Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Inflexiuni toponimice în opera lui Liviu Rebreanu

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Inflexiuni toponimice în opera lui Liviu Rebreanu

Primit pentru publicare: 04 Sept. 2019
Autor: Mircea DAROȘI
Publicat: 04 Sept.. 2019
© Mircea Daroși, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


 

Oricât de multe ar fi informațiile despre viața și opera lui Liviu Rebreanu, tot mai există cîteceva de spus, privind valoarea inestimabilă a scriitorului năsăudean. Unul dintre cei care l-a cunoscut personal și i-a studiat opera sub aspect lingvistic, a fost profesorul univ.dr.doc. Gavril Istrate din Iași. În colecția  familiei sale se află două acte scrise și semnate de Liviu Rebreanu, datând de pe vremea când era ajutor de notar în comuna Nepos, adică Vărarea de altădată : o ,,citațiune ”trimisă bunicului său Toader Istrate, la data de 12 iunie 1909 și o chitanță scrisă în ungurește din 7 iulie, același an. Șederea lui în această funcție la Nepos a durat doar câteva luni, dar a fost o experiență pe care o va pune în valoare mai târziu, în opera sa. Din Vărarea era și una dintre eroinele cărților sale, Virginia Gherman, în realitate Virginia Grivase, din ,,Ion”, o prietenă apropiată a familiei lui Gavril Istrate. Tatăl ei, învățătorul  neposan Clement Grivase i-a mijlocit lui Rebreanu ocuparea postului de ajutor de notar în Nepos, după ce trecuse prin aceeași funcție în Nimigea și Măgura Ilvei. Chiar el spune în același roman că ,,fusese bine primit de toți surtucarii …, care auziseră că-i poet ”. Întâlnirea dintre cei doi tineri s-a petrecut la numai o săptămână de la sosirea lui Rebreanu în comună. N-a fost o surpriză pentru niciunul dintre ei, deoarece, se pare că se cunoșteau de la seratele literare din Năsăud. Ea intrase într-o zi la primărie cu o afacere școlară. De atunci a început prietenia lor. Se simțeau legați și prin faptul că amândoi aveau aceleași năzuințe artistice. Virginia era poetă. Colabora la diferite ziare și reviste din țară, afirmându-se ca o poetă valoroasă și cu un larg ecou în presa vremii și în sufletul cititorilor. ,,Cum să nu fi fost atras tânărul din Prislop, spune criticul Nicolae Gheran, când știa mai mult decât el despre literatură pe care râvnea s-o cunoască temeinic, cum să n-o prețuiască, atunci când, ,,combătea ”atât de bine indolența și nepăsarea ,,nechemaților ”, critici capricioși ai creației literare ”.

             Deși descrierile localităților cuprinse în spațiul literar rebrenian corespund întocmai cu realitatea, numele lor nu este respectat, ci adesea schimbat, din motive artistice. De exemplu, atunci când vorbește despre Vărarea, descrie de fapt comuna Maieru : ,, Uite Vărarea… Din vârful Măgurii soarele o privește ca un ochi de foc ocrotitor…Vărarea aceasta era un sat ca oricare, trântit în fundul unui cazan de dealuri, speriat de urletul trenului…. ” (Cuibul visurilor). Identificarea nu poate sta sub niciun fel de întrebare. Cotitura căii ferate, chiar la intrarea în sat,  prezența impunătoarei Măguri, crâșma lui Aron ca și alte amănunte referitoare la viața oamenilor, ori numele unor intelectuali cunoscuți, ca Grozea (de fapt Groze ), Dumitru Boșca, Constantin Partenie, duc, în mod sigur la acel ,,Cuib al Visurilor ”. În sprijinul acestei afirmații, stau declarațiile repetate ale scriitorului, din care rezultă că Maierul și Someșul sunt pentru el, locurile cele mai frumoase de pe pământ.  În romanul ,,Ion ”, imaginea Vărării este pusă pe seama localității Lușca, (astăzi cartier al orașului Năsăud ), cunoscută mai întâi sub numele de Tradam și numită de scriitor Jidovița, care exprima într-un fel și o realitate. Neposul este singura localitate de pe această vale, care a avut atâtea probleme teritoriale cu sașii din Dumitra, Slătinița și Livezile, judecându-se din această pricină timp de 461 de ani.  O parte din frământările neposenilor sunt cunoscute de Rebreanu, încă de pe vremea șederii sale aici, așa cum rezultă din romanul ,,Ion ”: ,,Într-o dimineață, intrând în cancelarie o găsi plină de țărani furioși care înconjurau pe vreo zece sași din Păuniș , adică Pintic,   (Slătinița de azi ) și-i înjurau din răsputeri. În uliță, o cireadă de boi grași, parcă așteptau un verdict ”. Într-un pasaj  din volumul ,,Mărturisiri ”, p. 431, Rebreanu spune : ,,În primăvara anului 1909, fiind ajutor de notar în Vărarea, s-a întâmplat o ciocnire între românii acestei comune și sașii din satul Pintic, din pricina unui islaz. Un detașament de jandarmi, sub comanda unui locotenent a sosit grabnic în Vărarea pentru a ancheta și potoli ,,rebeliunea . Trei zile jandarmii au schingiuit îngrozitor pe țăranii români. În cele din urmă nu m-am mai putut stăpâni și am protestat împotriva barbariei excesive față de niște oameni nevinovați. Locotenentul s-a înfuriat, m-a acuzat că încurajez pe rebeli, m-a amenințat cu toate rigorile, declarând că mă arestează imediat, dar că va raporta autorităților militare despre agitațiile ce le fac în regiune ”. 

               Șederea lui Liviu Rebreanu la Nepos, n-a fost de lungă durată, dar are o însemnătate deosebită pentru că, odată cu ea, comuna a fost scoasă din anonimat și trecută pe harta literaturii române. În anul 2004, pe fațada clădirii în care scriitorul a funcționat ca ajutor de notar, a fost așezată o placă comemorativă, ce amintește de trecerea lui prin această localitate.

        Pentru orașul Năsăud, scriitorul  găsește numele de Armadia, iar pentru Prislop denumirea de Pripas. Itinerariul literar rebrenian continuă cu Lechința, plasată însă în romanul ,,Ion ” pe Valea Diugului, afluent al Someșului, care izvorăște în partea de nord a județului, în munții dinspre Maramureș și nu poate fi decât Târlișua, satul în care s-a născut scriitorul. Vireag este de asemenea o localitate din județul Bistrița-Năsăud, în apropierea Becleanului, căreia i se spune azi Florești și pe care o plasează în Sătmar. Satul Gargalău sau Ghergheleu, un sat unguresc așezat pe malul stâng al Someșului, nu poate fi altul decât Nimigea, singura localitate care avea populație majoritară ungurească, unde scriitorul a funcționat ca ajutor de notar în 1908 și a avut ocazia să audă și să rostească acest nume atât sub forma oficială, cât și cea populară. Aceeași inflexiune se petrece și cu localitatea Parva, sau Lunca Vinului, cum se numea odinioară, a cărei descriere din romanul ,,Pădurea spânzuraților ” este de fapt a satului Anieș.

          Cititorul de rând ar putea fi ușor derutat din cauza schimbărilor de  nume a localităților din spațiul literar al scriitorului, dacă nu ar avea în vedere ,,Mărturisirile”  sale, care au un singur temei : ,,motive artistice ”. 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.584 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5