Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Ioan Iordachi, Biserica botoșăneană și Marea Unire

    Primit pentru publicare: 28 Oct. 2021
    Editor: Ion ISTRATE
    © Teodor Epure, © Ioan Iordachi, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)


    Motto:
    ”Un astfel de arhiereu se cuvine să avem : sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoși și fiind mai presus decât cerurile.”
    Epistolă către evrei a sfântului apostol Pavel

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, mitropolitul Moldovei și al Bucovinei, la Editura ”Doxologia” din Iași, a apărut în anul 2018 cartea ”Biserica botoșăneană și Marea Unire”, scrisă de Ioan Iordachi, preot paroh la Parohia ”Ziua Crucii” din Botoșani.

    Pe coperta cărții sunt  prezentate fotografiile a două personalități de seamă botoșănene care au avut un rol deosebit în realizarea Marii Uniri : istoricul Nicolae Iorga, care ”în timpul războiului a mers prin orașe sau pe front, îmbărbătând populația și armata” precum și episcopul Partenie Ciopron, primul și singurul episcop al armatei române, născut la Păltiniș, din fostul județ Dorohoi.

    Pentru a ilustra și demonstra cu exactitate faptele prezentate, autorul Ioan Iordachi, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae” din Iași, preot paroh, a cercetat numeroase surse teologice, istorice și literare, apărute în Arhivele Naționale din Botoșani sau în bibliotecile județului.

    În ”Cuvânt înainte”, autorul arată scopul întocmirii acestei lucrări : ”să aducă în fața credincioșilor acele evenimente, acei oameni de sub vremi și mai ales jertfa lor, în realizarea marelui ideal al românilor, Marea Unire” și pe cât este posibil ”activitatea Bisericii botoșănene, atât pe frontul plin de sânge și de vitejie, cât și pe frontul din spatele frontului, plin de dragoste creștinească și de jertfelnicie”.

    De asemenea, a vrut să arate ”credința, dăruirea și patriotismul bunicilor noștri care ne-au dat viață și prin jertfa lor, ne-au dat un viitor”.

    În ”Prefață”, profesor doctor Dan Prodan scoate în evidență importanța acestei lucrări pentru cititori ”cartea este o contribuție utilă persoanelor interesate de istoria Bisericii creștine botoșănene, în contextul unionist al anului 1918”.

    Lucrarea este structurată pe cinci capitole, cu unele subdiviziuni analitice, menite să înlesnească lectura, după cum urmează : ”Unitatea spirituală a românilor”, ”Cele trei țări românești în Evul Mediu”, ”Participarea românilor la primul război mondial, ”Unirea cea mare”, ”Contribuția Bisericii botoșănene la susținerea războiului și la Marea Unire”.

    Dintr-un început, autorul demonstrează cu argumente faptul că nevoia de unitate a tuturor populațiilor din cele trei țări românești a fost un deziderat de-a lungul veacurilor. Unitatea populației din ținutul carpato-danubiano-pontic a devenit o necesitate încă din vremea regelui Burebista. Cu o organizare militară și administrativă foarte bună, Burebista a făcut unirea pe calea armelor, a tuturor neamurilor tracice de nord, unire care a rezistat o perioadă îndelungată. Mai târziu, în Evul Mediu românesc, a avut loc o unire prin influență politică a unuia dintre domnitori asupra celorlalți, adică un fel de ascultare politică. Autorul ne dă exemplu pe Ștefan cel Mare care îl pune sub ascultare pe Matei Corvin sau în Țara Românească sunt prezentate episoadele de susținere a lui Vlad Țepeș. Rămâne în istorie actul realizat de Mihai Viteazul care ”a conștientizat că trăitorii din cele trei țări, Moldova, Valahia și Transilvania sunt același popor și că uniți vor putea sta în fața tuturor vrăjmașilor”.

    Conștiința unionistă a reușit să se cristalizeze în anii 1859-19018, când ”s-au unit toți românii care vorbeau aceeași limbă și se închinau lui Dumnezeu, fiind creștini ai Bisericii Ortodoxe” deci, creștinismul ortodox a fost și este cel care unește pe români și ține o conștiință unionistă în popor iar slujitorii ei ”au contribuit la dezvoltarea ideii de unitate națională prin activitatea de tipărire a cărților sfinte”.

    Pentru a înțelege mai bine modul în care s-a realizat unirea românilor în 1918, autorul apelează la istorie, prezentând modul cum s-au format țările noastre și cum au fost răpite teritorii din ele. Astfel, după retragerea administrației romane din Dacia, spațiul intra- și extra-carpatic a fost locul unde populația dacică romanizată a evoluat. Populația din Transilvania, cu denumirea de vlahi sau rumâni a rezistat un mileniu prin limbă și credință tuturor atacurilor și cuceririlor făcute de populații migratoare”.  

