Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Învingătorul – Ion N. Oprea

    Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 11 (131), Noiembrie 2019
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE

    Învingătorul – Ion N. Oprea

    Primit pentru publicare: 19 Nov. 2019
    Autor: Prof. Vasile FILIP, Iași
    Publicat: 20 Nov. 2019
    ©Vasile Filip© Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE
    Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.


    Ziaristul, scriitorul şi mentorul Cenaclului la distanţă Ion N. Oprea a împlinit, în anul 2019, 87 de ani. „Mulţi!” s-a mirat cineva. „Plini!” am adăugat eu…
    Plini, dacă se au în vedere sutele (poate miile) de articole publicate în presă de când s-a apucat de gazetărie şi până în prezent; plini, dacă se pun la socoteală şi cele peste 100 de cărţi oferite cu generozitatea-i deja bine cunoscută cititorilor; plini, dacă acestora li se adaugă şi alte numeroase volume, scrise în colaborare; plini, dacă la curriculum-ul personal se ataşează şi o listă cu numele zecilor de colaboratori – membri ai Cenaclului la distanţă. Evident mai sunt şi altele care împlinesc un destin la temelia căruia se află o impresionantă operă.
    Numai că viaţa unui om nu se compune numai din bucurii şi victorii. Mai sunt şi durerile fizice şi sufleteşti, mai sunt şi înfrângerile datorate propriilor slăbiciuni sau puterilor malefice ale altora. Cine îl cunoaşte mai în adâncul fiinţei sale pe Ion N. Oprea, însă, a putut să bage lesne de seamă că, de regulă, omul creator găseşte întotdeauna resursele necesare depăşirii pragurilor şi cumpenelor, spiritul său asigurându-i statutul de Învingător. Cu ce preţ? Numai el, Ion N. Oprea, ştie… Dar nu se jeluie decât în cazuri în care durerea dă pe dinafară. Aşa cum s-a întâmplat atunci când şi-a pierdut soţia, atunci când şi-a pierdut nora, atunci când şi-a pierdut pe feciorul cel mare.
    Cel de al 11-lea volum din seria „Istorii, comentarii, miscelanea”, apărut la Editura „Armonii Culturale” din Adjud, le întăreşte pe toate cele apărute mai înainte cu asupra de măsură. Ion N. Oprea e în stare să-şi domine suferinţele şi să-şi ducă mai departe vărsarea hărăzită de destin. Şi acest volum este doldora de informaţii comentate, istorice în primul rând. De pe la începuturile lumii şi până în ceasul de acum, îndrăznesc să spun, conştient fiind de uşoara exagerare. Nu absolut din întâmplare acest nou volum se deschide cu un capitol numit simplu dar sugestiv ROM NIA. Pornind de la mărturiile istorice potrivit cărora, „numele statului nostru provine din limba latină şi apărea în texte scrise în limba latină încă la sfârşitul antichităţii”, istoricul Ioan Aurel Pop consemnează: „se ştie sigur, din vechi izvoare, că Moldova, Banatul, Făgăraşul, Maramureşul etc. erau numite uneori şi terrae Valachorum sau Valachiae/Volachiae, adică ţări ale românilor. Aici, între Dunăre şi Carpaţii Meridionali (sau Alpii Transilvaniei, cum le ziceau occidentalii), s-a format la cumpăna secolelor al XIII-lea şi al XIV-lea, prin reunirea mai multor Vlahii, prototipul statului românesc medieval, adică Valahia Mare sau Ţara Românească”
    Cu toate că ar părea şocant la o primă şi superficială vedere, titlul următor – „Al Doilea Război Mondial s-a încheiat în 1990” – consemnează o opinie pe care am mai comunicat-o în câteva rânduri: între două războaie niciodată nu-i pace! Vezi lungul – şi nu încheiatul încă – război rece, declanşat prin anul 1945. Cu un adaos, absolut necesar. După 1990, au izbucnit, pe ici – pe colo, şi războaie reci, interesele unora de a se face stăpânii lumii moştenindu-se. Dimpotrivă!
    Tot în sfera Istoriei se înscrie şi Documentarul realizat de colonelul în rezervă, inginerul Constantin Avădănii, care îl are în prim-plan pe Mihai Viteazul. Şi nu numai… Ca mai totdeauna, Istoria s-a înfrăţit cu Geografia, lucru dovedit şi în această valoroasă carte, cu ajutorul unui material „primit pe net de la prof. Ana Dumitrescu, Iaşi, 2 septembrie 2019”, care este intitulat „România – Elveţia noastră”. Tot la categoria înfrăţiri se înscrie şi contribuţia prof. univ. dr. Constantin Niţu, din Bucureşti: „Biblioteca – prietena noastră, 31 August, Ziua Limbii Române”. Dar şi „La deschiderea anului şcolar 2019-2020, după 68 de ani de la absolvirea Liceului „Gh. Roşca Codreanu” Bârlad, un important DAR Bibliotecii şi nu numai personalului şcolii” întăreşte ideea. Cine este, însă, donatorul? Nimeni altul decât omul de suflet Ion N. Oprea.
    De mare interes – nu doar pentru cititorii vasluieni – sunt contribuţiile lui Romeo Pivniceru (Oameni fără importanţă sau Memoriile unui necunoscut. Destăinuiri – volumul V), în care se vorbeşte despre Docolina şi Dodul Doamnei, precum şi completările făcute de Ion N. Oprea – toate, adevărate pagini de istorie, mai veche sau mai recentă.
    Paginile acestui foarte util volum sunt completate, ca de obicei, de versurile unor autori cunoscuţi deja ca harnici membri ai Cenaclului la distanţă, cei care, şi la bine, şi la greu, se află alături de mentorul lor, ei împreună împlinind o lucrare menită să le marcheze trecerea prin viaţă. Existenţa cu rod bun şi frumos…
    Vasile Filip, Iaşi, 2 noiembrie 2019
    P.S.: Îmi însuşesc „critica” prietenească pe care mi-o… administrează Ion N. Oprea şi-i răspund… în scris, prin intermediul rondelurilor de faţă. Dacă nu-i destul, condeiul încă mai funcţionează, cerneală încă mai este…

    Pe Decebal
    Pe Decebal l-am cunoscut în şcoală,
    În paginile cărţii de citire.
    Mi se părea privirea lui domoală,
    Însă directă, fără ocolire.

    Mi-ar fi plăcut să mă ridice-n poală,
    Ca un bunel intrat în amintire;
    Pe Decebal l-am cunoscut în şcoală,
    În paginile cărţii de citire.

    Mai şed şi acum, când preajma-mi este goală
    Şi mă întorc din câte-o rătăcire,
    În faţa cărţii, coală după coală,
    Şi-l însoţesc în sfântă pomenire.

    Pe Decebal l-am cunoscut în şcoală.

    Cu Ştefan Vodă
    Cu Ştefan Vodă mă mai văd şi-acum
    Şi împreună mai umblăm călări
    Şi batem amândoi acelaşi drum
    Şi cercetăm aceleaşi sfinte zări.

    Ne mai oprim pe unde mai şezum,
    Parfum de ţară ne pătrunde-n nări;
    Cu Ştefan Vodă mă mai văd şi-acum
    Şi împreună mai umblăm călări.

    Străbune urme răscolim prin scrum
    Şi urme noi pe vechile cărări,
    Le mângâiem cu ochii calzi, precum
    Şi el şi eu am fi două mirări.

    Cu Ştefan Vodă mă mai văd şi-acum.

    Aprindeţi candele
    Să ştergem fruntea de sudoare
    Şi gândurile de rugină.
    Să ne-oblojim de ce ne doare
    Scoţând doar grâul din neghină.

    Nu doar în zi de sărbătoare
    Ne fie liniştea deplină;
    Să ştergem fruntea de sudoare
    Şi gândurile de rugină.

    Aprindeţi candele cu soare
    Şi cu bobiţe de răşină.
    Nu vă rugaţi în gura mare
    Turnaţi în suflete lumină.

    Să ştergem fruntea de sudoare.

    Trăim viaţa
    Trăim viaţa făr-a o-înţelege,
    Precum o apă curge în neştire,
    Fără a şti că soarta ne alege
    Şi toate ccle-s mai presus de fire.

    Ni-s gândurile deseori pribege,
    Ne socotim sortiţi în nemurire;
    Trăim viaţa făr-a o-înţelege,
    Precum o apă curge în neştire.

    Stricăm mereu, dar fără a şi drege,
    Şi-abia-n amurg cădem într-o uimire
    Şi îl rugăm pe Domnul s-o dezlege
    Luându-ne pe noi în stăpânire.

    Trăim viaţa făr-a o-nţelege.

    Lăsaţi copiii
    Lăsaţi copiii să viseze
    La fel cum aţi visat şi voi
    Şi vis cu vis să se aşeze
    Ca într-o carte nişte foi.

    Copiii cu priviri mai treze
    Şi gândurile zboară-n noi;
    Lăsaţi copiii să viseze
    La fel cum aţi visat şi voi.

    Din flori să facă metereze
    Cu porţi din zâmbetele moi,
    Să se desprindă de faleze,
    Dar nu ca vase de război.

    Lăsaţi copiii să viseze.
    13 septembrie 2019

    Eu nu aştept
    Eu nu aştept să vină seara,
    Aştept să vină dimineaţa,
    Să se trezească ulicioara
    Şi să se risipească ceaţa.

    S-a subţiat prea drastic sfoara,
    Acum arată precum aţa;
    Eu nu aştept să vină seara,
    Aştept să vină dimineaţa.

    Un dor mă-n văluie ca para
    Din focul ce-ntreţine viaţa
    Şi n-am mâncat încă papara
    Şi încă nu se rupe ghiaţa.

    Eu nu aştept să vină seara.
    22 septembrie 2019

    Iaşi, 3 noiembrie 2019



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2023 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5