Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Învingătorul – Ion N. Oprea

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 11 (131), Noiembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Învingătorul – Ion N. Oprea

Primit pentru publicare: 19 Nov. 2019
Autor: Prof. Vasile FILIP, Iași
Publicat: 20 Nov. 2019
©Vasile Filip© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.


Ziaristul, scriitorul şi mentorul Cenaclului la distanţă Ion N. Oprea a împlinit, în anul 2019, 87 de ani. „Mulţi!” s-a mirat cineva. „Plini!” am adăugat eu…
Plini, dacă se au în vedere sutele (poate miile) de articole publicate în presă de când s-a apucat de gazetărie şi până în prezent; plini, dacă se pun la socoteală şi cele peste 100 de cărţi oferite cu generozitatea-i deja bine cunoscută cititorilor; plini, dacă acestora li se adaugă şi alte numeroase volume, scrise în colaborare; plini, dacă la curriculum-ul personal se ataşează şi o listă cu numele zecilor de colaboratori – membri ai Cenaclului la distanţă. Evident mai sunt şi altele care împlinesc un destin la temelia căruia se află o impresionantă operă.
Numai că viaţa unui om nu se compune numai din bucurii şi victorii. Mai sunt şi durerile fizice şi sufleteşti, mai sunt şi înfrângerile datorate propriilor slăbiciuni sau puterilor malefice ale altora. Cine îl cunoaşte mai în adâncul fiinţei sale pe Ion N. Oprea, însă, a putut să bage lesne de seamă că, de regulă, omul creator găseşte întotdeauna resursele necesare depăşirii pragurilor şi cumpenelor, spiritul său asigurându-i statutul de Învingător. Cu ce preţ? Numai el, Ion N. Oprea, ştie… Dar nu se jeluie decât în cazuri în care durerea dă pe dinafară. Aşa cum s-a întâmplat atunci când şi-a pierdut soţia, atunci când şi-a pierdut nora, atunci când şi-a pierdut pe feciorul cel mare.
Cel de al 11-lea volum din seria „Istorii, comentarii, miscelanea”, apărut la Editura „Armonii Culturale” din Adjud, le întăreşte pe toate cele apărute mai înainte cu asupra de măsură. Ion N. Oprea e în stare să-şi domine suferinţele şi să-şi ducă mai departe vărsarea hărăzită de destin. Şi acest volum este doldora de informaţii comentate, istorice în primul rând. De pe la începuturile lumii şi până în ceasul de acum, îndrăznesc să spun, conştient fiind de uşoara exagerare. Nu absolut din întâmplare acest nou volum se deschide cu un capitol numit simplu dar sugestiv ROM NIA. Pornind de la mărturiile istorice potrivit cărora, „numele statului nostru provine din limba latină şi apărea în texte scrise în limba latină încă la sfârşitul antichităţii”, istoricul Ioan Aurel Pop consemnează: „se ştie sigur, din vechi izvoare, că Moldova, Banatul, Făgăraşul, Maramureşul etc. erau numite uneori şi terrae Valachorum sau Valachiae/Volachiae, adică ţări ale românilor. Aici, între Dunăre şi Carpaţii Meridionali (sau Alpii Transilvaniei, cum le ziceau occidentalii), s-a format la cumpăna secolelor al XIII-lea şi al XIV-lea, prin reunirea mai multor Vlahii, prototipul statului românesc medieval, adică Valahia Mare sau Ţara Românească”
Cu toate că ar părea şocant la o primă şi superficială vedere, titlul următor – „Al Doilea Război Mondial s-a încheiat în 1990” – consemnează o opinie pe care am mai comunicat-o în câteva rânduri: între două războaie niciodată nu-i pace! Vezi lungul – şi nu încheiatul încă – război rece, declanşat prin anul 1945. Cu un adaos, absolut necesar. După 1990, au izbucnit, pe ici – pe colo, şi războaie reci, interesele unora de a se face stăpânii lumii moştenindu-se. Dimpotrivă!
Tot în sfera Istoriei se înscrie şi Documentarul realizat de colonelul în rezervă, inginerul Constantin Avădănii, care îl are în prim-plan pe Mihai Viteazul. Şi nu numai… Ca mai totdeauna, Istoria s-a înfrăţit cu Geografia, lucru dovedit şi în această valoroasă carte, cu ajutorul unui material „primit pe net de la prof. Ana Dumitrescu, Iaşi, 2 septembrie 2019”, care este intitulat „România – Elveţia noastră”. Tot la categoria înfrăţiri se înscrie şi contribuţia prof. univ. dr. Constantin Niţu, din Bucureşti: „Biblioteca – prietena noastră, 31 August, Ziua Limbii Române”. Dar şi „La deschiderea anului şcolar 2019-2020, după 68 de ani de la absolvirea Liceului „Gh. Roşca Codreanu” Bârlad, un important DAR Bibliotecii şi nu numai personalului şcolii” întăreşte ideea. Cine este, însă, donatorul? Nimeni altul decât omul de suflet Ion N. Oprea.
De mare interes – nu doar pentru cititorii vasluieni – sunt contribuţiile lui Romeo Pivniceru (Oameni fără importanţă sau Memoriile unui necunoscut. Destăinuiri – volumul V), în care se vorbeşte despre Docolina şi Dodul Doamnei, precum şi completările făcute de Ion N. Oprea – toate, adevărate pagini de istorie, mai veche sau mai recentă.
Paginile acestui foarte util volum sunt completate, ca de obicei, de versurile unor autori cunoscuţi deja ca harnici membri ai Cenaclului la distanţă, cei care, şi la bine, şi la greu, se află alături de mentorul lor, ei împreună împlinind o lucrare menită să le marcheze trecerea prin viaţă. Existenţa cu rod bun şi frumos…
Vasile Filip, Iaşi, 2 noiembrie 2019
P.S.: Îmi însuşesc „critica” prietenească pe care mi-o… administrează Ion N. Oprea şi-i răspund… în scris, prin intermediul rondelurilor de faţă. Dacă nu-i destul, condeiul încă mai funcţionează, cerneală încă mai este…

