Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

INOCENŢA MATURITĂŢII: MARIA MOISOIU, FEMEIA CARE NU ŞI-A PIERDUT PURITATEA SUFLETEASCĂ

INOCENŢA MATURITĂŢII: MARIA MOISOIU, FEMEIA CARE NU ŞI-A PIERDUT PURITATEA SUFLETEASCĂ

Autor, Ion Istrate

maria moisoiuÎn copilărie avem idealuri frumoase, pentru că sufletul nostru curat şi plin de inocenţă este lipsit de răutate. Pe măsură ce ne maturizăm începem să ne dorim mai mult decât e nevoie şi din acel moment armonia inocenţei începe să dispară. La maturitate ne lăsăm pradă unor dorinţi nepotrivite, imorale şi greu de realizat, pentru care facem compromisuri, uneori dezonorante, pentru a le obţine. Aceste concesii acceptate ne distrug inocenţa şi idealurile copilăriei. Meritul ar fi acela, ca la maturitate, să ştim să folosim inteligenţa, responsabilitatea, deprinderea cu munca şi orânduiala pentru a explora indiscreţia şi valorifica expansivitatea copilăriei. Şi astfel, prin înţelepciune, ajungem din nou la inocenţă. Sigur, această inocenţă a maturităţii este mai dibace ca cea dintâi.

Gândind aşa şi pregătindu-mă pentru acest scris, mi-am amintit, în strânsă relaţie cu cele de mai sus, de o vorbă a Doamnei Maria Moisoiu: ,,Timpul se scurge implacabil şi păcat să-l risipeşti cu preocupări ieftine, mai ales dacă vrei să ai o viaţă onorabilă (…) Atunci când prin strădania ta poţi depăşi graniţele materialului şi s-o dăruieşti altcuiva (obştei), munca înnobilează sufletul (…)”. De aceea, nu aş putea trece cu vederea să spun că, Doamna Maria Moisoiu a fost printre acei oameni înţelepţi, din cadrul unor instituţii publice locale, cum ar fi: Dana Petrariu, Ioan Apostu, Adriana Zăiceanu, arh. Dan Sandu, Valerian Sănduc, care mi-au dat un imbold pentru a prinde curajul necesar şi a decide să mă apuc de una din cele mai importante şi plăcute activităţi/investiţie/ din viaţa mea: reabilitarea, consolidarea şi restaurarea unui imobil din Centrul istoric al municipiului Botoşani, str. 1 Decembrie nr.25, bun ce aparţine Patrimoniului Naţional Cultural.

Mai întâi, consider că este necesar să schiţez, chiar dacă pare puţin tehnicist, câteva date dintr-un studiu biografic, pe care l-am elaborat de curând, pentru a elimina o confuzie produsă de unul din ziarele botoşănene, atunci când, eflorat şi antifrastic, a inserat ştirea apariţiei primei cărţi scrisă de Maria Mosoiu. Domnia Sa s-a născut la 18 septembrie 1945, în comuna Brăeşti, judeţul Botoşani şi este fiica lui Mihai şi Elena Plioţ, tata mecanic şi mama agricultoare. Şcoala primară a absolvit-o în 1959 şi apoi a urmat cursurile de zi ale Liceului ,,A.T. Laurian” Botoşani, unde a avut ca profesori, dascăli emeriţi, Ştefan Dragomir, Elena Ciobanu, Rebeca Talpalaru, Angela Floareş. În 1968, a abslovit cursurile de zi ale Facultăţii de Industrie Uşoară din cadrul Institutului Politehnic Iaşi şi a fost încadrată, ca inginer stagiar, la Fabrica ,,Modern” din Timişoara, de unde, după un an s-a transferat la Uniunea Judeţeană a Cooperativelor Meşteşugăreşti Botoşani. Aici a îndeplinit, consecutiv, răspunderi – inginer proiectare, vicepreşedinte şi preşedinte -, iar din 2000 până în 2003 a ocupat diferite funcţii – şef birou, şef serviciu şi director tehnic – în cadrul Primăriei Municipiului Botoşani. În perioada 1997 – 2001 a fost preşedinta Consorţiului Local ,,Elie Radu”, ONG care a implementat 5 proiecte pentru dezvoltare locală. Pe parcursul perioadei de activitate profesională s-a preocupat intens şi pentru perfecţionarea pregătirii sale: în 1987 a absolvit cursul postuniversitar din Bucureşti, în 1993, cursul ,,managementul resurselor umane”, iar în 2003, cursul ,,politici locale şi servicii publice”. Munca, plină de abnegaţie şi dăruire, i-a fost răsplătită cu ,,Medalia Muncii” – 1976, Medalia ,,Tudor Vladimirescu” – 1983, numeroase premii şi diplome.

Este o viaţă plină de realizări, de-a lungul anilor, şi un model al unui intelectual perfect!

