IOAN  VASIU : – Pentru că recent ați precizat pe pagina dumneavoastră de Facebook că dintr-un răspuns pe care Judecătoria Sectorului 1 l-a trimis poetului Ioan Vieru rezultă clar că Uniunea Scriitorilor nu există, vă propun să începem de aici dialogul nostru. Întrebarea care se pune este cum funcționează atunci respectiva Uniune și cum primește subvenții de la Statul Român ?
CRISTIAN  TEODORESCU : – Întrebarea asta mi-o pun și eu. Juridic, USR nu există, fiindcă nu mai figurează în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, cu toate astea pînă nu demult inexistenta USR a putut da în judecată pe unii și pe alții, fără a fi întrebată la tribunal de actele prin care dovedește că e cine se pretinde. Fără ca Ministerul Culturii care-i acordă subvenții să-i ceară această dovadă. USR funcționează și primește subvenții prin fals și uz de fals în formă continuată. În România, cu un antet și o stampilă poți încălca liniștit legea pe vorbe.

I.V. : – De pe contul dumneavoastră Wikipedia am înțeles că sunteți  membru al Uniunii Scriitorilor. Care Uniune ? Explicați puțin acest lucru.
C.T. : – Am fost membru al Uniunii Scriitorilor, dar la fel ca alți confrați am fost exclus, după ce Grupul pentru Reforma Uniunii Scriitorilor a făcut alegeri, așa cum cere legea de funcționare a asociațiilor și fundațiilor. Atunci, ca și acum, conducerea USR a pretins că Uniunea funcționează după un Decret din 1949 în care scrie în cel mai profund spirit stalinist că Uniunea Scriitorilor e singura organizație legală din care pot face parte scriitorii din România.  

 I.V. : – Pentru cei care vă cunosc mai puțin sau deloc, vă rog să spuneți când și unde ați debutat, ca scriitor ?
C.T. : – Am debutat cu două povestiri în revista Tribuna din Cluj în 1982. În 1983, editorial, în volumul colectiv Desant 83. Doi ani mai tîrziu mi-a apărut volumul de povestiri, Maestrul de lumini. 

 I.V. : – Dar ca publicist/jurnalist  când ați debutat ?
C.T. : – În revista Contemporanul, în 1986.

 I.V. : – Care sunt publicațiile mai importante în paginile cărora a apărut/apare numele dumneavoastră ?
C.T. : – România literară, Cotidianul, Academia Cațavencu, apoi Cațavencii, Zig-Zag, Ateneu, Dilema Veche, România liberă, Avantaje, Tomis, Ateneu. 

 I.V. : – În decursul anilor ați primit mai multe  premii  pentru cărțile tipărite.Care premii v-au rămas mai aproape de inimă ?
C.T. : – Premiul Fundației „Liviu Rebreanu” (1986), Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1986) Premiul Academiei Române (1990) și Premiul revistei Observator Cultural (2022). 

 I.V. : – Ce preocupări aveți acum când sunteți pensionar? Ați pus condeiul în sertar sau dimpotrivă ?
C.T. : – Tastatura computerului la care scriu nu încape în sertar, așa că public în continuare, săptămînal, în Cațavencii. Și sper să termin volumul doi din dipticul Șoseaua Virtuții. 

 I.V. : – Ați regretat vreodată că nu ați îmbrățișat o altă profesie ?
C.T. : – Niciodată!

 I.V. : – Care sunt proiectele dumneavoastră,avute în vedere pentru viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat ?
C.T. : – Pentru viitorul imediat, cea de-a doua carte din Șoseaua Virtuții, despre care  v-am  spus  mai  devreme. Peste  o  lună, două  mă  duc  aproape  de  capătul lumii, în Australia  să-mi  văd  nepoata.    

                          Interviu  realizat  de  Ioan  Vasiu, UZPR
                                  ( foto: Mircea Reștea )