Pe Decebal
Pe Decebal l-am cunoscut în şcoală,
În paginile cărţii de citire.
Mi se părea privirea lui domoală,
Însă directă, fără ocolire.

Mi-ar fi plăcut să mă ridice-n poală,
Ca un bunel intrat în amintire;
Pe Decebal l-am cunoscut în şcoală,
În paginile cărţii de citire.

Mai şed şi acum, când preajma-mi este goală
Şi mă întorc din câte-o rătăcire,
În faţa cărţii, coală după coală,
Şi-l însoţesc în sfântă pomenire.

Pe Decebal l-am cunoscut în şcoală.

Cu Ştefan Vodă
Cu Ştefan Vodă mă mai văd şi-acum
Şi împreună mai umblăm călări
Şi batem amândoi acelaşi drum
Şi cercetăm aceleaşi sfinte zări.

Ne mai oprim pe unde mai şezum,
Parfum de ţară ne pătrunde-n nări;
Cu Ştefan Vodă mă mai văd şi-acum
Şi împreună mai umblăm călări.

Străbune urme răscolim prin scrum
Şi urme noi pe vechile cărări,
Le mângâiem cu ochii calzi, precum
Şi el şi eu am fi două mirări.

Cu Ştefan Vodă mă mai văd şi-acum.

Aprindeţi candele
Să ştergem fruntea de sudoare
Şi gândurile de rugină.
Să ne-oblojim de ce ne doare
Scoţând doar grâul din neghină.

Nu doar în zi de sărbătoare
Ne fie liniştea deplină;
Să ştergem fruntea de sudoare
Şi gândurile de rugină.

Aprindeţi candele cu soare
Şi cu bobiţe de răşină.
Nu vă rugaţi în gura mare
Turnaţi în suflete lumină.

Să ştergem fruntea de sudoare.

Trăim viaţa
Trăim viaţa făr-a o-înţelege,
Precum o apă curge în neştire,
Fără a şti că soarta ne alege
Şi toate ccle-s mai presus de fire.

Ni-s gândurile deseori pribege,
Ne socotim sortiţi în nemurire;
Trăim viaţa făr-a o-înţelege,
Precum o apă curge în neştire.

Stricăm mereu, dar fără a şi drege,
Şi-abia-n amurg cădem într-o uimire
Şi îl rugăm pe Domnul s-o dezlege
Luându-ne pe noi în stăpânire.

Trăim viaţa făr-a o-nţelege.

Lăsaţi copiii
Lăsaţi copiii să viseze
La fel cum aţi visat şi voi
Şi vis cu vis să se aşeze
Ca într-o carte nişte foi.

Copiii cu priviri mai treze
Şi gândurile zboară-n noi;
Lăsaţi copiii să viseze
La fel cum aţi visat şi voi.

Din flori să facă metereze
Cu porţi din zâmbetele moi,
Să se desprindă de faleze,
Dar nu ca vase de război.

Lăsaţi copiii să viseze.
13 septembrie 2019

Eu nu aştept
Eu nu aştept să vină seara,
Aştept să vină dimineaţa,
Să se trezească ulicioara
Şi să se risipească ceaţa.

S-a subţiat prea drastic sfoara,
Acum arată precum aţa;
Eu nu aştept să vină seara,
Aştept să vină dimineaţa.

Un dor mă-n văluie ca para
Din focul ce-ntreţine viaţa
Şi n-am mâncat încă papara
Şi încă nu se rupe ghiaţa.

Eu nu aştept să vină seara.
22 septembrie 2019

Iaşi, 3 noiembrie 2019



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.571 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5