    Nu același lucru s-a întâmplat în Moldova, care în timpul lui Ștefan cel Mare avea hotare de la Carpați până la Nistru. Aici a avut loc o rupere teritorială făcută atât de ruși cât și de austrieci. Cea mai mare rupere teritorială a avut loc în anul 1775, când Bucovina a fost cucerită de Imperiul Habsburgici iar a doua ruptură a avut loc în anul 1812, când partea dintre Prut și Nistru, numită Basarabia, a fost ruptă din trupul țării de ruși.

    Unitatea populației care a adus putere și prosperitate s-a realizat atât prin jertfa ostașilor pe câmpul de luptă, în primul război mondial, ”cât și a celor rămași acasă, răspunzând chemării de a ajuta armata”.

    Statul național român s-a format la Marea Unire din 1918, a Basarabiei, a Bucovinei și a Transilvaniei.

    În alte pagini evocatoare, autorul supune atenției cititorului implicarea Bisericii botoșănene în marele efort de susținere a frontului.

    Din județele Botoșani și Dorohoi, au plecat pe front mai multe unități militare, din care au făcut parte numeroși preoți și monahi dar și multe măicuțe, care au avut ca misiune îngrijirea bolnavilor. Misiunea preoților era de a realiza serviciul religios, care se desfășura în aer liber, de a îmbărbăta pe militari prin predici și de a sădi în sufletul soldatului credința nestrămutată în victorie.

    Autorul nu uită să nominalizeze preoți botoșăneni mobilizați pe front, care au luat parte la toate luptele, încurajând pe soldați, de cele mai multe ori, sub ploaia de gloanțe. Un caz aparte îl constituie preotul scriitor, Neculai Hodoroabă, care a participat în calitate de soldat. Era ”un preot cult, având scrieri de morală, pe care le-a distribuit trupei în mod gratuit, însoțindu-le de cuvântări și îndrumându-i pe soldați să lupte pentru țară. Fiecare slujbă o termina cu cuvântări patriotice, religioase și igienice”.

    O contribuție deosebită la victoria armatei române, în primul război mondial au adus-o călugării și măicuțele de mânăstirile Vorona, Gorovei și Agafton. De la mânăstirea Gorovei a plecat Constantin Ciopron din Păltiniș, viitorul episcop al armatei, care a slujit patria ca soldat.

    Într-o altă retrospectivă, ca să nu uite ce a fost, autorul prezintă mărturii despre activitatea Bisericii botoșănene, în spatele frontului. La îndemnul preoțimii botoșănene, mulți credincioși au donat obiecte, alimente și bani pentru armată, pentru răniți, pentru orfani, pentru prizonieri sau pentru refugiați. Un exemplu concret ne prezintă autorul, pe credincioșii din Vorniceni, care au donat lunar obiecte și bani pentru familiile soldaților de pe front. În continuare, autorul nominalizează numeroase parohii botoșănene care au ajutat soldații de pe front.

    Informații impresionante ne dă autorul despre personalitățile născute pe meleaguri botoșănene, care au contribuit în mod esențial la actul din 1918 și au rămas în istorie. Este cazul marelui istoric Nicolae Iorga, care prin discursul său din 14 decembrie 1916 în Parlament ”a deșteptat conștiința națională și a contribuit la îmbărbătarea armatei și a populației în fața inamicului”. O altă personalitate botoșăneană evocată este George Enescu, muzician și compozitor care ”a ținut concerte atât pe front, la căpătâiul răniților, cât și în marile orașe ale Moldovei, care au alinat sufletele răniților”.

    Lucrarea preotului Ioan Iordachi reprezintă un act de autentică mărturisire a dragostei și prețuirii pentru botoșănenii săi, pe care-i păstorește cu mult har duhovnicesc, fiind o revelație pentru oricare cititor.

    Ca formă și conținut este o carte deosebită, care-ți luminează și-ți înalță sufletul, de aceea merită să se găsească în biblioteca tuturor credincioșilor, care după ceasul de rugăciune și după momentele din tumultul zilei, adeseori plin de neprevăzut, găsesc în paginile sale un puternic sentiment de mândrie națională și un adevăr de necontestat : marea contribuție a Bisericii botoșănene, prin cuvânt și faptă, prin predică și rugăciuni, prin vorbe de încurajare și acte de binefacere, prin luptă și jertfă, la îndeplinirea unui ideal, vechi de secole, care a fost Marea Unire a tuturor românilor de la 1 Decembrie 1918.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5