INGINER, DEȚINUT POLITIC CONTROVERSAT, CU 16 ANI DE TEMNIȚĂ GREA
Autor, prof. Teodor Epure

Motto : ”Niciodată nu suntem mai îndepărtați de scopul dorințelor noastre, decât atunci când ne închipuim că-l posedăm”. Maxime Goethe

Gheorghe Brahonschi s-a născut la 22 ianuarie 1916, în Cordăreni. Copilăria și-a petrecut-o în satul Vorniceni, alături de tatăl său, Ion și mama sa, Eleonora, născută Colesniuc, familie binecunoscută în sat, cu o situație materială bună. Pe lângă ocupația de agricultori, mai aveau o dugheană, de unde sătenii se aprovizionau cu mărfuri necesare în gospodărie. Gheorghe, unicul lor copil, a primit o educație aleasă. S-a bucurat de o copilărie fericită. Împreună cu părinții, a participat la toate muncile agricole, ocazie cu care a colindat dealurile Caradicii, ale Puturosului, dar și cele de la Fântâna Nichitoaiei. Și-a însușit cu mult drag tradițiile și obiceiurile vornicenenilor, pe care le-a practicat mai târziu în localitățile unde și-a desfășurat activitatea profesională.

Era un bărbat înalt, brunet, rumen la față, cu ochii vii și isteți și cu o înfățișare care inspira încredere. Avea o privire iscoditoare, înregistrând tot ceea ce se petrecea în jur. Era un intelectual cu preocupări largi, cu înfățișarea voluntară a omului obișnuit să comande, întrucât simțea mereu că viața pulsa în el. În decursul vieții sale zbuciumate a învățat să cunoască oamenii după faptele lor, să muncească și să lupte pentru cauzele acestora.

Marin Bărbulescu scria despre el că era un ”stejar bucovinean, mucalit, țăran de cremene, cum ar fi zis poetul Aron Cotruș. Dorul, răscoala, viforul ce îi clocotea cu atâta ardoare in piept, le revărsa prin doinele, horele și bătutele haiducești, cu neîntrecută măiestrie, din fluierul lui celebru, o țeavă de fier. În rezistența contra regimului moscovit, devine o figură legendară, ținând piept neînfricat si tentațiilor și oprimărilor în iadul Aiud-urilor”.

Gheorghe Brahonschi urmează cursurile primare la școala din deal, nu departe de casa părintească, sub directa îndrumare a învățătorului Ștefănescu. Fiind un elev premiant, învățătorul îi recomandă să-și continue studiile și să nu-l facă de rușine. Ca și alți fii ai satului din vremea aceea, Abăcioaie Leon, Ibănescu Dumitru, Maxim Vasile, Murarașu Ioan și alții, urmează cursurile liceale la Pomîrla. Începând cu anul 1935 este student la Politehnica din Timișoara, unde își începe cu adevărat activitatea sa politică, luând legătura cu mișcarea legionară. Datorită abilității sale de bun conducător este ales șef al cercurilor studențești din Timișoara și din țară.

Ioan Pușcariu, în articolul său ”Un episod din istoria mișcării legionare din 3-6 septembrie 1940” descrie cu multă exactitate un moment important din activitatea mișcării legionare condusă de George Brahonschi. Grupul legionar compus din 11 camarazi, în frunte cu Gheorghe Brahonschi și-a propus ca obiectiv lupta împotriva cedării unei bune părți din trupul țării : Ardealul de Nord, pentru care se impunea organizarea unor echipe care să acționeze în mai multe orașe. Gruparea condusă de el a ocupat Palatul Telefoanelor din Brașov, a reușit să blocheze și să boicoteze orice posibilitate de convorbire între Ardeal și București, menținând liniile telefonice ocupate până la 6 septembrie. După ocuparea Palatului Telefoanelor, în scurt timp, poliția și unități ale armatei au înconjurat clădirea și le-au ordonat să o elibereze, pentru a reda circuitul telefoanelor. Acest ordin era însoțit și de amenințări cu moartea, în sensul că ar declanșa un atac asupra lor, obligându-i să evacueze palatul și să predea armele. În această atmosferă apăsătoare și tensionată, Gheorghe Brahonschi, conducătorul mișcării era obligat să aprecieze cu luciditate faptele fiecărui camarad. Teama îi era atunci mai sigură decât încrederea. În acel moment, când și-a pus viața în pericol, Gheorghe Brahonschi, îi amenință pe camarazii săi cu pistolul, strigând : ”Îl împușc pe acela care încearcă să se predea. Am intrat aici să învingem, cu prețul vieții noastre, nu să dăm bir cu fugiții, ca niște ordinari. Suntem legionari sau trădători, căci predarea înseamnă trădare ! Suntem echipa morții : ori învingem, ori murim. Ne călcăm jurământul în picioare? Vom parlamenta cu militarii pentru întârzierea retragerii noastre, la maximum posibil, promițându-le că îndată după luarea legăturii cu comandamentul nostru, ne vom retrage.” A fost primul om care era gata să-și dea viața pentru o cauză dreaptă ; era omul care, atunci când își propunea realizarea unui anumit scop, nu se dădea ușor bătut, având o ură mai mare decât cea a camarazilor săi, ura aceasta împotriva dușmanilor era tot mai sfântă pentru el.

