Primit pentru publicare: 26 iunie 2016
Autor: Marin IFRIM
Doar m-am întors de la Sărăţeanca, locuinţa de vară a marelui poet Ion Gheorghe. Spre stupoarea unora, şi Ion şi Gheorghe arată fantastic de bine. Dacă-i priveşti în acelaşi timp, şi pe Ion şi pe Gheorghe, Cel de Sus îţi poate lua minţile, vederea, vocea, auzul. Ion Gheorghe nu e un erou şi nici un model de scriitor. E ceva care îţi ia cuvintele din barbă, un şaman, o ciudăţenie, care, pentru mine, e doar un miracol. E ca şi cum, cândva, în calitate de mic cititor român, aş fi dat mâna cu Eminescu, cu Blaga, cu Arghezi. Nu poţi să trăieşti fără zei sub tichie. Eu l-am ales pe Ion Gheorghe. I-am citit cărţile. Cărţi puşcăriabile în orice regim neserios. Conţinutul acestora e mai mult decât atât. Ion Gheorghe e un vizionar silenţios. Azi mi-a povestit foarte pe scurt cum sunt mânate în Evropa turmele de musulmani. Şi de ce. Şi pentru ce. Ion Gheorghe e o mare enigmă a culturii noastre. A ţinut Atlanticul sub tălpile sale rimate, dar a făcut şi Pământ sub câlcâe. Nu e un elogiu. Nu scriu ca să mă strecor în literatură pe sub basca lui Ion Gheorghe. Am o vârstă la care pot accepta resemnarea. Am scris nişte cărţi. Şi-o să mai scriu şi altele. Din păcate, n-o să ating înălţimea şi îndrăzneala editorială a lui Ion Gheorghe. Nu-mi pun cenuşă pe cap. Sunt un fost cititor, devenit scriitor, din lectură în lectură. Vreau să spun că încă am repere. Nu trebuie să mă uit la stele ca să-l văd împrăştiat pe Ion Gheorghe pe Calea Lactee. Azi, lângă mine, la masa brâncuşiană a lui Ion Gheorghe, sub un nuc japonizat prin sunete de orgă eoliană, au mai zăbovit: Geta şi Nistor Tănăsescu împreună cu profesorul Stelian Grigore, colegul meu de redacţie. Nu mai pomenesc de eterna doamnă Mia, soţia marelui poet. La 80 de ani, Ion Gheorghe arată ca la debut. Parcă ar lua totul de la capăt, de când era coleg de cameră cu Nicolae Labiş. E atleticos. Mă bucur mult că l-am văzut aşa cum mi l-am dorit. Scrie şi gândeşte. Îmi e teamă să-l expun mai mult de atât. Ion Gheorghe e deja o poveste de patrimoniu.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania