sub amenințarea permanentă a Ohranei țariste [poliția secretă a Imperiului Rus]. La 17 iunie 1917, a scris poezia Limba noastră, pe care a citit-o, a doua zi, la deschiderea cursurilor pentru învățătorii basarabeni, ce au avut loc la Chișinău. Cea mai frumoasă odă închinată limbii române [devenită, în anul 1994, Imnul Republicii Moldova] a apărut, la 21 iunie 1917, în publicația săptămânală Cuvânt moldovenesc. Din păcate, poetul nu a mai apucat să-și vadă realizat visul unirii, pentru că, bolnav de tifos exantematic sau febră tifoidă (cauzele oficiale, contradictorii), a murit la Spitalul nr. 1 din Chișinău, la vârsta de 29 de ani, fiind înmormântat imediat, a doua zi, fără a i se face autopsia.
• – Vă rog să faceți o prezentare a casei lui Alexei Mateevici.
• – Muzeul a fost inaugurat la 26 martie 1988 și deține peste șapte mii de piese expuse în șase încăperi – trei săli memoriale (odaia părinților, camera copiilor și biblioteca familiei) și trei săli de expoziții permanente (cea găzduind bustul lui Mateevici, Eu cânt și Limba noastră). În ordinea vizitării, sala cu bust cuprinde cele dintâi drapele tricolore ale satului Zaim, cu care localnicii au mers la primele trei Mari Adunări Naționale, două panorame în acuarelă reprezentând satele copilăriei poetului – Căinari și Zaim, câteva fotografii ce reproduc expoziția care i-a fost dedicată la Bruxelles, în Parlamentul European, în ianuarie 2011, și un poster având în centru chipul lui Mateevici, iar împrejur – semnături ale scriitorilor basarabeni, omagiu adus poetului la 17 iunie 2007, cu prilejul celei de-a 90-a aniversări a zilei în care a scris poezia Limba noastră. În odaia părinților, se află un armoniu, la care au exersat tânărul Alexei și bunicul său, Ioan Neaga, câteva cărți de cult, o cruce de pristol și două coronițe de cununie folosite de tatăl poetului în biserica din Zaim, două scaune originale și veselă de epocă. Camera copiilor include paturile celor doi frați, două scaune și un fotoliu din bambus, o ladă de zestre și o ploscă a clopotarului Isai Veste. În biblioteca familiei, se găsesc două dulapuri cu zeci de cărți vechi, ediții originale, manuale, dicționare, harta guberniei Basarabiei și un facsimil al tezei de licență a poetului, scrisă la Kiev. Sala Eu cânt este amenajată în odaia în care au locuit cele două surori și adăpostește fotografii, documente, cărți și broșuri legate de viața lui Mateevici. În ultima sală, Limba noastră, sunt expuse arborii Treptele Spiritualității și Limba noastră, altarul Masa Tăcerii, panouri cu poeziile Basarabenilor și Limba noastră, ca și un portret în ulei al poetului.
• – Ce se află în curtea muzeului?
• – Aici, se găsesc statuia lui Mateevici, un foișor, aleea cu nuci, clopotnița cu o lespede sub ea și pietrele din gard de pe vremea copilăriei poetului, beciul masiv, un trunchi de salcâm și altul de brad, precum și salba cu nume de sfinți.

Florin Bălănescu