Primit pentru publicare: 27 iul. 2017
Autor: Ion IONESCU – BUCOVU
Publicat: 27 iul. 2017
Editor: Ion ISTRATE

O CARTE DESPRE MARIN PREDA

„MARIN PREDA –  ANII FORMĂRII INTELECTUALE” de STAN V. CRISTEA

Când crdeam că s-a așternut o tăcere suspectă peste opera lui Marin Preda, primesc o carte de la teleormăneanul Stan V. Cristea din Roșiorii de Vede despre viața scritorului cu accent pe anii formării intelectuale din perioada 1929- 1948. Cartea ne dezvăluie travaliul primilor ani de școală din Siliștea Gumești (1929-1937), care până acum n-au făcut obiectul niciunui studiu aprofundat de istorie literară. Studiul de față pornește de la propriile confesiuni ale scriitorului pe care le găsim în eseurile „Bătrânul învățător”, „Un învățător ciudat” și „Stâlpul de foc imaginar” publicate în revista „Luceafărul” din 1971.
Când scriitorul împlinește șapte ani, este înscris în clasa întâi la începutul anului școlar 1929-1930 la Școala Primară de băieți și fete din Siliștea Gumești, avându-l ca director pe Ionel Teodorescu, iar ca învățător pe Atanasie Penescu. Cu Penescu am fost și eu coleg ca profesor la Școala Râca, unde mi-a povestit din multele amintiri despre Marin Preda.„ Era un sfrijit, povestește învățătorul, venea în cămașă și izmene, încins la mijloc cu un brâu de tei, cu traista de gât și desculț.”
Primul an îl ratează din cauza absențelor și rămâne repetent.
Elevul Călărașu T.Marin este înscris iar în clasa întâi și la finele anului școlar 1930-1931 obține rezultate mulțumitoare,  cu media 6,75. În anul următor, adică 1931-1932 este înscris în clasa a doua, clasă care „abia am trecut-o! (Vița ca o pradă). Clasa a treia va fi crucială pentru scriitorul de mai târziu, elevul conștientizează că trebuie să învețe și „…la sfârșitul anului m-am pomenit printre premianți..” (Vița ca o pradă) cu media 8,29. Rezultate bune la învățătură obține și în clasa a patra, având media 8,00, cu premiul întâi, la băieți.
După cele patru clase primare, elevul Călărașu T Marin nu mai seamănă cu copilul de latădată. Era ”Cuminte, povestește unul din colegii lui de școală, învăța bine și ieșea tot timpul premiant…”
Trecând în cursul complementar, Călărașu T. Marin urmează clasa a cincea în anul școlar 1934-1935, avându-l ca învățător pe Crivăț Anghel, și el coleg cu mine la Școala Râca. Acum este clasificat întâiul dintre 21 de elevi cu media generală 8,85. Și clasa a șasea o încheie cu rezultate foarte bune cu media generală 9,03. Învățătorul Ionel Georgescu povestea: „Era un visător în clasă. Se uita fix în ochii mei și la început am crezut că mă sfidează…” În clasa a șaptea (1936-1937) învață cu mai mulți învățători și obține rezultate foarte bune cu media 9,15.
Trebuie să menționez că în carte aceste date sunt presărate cu amintiri din viața colegilor, a învățătorilor și cele povestite de autorul însuși cu lux de amănunte.
Al doilea capitol al cărții se deschide cu titlul ”Marin Preda, normalist la Abrud”. După eșecul întâmpinat cu înscrierea la Școala Normală Carol I din Câmpulung că „n-are ochi buni”, sau însrierea la Gimnaziul industrial de la Miroș că „se terminaseră înscrierile”, Marin Preda a plecat spre Abrud cu Gheorghe Rizescu, „falsul librar”, ajungând „Seara, pe la orele nouă” cu o mocăniță. În Școala Normală de Băieți „Andrei Șaguna” din Abrud nu se mai dădeau examene, deoarece  locurile nu erau completate. Se dădea doar examen de bursă, unde Marin Preda s-a văzut în capul listei. La acestă școală Marin Preda figurează înscris între anii 1936-1937 și 1937-1938. Numele sub care este înscris aici este Predescu Marin, probabil de la Preda. Termină anul școlar cu media 8,89, fiind clasificat al doilea între 19 elevi. La acestă școală Marin Preda n-a terminar decât un an deoarece se desființează și elevii sunt transferați la Școala normală din Cristur, unde funcționează ca bursier clasa a doua între 1938-1939 și clasa a treia între 1939-1940, când orașul se numea I.G.Duca. Și în acest capitol autorul  cărții  ne introduce în atmosfera școlii povestind cu lux de amănunte despre profesori și colegi.
Un alt capitol interesant este și „Marin Preda, normalist la București (1940-1941). Acestă perioadă nu a fost investigată până acum. În contextul Diktatului de la Viena, prin care România a fost silită să cedeze Ungariei aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei, Școala Normală din Cristur și-a încetat activitatea, iar elevii au fost repartizați pe la alte școli. Un număr de 19 băieți, care îl cuprindea și pe Marin Preda au fost repartizați la Școala Normală de Băieți a „Societății pentru Învățătura Poporului român” din București. Din cauza condițiilor speciale în care se găsea Țara, acestă școală își va deschide cursurile mai târziu, fapt ce face ca Marin Preda să se întoarcă în sat „ să intre învățător suplinitor la școală și să-și termine studiile pe undeva când se va ivi prilejul” Marin Preda s-a întors totuși la școală la București. Cursurile s-au deschis pe 21 octombrie 1940 din cauza ardelenilor care au fost cazați aici. Cursurile și le-a început fără cărți. „Gândul plecării din școală, va povesti scriitorul mai târziu, îmi stăruia mereu în minte în timpul orelor, mai ales  că diferența de vârstă dintre mine și colegii mei începuse să mă jeneze” Neavând bani să plătească tazele, subdirectorul i-a sugerat să plece de la cursuri. A venit apoi cutremurul din 10 noiembrie1940 și școala s-a închis pentru reparații, convingântul pe Preda s-o părăsească definitiv.

