Ion Găină s-a născut la 30 octombrie 1962, în satul Sălcuța, raionul Căușeni, Republica Moldova. Este căsătorit și are un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic de Stat (astăzi, Universitatea Pedagogică de Stat) Ion Creangă din Chișinău. Este profesor de limba și literatura română, scriitor și muzeograf, fondator și director al Muzeului Memorial Alexei Mateevici din satul Zaim, raionul Căușeni, al Filialei Zaim a Casei Limbii Române, al Complexului Muzeal Ioan Zlotea din satul Sălcuța, raionul Căușeni și al Casei-muzeu Ion Guțu din satul Taraclia, raionul Căușeni. A inițiat și susținut Concursul Național al Tinerilor Creatori Comoara, consacrat memoriei lui Alexei Mateevici, și a înființat și condus mai multe reuniuni de creație pentru copii și tineret. Este îngrijitorul colecțiilor de volume Comoara, Lacrima luminii și Cărțile familiei, ca și redactor-șef al revistelor Comoara, Lacrima luminii și Catedrala de cuvinte. Este autorul sau coautorul a circa 30 de cărți de poezie, monografice, de studiu şi promovare a valorilor naționale și creștine, precum și al versurilor și melodiilor mai multor imnuri. A primit titlurile de Om Emerit al Republicii Moldova și Cetățean de Onoare al satului Zaim și al raionului Căușeni, Medalia Meritul Civic (Republica Moldova) și Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer (România). Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Zilele trecute, am pășit, din nou, pe pământul sfânt al Basarabiei. Am fost fascinat, ca întotdeauna, de locuri încărcate de istorie și poleite de frumusețe, în fața cărora sufletul meu se închină ca într-o catedrală. Am întâlnit oameni fără seamăn prin vrednicia, dăruirea și simțirea lor românească, pentru care iubirea de neam își are egal numai în credința în Dumnezeu. Unul dintre aceștia este Ion Găină, autor al unei opere de apostolat – ctitor de așezăminte culturale, deschizător de drumuri și ziditor de conștiințe –, din a cărui creație literară am ales câteva versuri cu profunde și pilduitoare înțelesuri:

Tata

• Pe tata, l-am văzut prima dată cu cartea în mână –
• Făcuse doar două clase în școala română.
• Ne-a deprins cu parabole – câte una pentru orice-ntâmplare,
• Sorbea Biblia mai mult decât orice fel de mâncare.
• Cântărea cuvintele, nu rostea niciunul de prisos:
• „Gândul e ca sufletul. Să-l urmărești ce vrea să facă și să-l rostești când
• prinde-va la os.”
• „Nu judeca pe nimeni, că judecă doar Dumnezeu!”
• „Nu uita: cățeii latră, la deal să urce carul tău.”
• Ne încălzea soba, cărând în spate lemnele:
• „Viața-i toată din răbdare, cum răbdăm și iernile.”
• Cunoștea câmpurile ca pe o carte – era parte a lor, nu le privea dintr-o
• parte.
• Nu cosea laolaltă – lăsa pâlcuri de flori,
• Zicea că lasă bucurie pentru trecători.
• Simțea pulsul izvoarelor din cișmele bătrâne,
• „Nucul bunelului să fie semn pentru tine.”
• Iubea copacii ca pe rudele sale, ne-nvăța alfabetul pietrelor funerare.
• Pentru copii și nepoți, avea o simplă urare:
• „Să crești voinic și-nțelept ca Ștefan cel Mare!”
• Când au venit bolșevicii, a întors ulucul de piatră –
• Să ne arate cum a fost harta României odată.
•  

Florin Bălănescu