Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.9 (141), Septembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Indiferent de vârstă,  anii copilăriei nu se uită, ne-o spune  Jean d-Ormesson în  cartea sa Frumoasă a fost această viață. Totuși.

Primit pentru publicare: 29 Sept. 2020
Autor: Ion N. OPREA, Iași     
Publicat: 30 Sept.  2020
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Indiferent de vârstă,  anii copilăriei nu se uită, ne-o spune  Jean d-Ormesson în  cartea sa Frumoasă a fost această viață. Totuși

             Carte de memorii,  scrisă când aproape împlinea 90 de ani, născut în 1925-2017, într-o familie de aristrocați, tatăl contele Jean Bruno Wladimir Francois de Paule Le Fevre d-Ormesson și-a petrecut copilăria cum nu mulți de aceeași vârstă destinul le cântă, mereu pe la ambasade, dintr-o țară în alta, între anii 1933-1936 tatăl lui ambasador la București, după ce mai înainte, 1925-1933 fusese la Munchen, iar după București la Rio, în Brazilia, 1936-1938…

          Pentru cititorul român, ca pentru autor însuși, important este felul cum evocă naratorul  viața din România, așa cum a trăit-o cu ochi și simț de copil, avea doar 10-13 ani, în mijlocul personalităților pe care le întâlnise, cum ar fi vestitele Martha Bibescu și Elena Văcărescu, mereu în concurență la prietenia ambasadorului Franței care era tatăl său… și care la curta.

Aceste două eminente doamne nu erau singurii cetățeni români care au reprezentat limba și cultura franceze. Tzara, fondatorul grupului Dada la Zürich în timpul Primului Război Mondial, era de origine română. Sculptorul Brâncuși sau istoricul Mircea Eliade, autor al Mitului eternei reîntoarceri și al Tehnicilor arhaice ale extazului, erau și ei și români, și francezi. Iar mai târziu aveam să-i iubesc și să-i admir mult pe Emil Cioran, moralistul disperat și vesel, autor al Tratatului de descompunere, al Silogismelor amărăciunii, al Căderii în timp, și pe Eugen Ionescu, ale cărui piese Cântăreața cheală, Scaunele, Regele moare au fost adevărate triumfuri.

               Există roluri minunate și mari actori. Și există utilități. Toți actorii sunt egali. Dar există vedete de care ne amintim mult timp. Actori precum Homer, Platon, Alexandru cel Mare, Ginghis Han, Rembrandt, Shakespeare, Goethe, Napoleon, Chateaubriand, Tolstoi, Proust, Churchill, Stalin nu sunt uitați. Le avem în memorie gesturile și replicile. Talentul și geniul lor. Sufleorul, plasatoarea, mașinistul, decoratorul și machieuza sunt și ei actori. Iar publicul însuși nu este compus decât din actori. Iar mulțimea de pe stradă, străinii în trecere, bancherii, oamenii străzii, bolnavii din spitale, militarii din cazărmi și condamnații din închisorile lor – toți actori, nimic altceva decât actori. Pictorii, sculptorii, arhitecții, muzicienii, amanții și scriitorii – niște actori. Și cititorii actorilor. Mari sau mici, fericiți sau nefericiți, de geniu sau mediocri, puternici sau sărmani. Toți niște actori, cu rolul lor de jucat, spune același, Jean d-Ormesson.

          …„Din acea îndepărtată perioadă, Jean D-O, cum era numit de conaționali, a rămas cu o afecțiune specială pentru țara noastră, în care a revenit de mai multe ori, fiind și membru al Academiei Române”, cum ne introduce Adriana Bittel în biografia autorului, recomandăndu-ne cartea lui „Frumoasă a fost această viață. Totuși” ,traducere de Eduard Florin Tudor, Ed. Baroque Books-Arts, recenzie în revista Formula AS nr.1435, septembrie 2020.

               Din revistă și carte aflăm lucruri care interesează, în anii  celui de al Doilea Război, familia care-l încorpora s-a refugiat la castelul d-Ormesson al unchiului patern, castel care este însuși subiectul volumului Din viața Domnului, care a însemnat mare succes pentru el  în activitatea scriitoricească și pentru că din ce scrie acolo este realizat  și un serial TV.

                 Întors la Paris, autorul cărții, urmează Liceul, intră prin concurs la Universitate, unde evocările asupra a ce a trăit acolo dau sare și piper descrierilor, cui nu i-ar place să revadă și să trăiască farsele și distracțiile colegiale de altă dată, din copilărie-adolecență?

                După absolvire, el, autorul, ca și noi cititorii, străbatem alte pagini de interes legitim, aflăm despre cariera lui care este o îmbinare a  muncii de scriitor  cu diplomația, dar și cu gazetăria, domenii  în care românul din el deține funcții importante. La UNESCO unde a lucrat  din 1950 până în 1992, ajunge președinte al Comisiei Internaționale de Filosofie și Științe Umaniste, funcții în îndeplinirea cărora  are ocazia să cunoască intelectualitatea bună a lumii și odată cu dânsul și noi cititorii. Director la ziarul  Le Figaro, alături de cel care i-a fost mentor,  și Raymond Aron, ia parte  la derularea marilor evenimente politice  ale anilor 70…

          Însurat  din 1962 până la sfârșit cu aleasa inimii, au o fiică și o nepoată, dar aflăm de la scriitorul ce este că mereu a fost un om liber, un iubitor de femei frumoase, de femei și călătorii, în care, având bani, a făcut ce i-a plăcut, încât, la sfârșit de viață, făcându-și judecata vieții, își recunoaște și vinovățiile de care se căiește, dar nu prea tare, pentru că, fire veselă, condei și imaginație libere, cum am spus deja, face din biografia sa o aventură care, pusă pe hârtie, se citește cu mare plăcere, chiar acum, în situații de declin, când Covid-19 ne îngrămădește  în case, bună ocazie să ne delectăm cu ce i-a fost viața, frumoasă și totuși…

          Citim, și citind mergem către alt titlu de Jean d-Omersson, „Ciudată e lumea, până la urmă!” cu aprecieri și o întrebare pentru toată lumea.: „O splendidă și captivantă repovestire a lumii, de la misteriosul big-bang, trecând prin filozofie, prin artele și științele care au fasonat omul tocmai pentru a-l face capabil de întrebări. Spumos și personal, atașant și erudit, eseul-poveste-roman scris de Jean d’Ormesson parcurge ușor marile cărți ale lumii, printre rătăcirile și bătăliile ideilor, făcând să se rotească totul în jurul aceleiași întrebări: Există  Dumnezeu?

          Ion N. Oprea, Iași, 29 septembrie 2020.