Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Începe gloria toamnei, și apusul ei. Ion Ionescu Bucovu: TRECE SEPTEMBRIE

    ION-IONESCU-BUCOVU1-320x200Ion Ionescu Bucovu

     

     

     

    trece septembrie

     

    te inundă toamna, poezie, cu dansuri stranii de cocori,
    cu ploi diluviene ce cântă peste ţară a melancolie,
    tot singuri murim, tot singuri, uitând cântecele de-acasă,
    unde sunt toate clipele de demult, toamnă, şi culorile tale
    în care te îmbrăcai cu straie de ii şi fote cusute
    din toate culorile cerului, pline de fluturi strălucitori,
    mai ştii câte vise au căzut grămadă peste inimile noastre?
    la poarta bizară m-aşteaptă doamna în galben,
    nu mai e primăvară, nici vară, a venit ora apusului,
    înveleşte-mă mamă cu ţărâna ta să nu simt frigul
    acestui secol, care se zbate agonic în lumile rătăcite,
    nu ştiu , toamnă, cum să-ţi mulţumesc pentru calda mea
    singurătate; sună marele ceas al tenebrelor,
    cerul de platină se roteşte, se clatină peste noi,
    am palmele goale de lumină şi ochii tulburaţi de-ntuneric,
    îmi plimb azurul singuratic prin frunzele triste
    ce-şi caută cărări de vis peste poteci şi drumuri pustii,
    se-ntunecă refexele-nserării peste dealul ud de zvon,
    beat de şesuri şi de-munţi, nu mai am priviri să văd,
    parcă plouă cu metafore dintr-un cer care s-a speriat,
    afară tainic ne calcă ploaia pe inimi, pe nervi, clipe ude,
    trec prin noi Niebelungi beţi furând din nori casacade
    de ape; gloria toamnei vine peste vastele câmpuri,
    înfăşurând în galben tot verdele din noi,
    priveşte, femeie, poezia toamnei şi vino să fim una,
    trimite-mi formele tale să-mi amintească
    povestea cu Tristan şi Izolda rătăciţi pe insula fericirii,
    leagă-te, suflete, murmură-n linişte romanţa
    cu trece septembrie, alunecă prin umbre spre orele -astrale,
    lăsând în urmă un câmp devastat de singurătăţi
    şi trupul tău trecând prin vise ca o nălucă
    să bată-n vitralii efigia dragostei noastre aureolată
    de-un nimb nevăzut; gol, sânul tău încingă-mbrăţişarea
    şi sângele urce ca iedera-n noi, te voi ajunge odată,
     chip de naiadă, vom fi iară mireasmă în doi;
    lasă-te pe umărul meu, s-ascultăm murmurul ploii,
    mutând în legendă visele, râzând şi plângând…
    cad ploile pe casa mea de meşter cioplitor în cuvinte,
    te inundă toamna, poezie, cu dansuri stranii de cocori,
    poate că noi în rotire continuă şi-n veşnică ardere
    suntem naivii acestui secol care mai credem în tine,
    lacrima noastră poate renaşte o altă lume
    cu alte văi care despart munţii, visatul om nenăscut
    dintr-o lacrimă care va însămânţa viitorul…

     

    joi, 4 septembrie 2014



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    1 comentariu la acestă însemnare

    1. D.M. Gaftoneanu spune:

      …lacrima noastră poate renaşte o altă lume!

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5