Cât timp școala a fost închisă, Marin Preda a stat la frate-său, Nilă, apoi pe la prieteni. Școala s-a redeschis după sărbători pe 8 ianuarie 1941, dar Marin Preda nu s-a mai prezentat la cursuri fiind „în amorțeală și așteptare”. A dat examenul  de capacitate după patru clase, obținând rezultate satisfăcătoare. A terminat, deci, patru clase normale; pentru clasa a cincea nu s-a mai înscris întrucât a avut note mici și nu a mai beneficiat de bursă.

Acum începe să facă progrese în scrierile literare( vezi romanul „FEREASTRA”) pe care-l dă la colegi să-l citescă, „ la nouăsprezece ani am putut să scriu o povestire, în plin vacarm de tramvaie și mașini, pe terenul viran de lângă piața Bălcescu”,acum ia contact cu lumea literară- „ am ajuns, scrie Preda, să pun piciorul pe țărmul literaturii”, luând legătura cu Geo Dumitrescu de la revista ”Albatros”, primul căruia i s-a confesat despre faptul că scrie literatură.
Un capitol interesat al cărții este și „Marin Preda, în anii debutului literar” Anii 1941-1943 sunt anii cei mai tulburători din viața sa. Din această perioadă, confesiunile despre Marin Preda încep să se înmulțească. Nu vom stărui asupra lor, lăsând cititorul să savureze acele pagini. „Adevăratul meu debut datează din 1942, cu povestirea „Pârlitul”, apărută într-un supliment literar” al ziarului ”Timpul, unde mai târziu devine corector.”. Începe să citească la „Zburătorul” lui Eugen Lovinescu primele lui producții literare.

Capitolul „Marin Preda, în anii serviciului militar” este un capitol inedit care nu a făcut până în prezent obiectul nici unui studiu aprofundat. Autorul cărții merge pe firul vieții scriitorului arătând că în toamna anului 1942 Marin Preda părăsește Bucureștiul și se prezintă ca recrut la Centrul de Recrutare Teleorman din Turnul Măgurele. În primăvară este încorporat și este trimis la Regimentul 3 Grăniceri, repartizat la servicil militar auxuliar, fiind suferind de miopie forte. Pe data de 20.IX. 1943 este mobilizat și pe 1.XII. 1943 este avansat fruntaș. Pe data de 29.IV.1945, după doi ani de armată, este lăsat la vatră. Autorul cărții aduce documente inedite din viața de soldat, memorii ale colegilor și ofițerilor, dar și referințe ale scriitorului din acestă perioadă.
În ultimul capitol al cărții, „Marin Preda, în anii afirmării literare(1945-1948)” autorul vorbește despre debutul literar și publicistic aș scriitorului. Din acestă perioadă încep să se înmulțească studiile despre Marin Preda și în „Viața ca o pradă”  Preda ne dezvăluie multe amănunte ale debutului. Acum este perioada afirmării incontestabile, prin apariția volumului de debut „Întâlnirea din Pământuri”(1948) dar și pregătirea cu diferite schițe pentru apariția „Moromeților”. După lăsarea la vatră, Marin Preda revine în București, unde își întâlnește vechii confrați, leagă noi prietenii literare și publică în diferite reviste. Fratele lui Sae ne povestește despre acestă perioadă: „Mi-aduc aminte de debutul lui editorial cu „Întâlnirea din pământuri”. Era fericit și neliniștit totodată de soarta cărții: cum va apărea, cum va fi primită…”
Cartea lui Stan V. Cristea are o Bibliografie selectivă care face deliciul cititorului și o iconografie cu imagini din viața lui Marin Preda și a satului Siliștea-Gumești.
Cititorul, criticul literar și cel care vrea să afle aspecte despre scriitor din acestă perioadă are în acestă carte un îndrumar indispensabil pentru reconstituirea unei monografii integrale cu viața lui Marin Preda.
Domnul Stan V. Cristea rămâne un cercetător avizat al vieții lui Marin Preda .