ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 20 Mart. 2018
Autor: Cătălina MURARIU
Publicat: 23 Mart. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

Vânare de gând, de Lidia Burduja.  Însemnări pe marginea cărții

Pentru a călători și a se inspira sunt oameni care preferă muntele, iar alții preferă marea. Frumusețea țărmului o găsim și în plaja cu nisip ce intră domol în ape albăstrii, dar nicăieri nu este mai măreață, mai intensă, mai sălbatică și mai vie decât pe falezele stâncoase de la marginea oceanului. Cu valuri de spumă, nori de stropi, frământare, pescăruși, erele geologice ale stâncilor și eternitatea oceanului stau la taifas ca doi titani. Iar privitorul se simte viu, atât de viu!.. Așa este poezia Lidiei Burduja.

Vânare de gând este volumul de debut al autoarei Lidia Burduja, din Botoșani, de-acasă de la Eminescu. Pe paginile cărții, se odihnesc, precum porumbeii pe ramuri, peste o sută de poezii, născute de acest suflet rămas etern îndrăgostit.

Deschizând cartea și pătrunzând în universul interior al poetei suntem martorii unei metamorfoze: tema centrală este iubirea, care, trecută prin forja suferinței, este alchimizată în poezie. Suferința este prezentă în poeziile Lidei Burduja, însă nu în mod apăsător și, în niciun caz în mod steril. Suferința din iubire devine lecție, prilej de reflecție și inspirație pentru superbul scris în rimă. Prin lentila aceasta, sufletul sensibil al autoarei vede iubirea printr-un caleidoscop cu mii de nuanțe, mii de mirări și prilejuri de introspecție. Trăirile nu i-au ferecat porțile sufletului, ci le-au deschis și mai larg către fiorul autentic.

Fiecare poezie a Lidei Burduja este o expediție de ordin sufletesc. Începe, cel mai adesea, cu o uimire, o contemplare încântată a unui loc sau a unei idei. Pășești, cu fiecare poem, într-o lume în care „pomii poartă nori pe brațe”, „în maci se trezește visul”, „ning cireșii în amurg” și, mai apoi, „va cădea la miezul nopții – printre-ndrăgostiți – o stea”. După intrarea în poezie, urmează dansul cu lacrima, sensibil, bogat, mereu altul, mereu încântător-înălțător prin suferință. Iar, la final, poeta îți și își întinde camaraderesc mâna și te ridică: are o încredere de nestrămutat în faptul că urmează ca iubiții separați să se reîntâlnească. Undeva dincolo. Dincolo de timp și de forme. După privirea în  “Globul cu visare”, „Narcoticele ploi” ușurează drumul, deoarece „Trăind, spre moarte mă îndrept”, iar „Moartea vine pe drezină”, dar dincolo mă așteaptă „Raiul lupilor, Rai de primăvară”.

Regăsim pe parcurs o serie de teme care devin liniile de forță ale volumului: călătoria, trecerea, trecerea timpului cu anotimpurile sale, contemplarea naturii ca esență a firii și perspectiva de sus, sau din adânc, de fapt, de dincolo de universul palpabil de care avem impresia că  suntem limitați. Lidia Burduja o ia de fiecare dată de la capăt și este mereu proaspătă în întâlnirea cu iubirea: tonul poate fi nostalgic, rugător, dar și jucăuș, îndrăzneț, tandru, ușor ironic a flirt. Expresivitatea limbajului arată o precizie de gravor de miniaturi în șlefuirea cuvintelor și alegerea rimelor profunde. Un vers mereu surprinzător, o încântare pentru gurmandul de imagini fine.

“Cu aripi roz de tresărire/ mă vor trezi cocorii iară/ să ceară zbor de nemurire / Iubirii mele-n primăvară”.