Inginerul Nicolae Iosub, un eminescolog născut din pasiune

Autor, Ion Istrate

 Principalul efect al tuturor pasiunilor în oameni este că ele imping
și dispun sufletul să voiască  lucrurile pentru care ele pregătesc corpul:
astfel că sentimentul fricii îl face să voiască a fugi, cel al îndrăznelii să
voiască a lupta, și tot așa cu celelalte. (Rene Descartes, 1596-1650, filozof și matematician francez)

 O scriere ce ar fi trebuit să apară mai de mult, dacă nu într-o asemenea publicație, măcar într-o monografie sătească.

Inginerul Nicolae Iosub nu este un om de rând deși, uneori, lasă impresia că e foarte liniștit și fără preocupări. Domnia Sa nu-și dezvăluie, nicicând și niciunde, aspirațiile sale, ci numai atunci când este sigur că totul este clar și se pretează pentru publicare sau  realizare. Uneori, e foarte entuziasmat și vorbește mai mult, dar nu aflăm mare lucru din arhiva sa secretă.
Mi-se pare firesc să-și plăsmuiască singur aspirațiile sale, pentru că acolo unde e vorba de pasiune, lucrurile cam așa se așează. O pasiune nu are nevoie de motivări. Ea nu cere neapărat să fie înțeleasă și explicabilă. Dimpotrivă începe acolo unde nu mai este nimic de explicat, sfârșind abia când simite nevoia de lămuriri. (Octavian Paler)

Profunzimea pasiunii sale e argumentată de cei peste 40 de ani de când este colecționar în domeniul filateliei, numismaticii, cartofiliei şi carte cu diferite teme: ,,Mihai Eminescu”, ,,Religie”, ,,Istoria României”, ,,Cultura”. O scară de 10 puncte a intensitații pasiunii Domnia sale (dacă ar fi construită de pshiosociologi) l-ar situa, sigur, la limita superioară.

În ciuda faptului că, din punct de vedere fizic, destinul i-a hărăzit o mare pierdere, Domnia sa nu s-a lăsat copleșit. Dimpotrivă, aceasta i-a sporit forțele! Este tocmai ceea ce, aproape involuntar, ne mărturisește: ,,(…) Am doi copii şi doi nepoţi, care muncesc şi locuiesc în Botoşani cu mine. Sunt mulţumit de cele realizate. De când sunt pensionat de boală, m-am apucat mai serios de pasiunea mea, filatelia şi numismatica. Sunt un mare pasionat de Eminescu, (…) am înfiinţat Gruparea ,,Mihai Eminescu” a Colecţionarilor din România pentru a cerceta şi cunoaște cât mai multe lucruri despre viața şi activitatea poetului. Așa doresc să-mi aduc modesta mea contribuţie la afirmarea spiritului românesc promovat de poetul de suflet al Neamului Nostru (…) cu aceste activităţi mi-am găsit liniştea sufletească.”

Inginerul Nicolae Iosub nu așteaptă nimic de la nimeni, chiar dacă pierde atunci când realizează ceva, rodul activității sale fiind unul, exclusiv, al unei munci stăruitoare. Tot ceea ce întreprinde este făcut din pasiune. Pasiunile sunt în morală ceea ce în fizică este mișcarea. Mișcarea crează, distruge, conservă, însuflețește totul, și fără ea totul este mort (Claude Adrien Helvetius, 1715-1771, filozof francez).

