ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 07 Mart. 2018
Text şi fotografii: Cosmina Marcela OLTEAN, redactor șef adj. Rev. Luceafărul
Publicat:07 Mart. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE
©Cosmina Marcela Oltean ©Rev. Luceafărul

Învăţământul artistic românesc. Puncte de vedere

În zilele noastre, diferite sisteme precum cel al sănătăţii sau al învăţământului, se află sub semnul întrebării şi înregistrează lipsuri importante. Educaţia bună, solidă, stă la baza oricărei ţări civilizate şi este temelia oricărui om, care doar prin educaţie şi cultură se poate forma cu adevărat. În lipsa unei educaţii bune nu există nimic, dar cel mai important este că fără educaţie nu putem vorbi despre cultură sau artă. Acestea fac parte dintr-o categorie superioară a educaţiei ori cel puţin aşa ar trebui să fie pentru că în România, deşi se pretinde că arta şi cultura sunt sprijinite şi încurajate, realitatea de zi cu zi şi a celor care activează în această sferă demonstrează altceva. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu învăţământul artistic în ţara noastră. Acesta pare să aibă cea mai mică importanţă în comparaţie cu alte tipuri de învăţământ sau domenii de activitate şi prin urmare este finanţat şi promovat pe măsură.  

Se ştie că învăţământul românesc are multe probleme, a scăzut în calitate şi este discutabil, dar dintre toate formele de învăţământ, cel artistic mi se pare cel mai neglijat. Multă lume apreciază arta, dar li se pare mai mult o distracţie, un hobby, un mod de a petrece timpul liber, ceva de făcut atunci când în rest le ai pe toate. Totuşi, unii vor să facă din artă o carieră, un mod de viaţă. Multă lume nu este capabilă să vadă domeniul arta ca pe ceva serios, ca pe o direcţie de cercetare, iar cei care optează pentru o carieră în acest domeniu sunt consideraţi visători, naivi, prea sensibili penru lumea reală şi oarecum iraţionali, lăsându-se conduşi doar de emoţii. Într-adevăr, artistul este un om sensibil, care lucrează cu emoţii şi concepte, dar artistul adevărat este la fel de raţional, de atent şi calculat ca un om de ştiinţă. Produsul muncii sale nu este ceva indispensabil vieţii, nu este important pentru supravieţuirea sau bunăstarea nostră, iar lumea are destule probleme pentru a avea timp să mediteze asupra unor opere de artă şi totuşi produsul muncii unui artist poate accentua esenţa vieţii noastre, poate trezi în noi sentimente pure, ne poate ajuta să devenim mai umani şi mai profunzi, mai atenţi şi totodată mai conştienţi la ce avem în jur.

Totuşi, în momentul când se împarte bugetul între diferitele forme de învăţământ, cei mai mulţi bani merg către domeniile ştiinţifice, practice, iar ultimul este învăţământul artistic. Neîndoielnic, totul depinde mereu de noi, de cum gândim lucrurile, astfel că la buna funcţionare a învăţământului artistic contribuim cu toţii, pe lângă finanţatori au un cuvânt de spus profesorii şi studenţii. Este foarte importantă poziţionarea lor, atitudinea lor, dorinţa lor de a identifica diferitele probleme şi de a căuta soluţii. Este important să nu se obişnuim cu problemele pe care le avem, cum se întâmplă des, sau să ne gândim doar la binele propriu. Ne uităm mereu la ceea ce se întâmplă în învăţământul artistic şi pe piaţa de artă europeană şi mi ales occidentală. Ne uităm, facem comparaţii, ne criticăm dur pentru faptul că nouă, în raport cu ei, ne lipsesc multe, că ei sunt oricum mai buni, că dintre noi foarte puţini vor reuşi să se impună şi să-şi facă arta remarcată la nivel internaţional. Este normal să gândim astfel şi să alimentăm o astfel de gândire? De multe ori lucrurile nu stau prea bine nici pe plan naţional, dacă stăm să ne gândim, pentru că succesul artistic nu este garantat doar de talent şi intenţii bune.  

Pentru ca lucrurile să se desfăşoare normal în cadrul învăţământului nostru artistic este nevoie de un sprijin financiar mai mare pentru ca studenţii să se poată forma multilateral. Ei trebuie să aibă ocazia de a călători, de a vedea muzee şi galerii dinafara ţării lor, doar că majoritatea nu-şi permit să facă asta pe cont propriu. Nu ar trebui ca facultatea la care studiază să le poată oferi experienţe de acest gen, excursii scurte în diferite locaţii? Ar mai fi nevoie de diferite modalităţi de practică artistică în care să fie implicaţi studenţii. Unii se orientează bine, au activităţi proprii şi se implică în diferite proiecte artistice sau de voluntariat, pe când alţii, absorbiţi de cerinţele academice, uită sau nici nu ştiu că pot şi au nevoie de astfel de activităţi pentru a-şi completa formarea. Nu ar trebui ca facultatea să poată răspunde şi acestei nevoi? Fie că vorbim de studenţi care găsesc singuri soluţii ori de studenţi care au nevoie de îndrumare, cu toţii ar avea nevoie de mai mult sprijin în formarea lor pentru ca acesta să fie cât mai completă. Problema este complexă şi cu multe puncte de bifat… pe scurt este nevoie de o implicare deosebită din partea profesorilor, de o dorinţă mare de realizare din partea studenţilor şi mai e nevoie ca cele două părţi să aibăo bună colaborare şi să conştientizeze ce le lipseşte, ce mai poate fi introdus nou în procesul de învăţare.