În timp ce se aflau în interiorul clădirii, au descoperit într-o magazie de materiale câteva bidoane cu benzină, eter și motorină, fiind hotărâți ca în cazul în care începe atacul, să le dea foc. Gheorghe Brahonschi a adus de la magazie bidoanele cu materialele inflamabile, a presărat paiele din saltelele găsite în camera de gardă a militarilor în dreptul ferestrelor, așezând bidoanele, pentru a le turna. În jurul palatului erau numeroase familii de legionari și simpatizanți cu sacoșe și coșulețe de mâncare pentru asediați, așteptând ca militarii să dezlănțuie atacul. După discuții contradictorii, care au avut loc la Palatul Regal regele Carol al II-lea abdică în zorii zilei de 6 septembrie 1640. Atunci, soldații s-au retras iar comandamentul mișcării legionare le-a ordonat să părăsească Palatul Telefoanelor, după cele 3 nopți petrecute în timpul asediului. Grupul de legionari, în frunte cu Gheorghe Brahonschi a fost ovaționat de mulțimea adunată în fața palatului, trăind cele mai înălțătoare clipe din viața lor. A fost o victorie temporară, care a demonstrat forța și unitatea mișcării legionare.
Între anii 1941-1944 Gheorghe Brahonschi a luptat în armata română condusă de Ion Antonescu pentru eliberarea pământurilor răpite de ruși, primind decorația cea mai înaltă, ”Coroana României cu spadă în grad de cavaler”. În anul 1945 este arestat și predat poliției armatei sovietice, fiind eliberat apoi, după un an de detenție. Începând cu anul 1946 lucrează ca inginer mecanic la uzina I.A.R. Brașov. La începutul anului 1949, Gheorghe Brahonschi, împreună cu alți fruntași ai mișcării legionare a încercat să declanșeze o mișcare de rezistență anticomunistă în Banat, unde avea misiunea să se ocupe de procurarea muniției și a armamentului. În urma acestei acțiuni, în același an, este arestat, judecat și condamnat la 25 ani de închisoare. Așa a ajuns să cunoască viața din mai multe închisori comuniste din România : Jilava, Râmnicu-Sărat, Aiud.

Un camarad de-al său povestește un moment din închisoarea din Râmnicu-Sărat și anume că a fost repartizat de colonelul Crăciun în aceeași celulă cu Gheorghe Brahonschi pentru a se convinge dacă acesta e sănătos mintal sau dacă nu cumva simulează nebunia, cu scopul de a nu participa la activitățile de reeducare. Mai târziu, Gheorghe Brahonschi descoperă că acesta era un informator al administrației închisorii.
În anul 1955, când se afla în închisoarea de la Râmnicu-Sărat, a fost vizitat de către tatăl său. L-a găsit izolat într-o celulă, fără căldură, pe ciment, expus frigului, fără îmbrăcăminte corespunzătoare, cu fața albă ca varul, iar ochii i se afundaseră în orbite. Fiindcă tatăl său nu cunoștea cât timp va sta în detenție, l-a întrebat când va fi eliberat iar el i-a răspuns că încă va mai rămâne dator. Dezamăgit, tatăl său a ajuns acasă și nu după mult timp s-a stins de supărare, în urma unui infarct.
Gheorghe Brahonschi este grațiat la 1 august 1964, după aproape 16 ani de temniță, în urma hotărârii regimului comunist de a elibera toți deținuții politici din închisori, reușind să fie reîncadrat ca inginer la o fabrică din Sibiu, unde și-a stabilit și domiciliul, construindu-și o casă.

