Între cultură și asasinat

La prima vedere ne-am putea întreba ce legătură este între cultură și asasinat. Am fi tentați să spunem că niciuna. Pentru că ce legături ar putea fi între cele două. Dacă cultura se ocupă cu frumosul, cu promovarea valorilor ce zidesc întru ființă, cu ceea ce înalță individul pe cele mai înalte culmi ale evoluției sale, asasinatul reprezintă un gest brutal, care nu creează decât haos, incertitudine și teamă.

Istoria este plină de asasinate, care au pus pumnul în gură sau mai precis au umplut gura culturii cu țărână. Dacă ar fi să ne gândim la cel dintâi asasinat, obligarea lui Seneca să se sinucidă pentru ideile sale care se opuneau tiraniei, ne vom da seama că asasinatul poate interveni brutal asupra celui care o promovează, în sens particular, iar ca sens general- izolarea ei să nu devină un pericol pentru cei care au propria lor cultură: dorința de a deține puterea și îmbogațirea cu orice preț. 

Și dacă cei care promovează cultura nu-s interesați de avuție și de putere, sancționând obținerea celor două pe orice căi, este evident că sunt un pericol, întrucât doresc să trezească conștiințe pentru a ieși din întunericul existențial, ce are ca deviză:  materialitatea mai presus de orice.

Este evident că atâta timp cât cultura nu se opune dorinței de îmbogățire, accederii sau menținerii la putere a unor indivizi sau a unui anumit grup, pe anumite căi ilicite, aceasta nu prezintă nici un pericol pentru ei. Dar mai poate fi numită cultură, un anumit curent de opinie, dacă în seva ei nu se mai găsește promovarea anumitor valori imuabile și nu mai sancționează derapajele unei societăți care duc la crearea unor relații sociale nesănătoase, având ca finalitate instaurarea unei subculturi în care frumosul cade pradă vulgului ?

Se dorește îngrămădirea culturii într-un colț,  de unde să nu mai reprezinte niciun pericol. Și chiar nu va reprezenta atâta timp cât aceasta nu izbește, cu nervul ei,  în  niște relații economice de tip tribal, în care mafia face legea în toate formele ei. Mai grav este faptul că această mafie capătă valențe instituționale și lovește sub diferite forme în întregul mediu de afaceri. Răzleți sunt cei care nu cad pradă ei.

Semnificativă, ca modus operandi de consolidare a unei subculturi, deși la prima vedere nu pare, este crima de la Arad, când un om de afaceri a fost asasinat prin introducerea unui material explozibil în habitaclul autoturismului în care se afla, și mai apoi detonarea acestuia în spațiul public. Spațiul public, în văzul nostru al tuturor, ci nu la umbra nopții. Dincolo de calificarea juridică a faptei: omor calificat, semnificațiile acesteia ne conduc în subteranele unor afaceri, relații economice dubioase, de care instituțiile statului nu sunt străine, întrucât, sub o formă sau alta au fost complice, fie prin implicare, fie prin omisiune. Evenimentul definește o realitate în care cu toții trăim și nu putem să ne disociem de ea pentru că acesta scoate în relief raporturile pe care se bazează economia subterană,  ce are influență, în mod direct și indirect, asupra sistemului medical, învățământului și culturii.

În toate această situație tulbure cineva încearcă să ne liniștească, sugerându-ne că în fapt lucrurile nu sunt așa de grave, întrucât, la alții, frecvența unor asemenea evenimente este mult mai mare. O fi, nu zic nu! Dacă cineva va merge mai în profunzime va constata că acolo, implicațiile, conexiunile nu sunt așa de mari. Sunt niște reglări de conturi ordinare, fără conexiuni înspre anumite instituții, care nu și-au făcut treaba, întrucât chiar ele sunt prizonierele unor norme dubioase.

Și dacă acest eveniment s-a produs, s-a produs pentru că această subcultură s-a consolidat în peste 30 de ani, iar acum își cere dreptul și vrea să devină literă de lege. Vrea să ne transmită, subliminal, că trebuie să ne supunem ei, că noi ceilalți nu contăm decât în măsura în care tăcem, nu luăm poziție și ne vedem de treburile noastre, care vor fi acelea. 

Astfel, un simplu  asasinat cu material explozibil, asupra unui banal om de afaceri,  poate fi atât un simplu omor calificat, pentru unii, dar pentru alții semnificațiile lui sunt mult mai vaste. În fapt este vorba că o subcultură încearcă să-și instituie supremația, să se substituie adevăratei culturi și să dicteze ce și cum. 

Continuând în acest ritm, va veni o vreme în care cei care vor promova cultura vor fi hăituiți asemenea creștinilor la începuturi, întrucât cei care promovează crima, mita, impostura și incultura vor fi la putere, și atunci adevărul, dreptatea, frumosul cui va folosi?