Chiar dacă a părăsit satul, în care s-a născut, la o vârstă fragedă, aceasta nu înseamnă că inima sa nu e acolo, alături de sătenii pe care îi simte mereu aproape. Pentru Domnia Sa ,,Locurile natale rămân aşezăminte sacre ce trebuiesc pomenite, scrise şi rescrise”. Acest motiv serios şi nobil îi este tot timpul o călăuză bună şi pentru a răspunde acestei misiuni, cu dat de la Dumnezeu, a găsit oportun să ofere publicului larg, prima sa carte de poezii – ,,Legenda satului de altădată – Poeme”, apărută la Editura Agata, 2011. Aşa, îşi revigorează speranţa că va reînvia cultul pentru valorile morale adevărate, tradiţionale, lucru ce îi persistă gândul din ce în ce mai mult. Sigur, speranţa moare ultima! ,,Mari poeţi au ţinut să perenizeze legătura lor cu satul. Cu satul natal, cu satul copilăriei sau cu satul în genere. (…) Pentru mulţi, pentru foarte mulţi creatori, legătura cu satul devine o frumoasă şi necesară obsesie literară. Maria Moisoiu încearcă să li se alăture cu cartea sa de debut (…). Ţine să-şi aducă sieşi, satului şi cititorilor o ofrandă literară, (…)” (Ionel Bejenaru, Revista Luceafarul nr.27/2011). În acelaşi registru, Dana Petrariu (în prefaţa volumului de debut) apreciază că ,,(…). Predilecţia pentru natură, flori, copaci, albine, berze, capătă dimensiuni, umanizându-se, (….). Adevărul, iubirea şi credinţa sunt leacuri pentru refacerea sufletului românesc, (…) sunt aduse în faţa cititorului, ca pe un ecran, imaginea satului (…) uitat de vreme, unde oricine găsea o vorbă bună, de alinare, un sfat, merinde pentru calea prin viaţă. Prin gânduri şi trăiri versificate sunt evocate tradiţii specifice satului din ,,Ţara de Sus”: hramul, şezătoarea, hora, nunta, botezul, claca, dar şi îndeletnicirile străvechi: treieratul, albinăritul, frământatul boabelor de struguri. (…)”.

Cel de-al doilea volum de poezii – ,,Pasageră-n trenul vieţii” – apărut, tot, la Editura Agata, 2011, a răscolit opinia publicistului-scriitor şi poetului Dumitran Frunză în prefaţa cărţii: ,,(…) Cele două volume de poeme ,,Legendele satului de altădată” apoi, ,,Pasageră-n trenul vieţii”, (…) se înscriu, respectând proporţiile valorice, în ambianţa spirituală a locului, acelui loc, situat în nordul Moldovei, şi înnobilat de efigiile unor mari personalităţi literare, artistice şi ştiinţifice (…). Ieşirea ei la lumină înseamnă apariţia unei voci noi, a unui suflet exaltat de întrebări şi răspunsuri, având în atenţie ambianţa satului tradiţional, exuberanţele adolescenţei, atmosfera mediului familial. În versurile sale sunt evocate tradiţiile venite din adâncimea vremurilor, ciclurile anotimpurilor, păsările cerului, florile, vatra părintească, mama, tata, alte şi alte neamuri constituiente, din care şi-a clădit o lume a tuturor elanurilor. De asemenea, naşterile, botezurile, copilăria, şcoala, socializarea sunt tot atâtea repere importante, pe care autoarea le transcrie în poeme pline de prospeţime. (…) Pentru autoare, viaţa este o permanentă sursă de comunicare, criteriu de prosperitate, şi cuprinde deopotrivă tainele lumii, ale visului şi ale gândului.”

Adevărul e că Maria Moisoiu prin ,,estetica limbajului plin de sensibilitate, contribuie la redescoperirea frumosului sătesc şi transferarea acestuia în discursul public, ca meditaţie despre un anume mod de viaţă. (…) Maria Moisoiu participă, neîndoielnic, la afirmarea unui concept – virtutea sătească – unde estetica sensibilitatăţii umane ocupă un loc aparte.” (Ana Maria Maluş în Revista Luceafărul nr.28/2011

Aşadar, Maria Moisoiu ne îndeamnă, prin exemplul personal de a aborda viaţa şi prin scrierile  sale, de până acum, că e nevoie să avem grijă de valorile adevărate şi să îndepărtăm tot ceea ce e împotriva tradiţiei noastre strămoşeşti. Avem valori veşnice – credinţa, tradiţia şi iubirea -, şi este necesar, şi de datoria noastră, să le apărăm şi să le promovăm cu perseverenţă! De aceea cărţile Domniei Sale, îndrăznesc a le categorisi, sunt un vademecum al omului obişnuit, unde se folosesc versurile pentru a transmite mesajul inţelepciunii şi simplităţii spirituale în viaţa de zi cu zi a românului, supus, neîndoielnic, unui ,,linşaj mediatic” persistent, parcă anume direcţionat.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5