Într-o zi de toamnă târzie, a anului 1972, când satul Vorniceni era acoperit de ceață iar spre amiază soarele a risipit-o și cerul s-a înseninat, Gheorghe Brahonschi împreună cu fostul învățător și director Constantin Ciubotaru și maiorul Ursache – toți trei trecuți prin închisorile comuniste – s-au întors acasă. Gheorghe Brahonschi sosise pentru a se reculege la mormântul părinților săi și să le pună o lumânare la căpătâi. Cu acest prilej, am avut fericita ocazie de a-l întâlni și de a purta o discuție aproape prietenească. După primele cuvinte rostite, mi-am dat seama că era un om sobru, meditativ și puțin comunicativ. Cu greu mi-a descris câteva momente din închisoare : cea mai dură pedeapsă era izolarea în celulă, unde pereții erau tencuiți cu grund amestecat cu sare pentru a ține permanentă umezeală iar îmbrăcămintea era un fel de zdrențe.

După revoluția din anul 1989 Gheorghe Brahonschi împreună cu un grup de inițiatori, în frunte cu Nistor Chioreanu, Virgil Mateiaș – vechi cadre ale mișcării legionare – au considerat că era necesar ca rezistența națională să continue. Astfel, s-au organizat la Brașov unele întruniri, în urma cărora s-a hotărât reînființarea Partidului ”Totul pentru țară”, desființat în anul 1938, întocmindu-se și o declarație sub numele de ”Chemare pentru țară”. În același timp, exista o altă fracțiune a mișcării legionare cu numele de ”Noua Românie Creștină” condusă de Mircea Nicolau, partid politic format doar din simpatizanți. Pentru a se instaura o unitate de acțiune legionară, era necesar ca aceste două formațiuni : ”Noua Românie Creștină” și ”Totul pentru țară”, care și-a luat mai târziu numele de ”Pentru Patrie”, condusă de Nistor Chioreanu, să se unească și să înceteze atacurile între ele întrucât Gheorghe Brahonschi devenise un adevărat rival politic al lui Mircea Nicolau, care era susținut de Horia Sima. Toate încercările lui Horia Sima de a instaura în țară o unitate de acțiune legionară au fost împiedicate sistematic de Gheorghe Brahonschi împreună cu prietenul său, Leonte Radu, cumnat cu Tache Funda și de alții. Se presupune că prin acest cumnat, Leonte Radu, dar și în mod direct, speculându-i toate slăbiciunile si resentimentele, Funda a reușit să-l transforme pe Ghiță Brahonschi, eroul de la Brașov și din închisori și pe care Horia Sima îl considera „fiul său sufletesc”, într-un robot docil și chiar într-un adversar al lui Horia Sima. Corneliu Coposu, președinte PNȚ, mărturisea în vremea aceea că certurile și atacurile dintre legionari era ceva profund regretabil, susținând unificarea lor într-un partid de dreapta, cu o altă direcție. După lungi discuții între cele două formațiuni și după o ședință furtunoasă, s-a încheiat un protocol de unificare, dar Gheorghe Brahonschi a făcut declarații uluitoare, nerecunoscând semnăturile de pe protocol, pentru că atunci erau foarte obosiți. Alt grup de legionari din jurul Fundației ”Profesor Gheorghe Manu”, pe care Serviciul Român de Informații n-a reușit să-l influențeze, a acceptat să se unească cu Partidul ”Pentru patrie”. Acest moment a avut loc la 5 februarie 1994 și la 27 mai 1995. În ambele cazuri, unirea a fost distrusă intenționat de Gheorghe Brahonschi, membru important și fondator al partidului. Mândru de reușita sa, a răspândit în decursul ședințelor, prima dată în scris și a doua oară într-o casetă audio opinia sa despre această acțiune. Opoziția lui Gheorghe Brahonschi este explicată de Mircea Dumitru, un camarad de-al său, care l-a cunoscut încă din timpul studenției când era membru la Centrul Studențesc Legionar Timișoara și care arată într-un interviu : ”Brahonschi era un mare luptător, făcea parte din cadrul studenților din Timișoara. Era foarte puțin maleabil, foarte încăpățânat, influențabil și răzbunător. În închisoare s-a comportat eroic, aproape ca un nebun, căuta tot timpul să provoace conducerea închisorii și era periodic băgat la Zarcă, unde era ținut săptămâni întregi și prin aceasta a obținut un deosebit prestigiu printre colegii săi legionari. Dacă a fost manipulat de Serviciul Român de Informații, atunci numai indirect, prin specularea slăbiciunilor lui, și fără ca el să fie conștient.”

În anul 1992 Gheorghe Brahonschi, fost deținut politic, ajutat de alți camarazi, începe construirea unui monument, care era primul dintre monumentele ridicate de foștii deținuți, monument care avea în interiorul său un altar. Acesta a fost ridicat pentru cinstirea memoriei deținuților politici, morți în timpul regimului comunist în închisoarea Aiud. În momentul când au început lucrările celui mai de seamă monument închinat victimelor rezistenței anticomuniste din România, inginerul Gheorghe Brahonschi declara : ”La Aiud, loc de întemnițare și exterminare, comuniștii au îngropat, în cimitirul denumit de localnici «Râpa Robilor», elita rezistenței românești. Înmormântarea deținuților se făcea noaptea, pe întuneric, fără să li se pună cruce la căpătâi. Aici, unde morții sunt neidentificați, de multe ori azvârliți in gropi comune, numai crucile acestui monument le vor veghea somnul”.

D-l Gabriel Constantinescu (veteran de război și fost deținut politic), directorul publicației sibiene Puncte cardinale, spunea : ”Memorialul de la Aiud este închinat suferinței. Un templu al durerii, în care cele șapte perechi de cruci îngemănate simbolizează martiriul fraților de luptă – frați prin moarte, nu prin naștere. Deasupra lor se întinde crucea grea a destinului unui neam care a îndurat timp de o jumătate de secol umilințele și suferințele celei mai cumplite tragedii istorice a secolului 20 : teroarea comunistă”.

În anul 1997 Gheorghe Brahonschi a plecat la Domnul, la o vârstă respectabilă, de 81 ani. De acum înainte, grija lucrărilor de la monument va fi continuată de Maria Brahonschi, soția sa, membră a mișcării legionare anticomuniste, trecută prin închisorile politice care, cu ajutorul filialelor din Sibiu și Alba ale Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, finalizează lucrările monumentului.

Slujba de sfințire a mausoleului de la Aiud a avut loc în ziua Înaltei Sfinte Cruci, adică la 14 septembrie anul 2000, având o asistență foarte numeroasă : supraviețuitori ai temnițelor, urmași ai celor căzuți, fețe bisericești, oameni de presă și de cultură, dar din nefericire n-a putut fi de față și cel ce și-a pus tot sufletul la temelia importantului monument : inițiatorul proiectului, Gheorghe Brahonschi, deținut politic, cu temniță grea de 16 ani. În lista cu deținuții prezenți după 1956 din închisoarea de la Aiud figurează și numele inginerului Gheorghe Brahonschi ”care și-a sacrificat viața pentru dreptatea neamului, apărând demnitatea de om, jertfindu-se pentru un ideal, punând mai presus patria și binele neamului românesc”. În încheierea slujbei de sfințire a acestui monument, I.P.S. Vartolomeu Anania mărturisea : ”În numele lui Dumnezeu și în numele morților noștri, vă mulțumesc tuturor celor ce ați jertfit și ați ridicat acest monument memorial, celor ce ați zidit acest jertfelnic pe care astăzi s-a săvârșit, pentru prima oară, Sfânta Liturghie a sfântului Ioan Gură de Aur”.

Așadar, monumentul de la Râpa Robilor nu este doar „mormânt al celor fără de morminte” și simbol al rezistenței jertfelnice împotriva comunismului, ci o adevărată biserică a „celor prigoniți pentru dreptate”, așa cum stă scris pe frontispiciu.
Gheorghe Brahonschi, vorniceneanul prigonit pentru dreptate, și-a pus pecetea personalității sale pe o etapă importantă din istoria românilor, de căutare a drumului drept, spre demnitate și adevăr, pierdut din cauza vremurilor tulburi din perioada comunistă.

Bibliografie :
Petre Baicu, ”Rezistența anticomunistă în Munții Brașovului”, Editura Kriterion, București
Răzvan Codrescu ”Dreapta pomenire” în ”Lumea credinței”, anul III, nr. 6, iunie 2005
Ion Pușcariu, ”Un episod din istoria mișcării legionare, 3-6 septembrie 1940” http://foaienationala.ro/ion-puscariu-episod-din-istoria-miscrii-legionare-3-6-septembrie-1940-la-brasov.html
Liviu Vălenaș, ”Convorbiri cu Mircea Dimitriu” în ”Mișcarea legionară – între adevăr și mistificare”, Editura Marineasa, Timișoara, 2000 www.fgmanu.ro/
Marin Bărbulescu, ”Centrul studențesc Legionar Timișoara. Mărturii pentru istorie” Editura Mișcării Legionare, Madrid, 1988 – http://www.miscarea.net/barbulescu-centrul-studentesc-legionar-timisoara.htm
”Apologeticum : Ortodoxie, neam și țară” – ”Momente definitorii din istoria Râpei Robilor de la Aiud” http://apologeticum.wordpress.com/2009/10/04/momente-definitorii-din-istoria-rapei-robilor-de-la-aiud/
http://www.crestinortodox.ro/diverse/aiud-rapa-robilor-69218.html
http://www.miscarea-legionara.net/doc_miscarea_in_postcomunism_5.html