Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Lidia BURDUJA: ,,Privind prin nori de gând” (poezii). Însemnări pe marginea cărții

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 1 (121), ianuarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Lidia BURDUJA: ,,Privind prin nori de gând” (poezii). Însemnări pe marginea cărții

Primit pentru publicare: 30 Ian. 2019
Autor: Cătălina MURARIU
Publicat: 30 Ian. 2019
© Ion Istrate, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate
[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

 

Într-o lume pragmatică, grăbită și ultra-tehnologizată ca cea a ultimilor ani, nimic mai poetic decât gestul de a lua în mână o carte. De poezie. Ce presupune asta pentru tine, cititorul? Să stai locului. Să te deschizi. Să te lași vibrat de versuri. Să te lași, pentru câteva clipe, în mâna poetului. Dacă alegi să practici acest sport de contact sufletesc în lumea creată de volumul Privind prin nori de gând, ai în poeta Lidia Burduja un  captivant maestro de ceremonii.

Poarta de intrare, coperta cărții, lansează imaginația direct în lumea metafizică, nepământeană ce caracterizează întregul volum. Siluetele unui cuplu ce aproape se sărută devin ferestre pentru astrele ce strălucesc înăuntrul celor doi: Ea și El. Contrar asocierilor împământenite, în Ea radiază un Soare, iar în El este o Lună ce reflectă lumina primită. Imaginea trimite cu gândul către o iubire cosmică, fără de margini. Însă, acel “aproape sărut” ne reamintește că nici Soarele și Luna, etern tandem, nu se întâlnesc nicicând.
După cum prevestește coperta, cartea vibrează în ritmurile temelor majore de factură romantică: ritmurile cosmosului – timpul și non-timpul, ritmurile naturii – anotimpuri, ciclicități, ritmurile vieții – viața, moartea. Toate, însă, sunt puse în raport cu ritmurile trăirilor autoarei și capătă rolul de cadru pentru lumea interioară a acesteia.
Poeta trăiește în armonie cu natura. O dor frunzele ce cad, ”sub tâmplă se zbate pădurea gândirii”, zarzării aștern zăpezi roz și vise, iar noaptea poezia vibrează pe aripi de lilieci. E împresurată de puzderii de maci, fluturi și stele. Pare că cea care scrie versurile nu este mâna unui om, ci ramura unui arbore, o parte integrantă a naturii, a întregului.
Întregul, însă, e dincolo de lumea materială. Poeziile sunt populate de rai și de îngeri. Unii luminoși, alții întunecați. Uneori cartea pare că vrea să te aducă la marginea firii, făcând echilibristică pe sârma fină dintre două hăuri imense, undeva la buza dintre eternitate și neant.
Poeta se lansează dârz în subiecte care altora le-ar da fiori. Cu un curaj așezat. Asumat. Acesta reiese și din relația cu moartea, personaj important în carte. Atât de prezent încât versurile par că ar vrea să se împrietenească cu ea, căci îi dau târcoale, încearcă să o înțeleagă și să o-mblânzească.
Atmosfera generală a cărții pare să indice o nouă așezare a poetei în raport cu lumea, ca o treaptă mai profundă a înțelepciunii. Parcă ar face aluzie la ceea ce înțelepciunea orientală numește contopirea cu întregul, non-dualitatea sau non-separarea.
Din punct de vedere stilistic, Lidia Burduja manifestă o sensibilitate puternică și o sete de frumos pe care poezia o poate ostoi. Din naturalețea versurilor transpare modul în care ea trăiește actul de a scrie: firesc, organic. Versurile par sa se fi născut din turbioane de cuvinte, pe care, odată pornite, nu le mai poți opri, la fel ca vârtejurile de frunze iscate de vântul toamnei, atât de dragă autoarei.
Poeta e creatoare de lumi și de imagini memorabile. Unele delicate, altele dure. După zborul din timpul cărții, “Fotografia cu negi” de la final pare o aterizare forțată în planul fizic. Degeaba eternități și absoluturi, dacă poarta de intrare este blocată cu un neg. Autoarea e maestra contrastelor de tonalități, temperaturi și culori. Precum această chemare la joacă din “Iarna fără zbor” : “hai să facem pe zăpadă îngeri alungați din rai”.
Cu toate piscurile și văile sale, cu diversitatea de scene, de anotimpuri, de dimensiuni, lumea volumului Privind prin nori de gând este una care merită explorată. Mai ales acum, în plină iarnă, când tot ce ne dorim e să ne retragem la cald. Înăuntru.

“Ninge-n port și peste toate
Corabia – pânze – n-are.
Dintre noi, doar unul poate
Înhăma un cal de mare.

Voi fi eu, vei fi tu-acela?” Cheia răspunsului e între paginile cărții.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.577 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5