Născut la 14  noiembrie 1947, în satul Sârbi, comuna Vlăsinești, județul Botoșani, este fiul lui Iosub Constantin (Ștefan), fierar, (n. 20.02.1920i) și al Luciei, croitoreasă, (n.12.09.1922). Clasele primare le-a urmat la Sîrbi și Vlăsinești, având ca învățători pe Lucia și Vasile Olaru și profesori pe remarcabilii dascăli Petrică Luțuc, Constantin Zelinschi, Ion Trufin. A urmat apoi Liceul teoretic (Secția reală) din orașul Săveni, pe care l-a absolvit în 1965 (profesori: soții Simirad, Elena Pădure, Elena Cornea, E. Dumitrescu, M.Poenaru). Ambițios din fire și fiind convins că, de nu-și ia singur ceea ce dorește, nu va parcurge drumul până la „pamântul făgăduinței”, muncește și este admis la cursurile de zi ale Institutiul Politehnic Iaşi- Secţia Electrotehnică – pe care le absolvă, în 1970, cu diploma de licență ,,inginer electrotehnic”. Aici a avut parte de o instruire și o educație aleasă (Prof. dr. doc. Mangeron, prof. dr. ing. Bejan Ioan, prof. dr. doc. ing. Boţan Nicolae, prof. dr. doc. Climescu Alexandru, conf. dr. ing. Filipiuc Ioan, conf. dr. ing. Giosan Traian, conf. ing. Huiu Constantin, prof. dr. doc. ing. Luca Emil, conf. ing. Hanganu Emil).

Activitatea profesională și-a început-o ca inginer stagiar (1970-1973) la Combinatul de Fibre Artificiale Brăila, unde își arată priceperea de inventator realizând un motor electric liniar. În  perioada 1973 – 1978 este încadrat ca inspector la Inspectoratul pentru Controlul Calităţii Produselor Botoşani și apoi primește răspunderi la Intreprinderea Electrocontact Botoşani, șef Secţie proiectare (1878-1982) și șef Serviciu controlul calităţii produselor (1982-1998) unde, printre altele, realizează cinci inovaţii. Datorită unei situație neprevăzute (un accident stupid), lucru ce l-a marcat toată viața, din anul 1998 este pensionat și, ca o facere a destinului, înfiinţează Gruparea Colecţionarilor.

Fiu de ţăran, deprins încă de mic cu truda câmpului și cea din fierăria tatălui, cunoscând obiceiurile și tradițiile populare autentice, familiarizat cu munca intelectuală din liceu și facultate, activează și în plan obștesc, cultural, remarcându-se ca membru al Consiliului Oamenilor Muncii (1982-1990), organizator la nivel național al simpozioanelor pe linie de calitate (cu profil electronic), inițiator și organizator al Cercului Filatelic și al multor expoziții de profil.

A scris numeroase articole și studii referitoare la Mihai Eminescu, în Revista ,,Luceafarul” (Botoșani), Revista ,,Vestea” din Mehadia şi altele. Se precocupă cu seriozitate de editarea și publicarea ,,Buletinului Informativ” pentru colecţionari, cu tema ,,Mihai Eminescu”, în apariţii trimestriale (2003 – 2010, Ed.Axa). In acestă publicație, peste 200 de studii îi aparțin. Publică trei cărți: ,,Eminescu în filatelie”, Ed. Axa, 2001, ,,Mihai Eminescu la Botoșani”, Ed. Axa, 2004 și ,,Mănăstirea Agafton – loc de popas și reculegere pentru Mihai Eminescu”, Ed. Agata, 2010. Aceste cărți sunt rodul unei imense muncii de cercetare, căutări și scotociri de documente prin arhive.

Activitatea sa, lucrările și volumele publicate au provocat aprecieri și referiri critice din partea unor personalități: Conf. Dr. Constantin Mălinaş din Oradea- Scrisoare de apreciere a cărţii ,,Mihai Eminescu la Botoşani”; Revista ,,Familia româna” nr.1 – 2, martie-iunie 2005 Oradea, Nicolae Cornea; Publicaţia ,,Raţiunea” nr.101-103 2005 Craiova, A. Braşoveanu; Nicolae Danciu Petniceanu din Mehadia, redactor şef,  Revista  ,,Eminescu” al Societăţii Literar – artistice ,,Sorin Titel” din Timişoara, precum și altele. Redau în continuare câteva din acestea:

Domnul ing. Nicolae Iosub este colectionar filatelist din anul 1974. A colecţionat marci postale, plicuri speciale, intreguri postale, ilustrate maxime si cartofilie din toate domeniile cum ar fi: Personalitati ale culturii romanesti, Istoria Romaniei, Religie, Mihai Eminescu, pictura, cosmos. A alcătuit mai multe exponate: ,,Eminescu si contemporanii săi”, ,,G.Enescu”, ,,Istoria Moldovei”, ,,Biserici si mănăstiri”, ,,Stampile speciale”, ,,Viata lui Iisus Hristos”, ,,Pictura românească etc. (http://emancipareafemeii.blogspot.com, 10 septembrie 2009, ,,George Enescu ”  prezentat în colecția Domnului Nicolae Iosub – Botoșani)

Eminescologul și colecționarul de talie națională, ing. Nicolae Iosub, din Botoșani, ne-a trimis în miez de iunie 2010 o minunatã și sfântã carte intitulatã ,,Mãnãstirea Agafton, loc de popas și reculegere pentru Mihai Eminescu”,  apãrută la Editura Agata, din Botoșani, (…). Autorul ne spune, pe bazã de argumente istorice, că junele Mihai Eminescu deseori era vãzut în vizitã la Mãnãstirea Agafton, unde cele trei mãtuși ale sale erau cãlugãrițe, Fevronia, Olimpiada și Sofia. Ele erau surorile mamei Raluca Eminovici nãscutã Iurașcu. Apoi, tot la acest sfânt locaș de rugãciune creștinã era și maica Xenia Velisari, verișoarã cu Eminescu, care va supravieþui și va deplânge amarnic viața și moartea verișorului ei, a Poetului Național. Cartea cuprinde multe date, unele inedite, despre rubedeniile lui Eminescu, din partea mamei Raluca. De adãugat cã poezia Învierea” își are geneza în vizitele frecvente fãcute de Eminescu la Mãnãstirea Agafton. Volumul este prefațþat cu un catren din aceastã frumoasã poezie: „Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…/ Colo-n altar se uitã și preot și popor,/ Cum din mormânt rãsare Cristos învingãtor,/ Iar inimile toate s-unesc în armonie!”. Mulțumim, bădie Neculai, pentru minunatul volum, ,,Mãnãstirea Agafton”, lecturându-l mã simt mai bogat în cuget și simțire eminescianã și creștinã. (http://arhivavestea.files.wordpress.com, N.D.P.)

(…) Legăturile ce au existat între Eminescu și mătușile sale, amintirile legate de anii copilăriei sunt evocate în cartea de față, scrisă de domnul Ing. Nicolae Iosub. Mulțumim domniei sale, pentru că în această carte găsim un material documentar foarte interesant și important în legătură cu Mănăstirea Agafton și Luceafarul poeziei românești, Mihai Eminescu. (Stareța, Stavrofora Ambrozia Hrițuc: ,,Cuvânt de suflet”, prefață la cartea ,,Mãnãstirea Agafton, loc de popas și reculegere pentru Mihai Eminescu”).

Sigur, pentru a cunoaște dimensiunea pasiunii unui om este nevoie să știm ceea ce a realizat ca motivație a acesteia și ce preț are efortul (material și spiritual) sacrificat pentru patima sa. Cred că, într-o oarecare măsură, am reușit să evidențiez acest lucru, arătând că inginerul Nicolae Iosub este un eminescolog născut din pasiune. Și mai cred că, dacă întreaga suflare a colecționarilor și a rodului muncii acestora ar fi mai pregnant atașate literaturii și culturii, așa cum am observat la Nicolae Iosub, acestă latură spirituală a umanității ar fi mai bogată. Uneori și în unele cazuri, cei mai învăpăiați colecționari sunt mai mult atrași de înfățișarea mercantilistă a pasiunii lor.

Note bibliografice: