Primit pentru publicare: 02 dec.2014.
Autor:  Gheorghe Clapa

Publicat: 02 dec. 2014

Ion N. Oprea – o voce distinctă a scriitorilor români contemporani

                                                                                        Bill Stickland

Puţini dintre noi pot trăi fără cartea tipărită pe hârtie. Cartea rămâne o bucurie pentru mulţi cititori care doresc să se informeze, dar şi să simtă în mână  preţiosul  volum cu foşnetul paginilor şi mirosul  inconfundabil de hârtie şi cerneală tipografică. Când e şi frumoasă, dar şi bine realizată editorial, nu-ţi mai poţi dori decât răgazul  să-ţi petreci nu un strop de vreme, ci poate chiar o noapte, umplându-ţi  sufletul de nesecate bucurii. Cartea este o apariţie necesară care reuşeşte să facă lumină într-o zonă a cunoaşterii unde nu rareori amatorismul este la el acasă. Frumos sistematizată şi bine organizată ca structură, cartea promite să devină un instrument important în utilizarea informaţiei, în egală măsură pentru specialist şi utilizatorul  obişnuit. Orice informaţie este bună, dar cea care provine dintr-o carte este baza.

Ion N. Oprea este un adevărat Negruzzi contemporan care a reuşit să pună la dispoziţia noastră un  material atât de vast şi de cuprinzător, care altfel ar fi rămas înmormântat în arhive şi peste el s-ar fi  aşternut un şi mai gros şi greu „colb” al uitării. Scriitor-cetăţean, s-a identificat organic cu viaţa locală,  cu durerile, bucuriile şi aspiraţiile autohtonilor, şi-a pus conştient şi consecvent talentul  şi munca în slujba adevărului, purtând şi ducând cu el mesajul social-uman care a dat sens condiţiei umane şi destinului istoric în epocă.

Cititorii cărţilor lui Ion N. Oprea, valoros scriitor de literatură documentară, vor găsi în ele adevărate cronici ale vremurilor de altădată,  vor afla lucruri interesante şi inedite care îi vor ajuta să înţeleagă mai bine lumea în care trăiesc. Scriitorul Ion N. Oprea este un deschizător  de noi orizonturi în cercetarea documentară, domeniu nu îndeajuns explorat. Autorul se mişcă mai mult singur în toate ipostazele, şi prin toate locurile labirintice, atât cele îndepărtate în timp,  unele din perioada dacică,  altele mai apropiate aducându-le spre  actualitate pentru „tânărul cercetător de mâine,” care va dori să „ştie cine suntem” şi  „de unde venim”. Este fidel scotocitor coborând în subsolurile Arhivelor de stat şi ale marilor biblioteci, alergând în variate locuri istorice, localităţi, scoţând la lumină evenimente şi oameni uitaţi, rătăciţi, neglijaţi în negura vrafului şi a timpului cert;  dar mereu erodant, comentându-le şi evidenţiindu-i. Ca rezultat al strădaniei sale, a dorinţei şi voinţei de a-şi însuşi şi folosi mai direct tainele Internetului, are realizate 46 de cărţi cu circa 40.000 de pagini, plus zece ca îndrumător sau colaborator la proiect, unele scoase de la „subsol” şi după 20-25 de ani de la… depozitare în arhivele instituţiei abilitate.

Scrisul înseamnă sensul vieţii sale. Munca şi scrisul îl vor face „nemuritor” pentru că  „nemurirea este un fel de viaţă pe care o dobândeşti în memoria oamenilor”. Cărţile lui cuprind o tematică variată care place cercetătorilor. Înşiruirea elementelor de cultură sau cu referire la istoria sau  literatura documentară,  toate îmbrăcate în citate ca exemplificare şi susţinere ştiinţifică,  extrase adesea din  presa scrisă sau din cărţile consultate, abundă, atrag, interesează şi  conving cititorul. Cartea, în viaţa lui Ion N. Oprea, este suverană, este instrument de studiu dar şi de lucru. Analiza documentară cu care se ocupă face parte din metodologia utilizată în ştiinţele filologice.  Totul cuprins în accepţiunea de  „cercetare a textelor scrise” (ziare, cărţi, legislaţia timpului, arhivele, în general), iar din punct de vedere al autenticităţii, el se foloseşte  de datări şi localizări în spaţiu şi timp, apelând şi la comparaţii cu alte versiuni asemănătoare. Uneori sintetizarea informaţiei obţinute nu se limitează  numai la  semnalarea simplă (autor, titlu, date editoriale),  ci se apleacă asupra consultării textului, a conţinutului de idei, şi-l interpretează ca un analist în specialitatea sa. Nu-şi arogă niciodată titlul de autor al descrierii bibliografice, încât pentru  cercetătorul interesat  de subiect,  el rămâne un anonim sau un simplu… intermediar. În cartea respectivă,  informaţia obţinută cu atâta migală este oferită cu multă plăcere şi gratuit, şi numai el se bucură că a putut fi util cititorului prezent şi posterităţii.

Enorma cantitate de informaţie a fost colectată,  prelucrată şi pusă în operă în circa un deceniu, privirile sale prin arhive şi  biblioteci au zburat peste zeci de mii de pagini documentare, la car se mai adaugă un număr impresionant de colaborări la ziare, reviste, almanahuri şi publicaţii de specialitate.  Ion N. Oprea citeşte şi scrie zi şi noapte, taie şi adaugă, cântăreşte şi apoi scoate la lumină doar ce este luminos.  Activitatea sa,  manifestată într-un ritm susţinut, circa cinci cărţi publicate anual, a coincis şi cu lupta acerbă pe care o dă pentru depăşirea tacită pentru a învinge unele suferinţe fizice, dincolo de cele morale, care nu-s puţine. Neobosita sa muncă şi imensa sa abnegaţie pentru reuşita scrisului său au reliefat tocmai calitatea de împătimit al „universului cărţilor sale”.

A avut de rezolvat şi disputele privind supravieţuirea cărţilor scrise în concordanţă  cu electronbooks-urile. Cu o energie, ce nouă ni se pare a-i fi inepuizabilă, filon genealogic, poate, cu o responsabilitate pe măsură a cuvântului scris, ion N. oprea şi-a impus trecerea de la scrierea cărţilor în manuscris la scrierea direct pe calculator, câştigând timp în ultimii cinci ani, cucerind performanţe. Reuşeşte îndeplinirea cu succes a idealului  ce şi-l propune, pus în binele şi a celor din universul său scriitoricesc, a prietenilor şi a tuturor cunoscuţilor săi. Nu a avut întotdeauna timp material  pentru lansarea cărţilor. Astfel de manifestări mai necesită şi „obligaţii” de care nu dispune un „simplu’ şi „solo”  pensionar care aşteaptă în fiecare lună poştaşul.

Trăieşte în lumea lui interioară, aparent uneori stingher, fără pretenţii  ambiţioase, ceea ce înseamnă că a fost şi va rămâne un singuratic în lumea lui de idealuri , cu suflet larg, iertător şi profund înţelegător a tot ce este omenesc.  Aproape de cărţi, nu are timp pentru  amiciţie ieftină, aducătoare de avantaje nici morale, nici materiale, nu-i plac „intervenţiile”, nici manifestările de ordin protocolar, fie şi în aşteptatul în ante-cameră. Cărţile lui niciodată nu ne-au fost prezentate prin lansări zgomotoase, de el organizate şi susţinute în scop comercial.

Are destule volume care înseamnă operă literară, comentarii, recenzii şi prezentări de cărţi, opinii prezentate în contradictoriu cu alţi autori, lucrări realizate în colaborare, prefeţe sau postfeţe la cărţile autorilor. Cititorii cărţilor lui Ion N. Oprea, valoros scriitor de literatură documentară, găsesc  în ceea ce  scrie şi publică, adevărate cronici ale vremurilor de altădată,  aşa cum  au fost ele  prezentate atunci, lucruri interesante, chiar inedite, care îi pot ajuta, mai ales pe tineri, să înţeleagă mai bine lumea şi vremea de astăzi.

Pornind de la prezentarea unor elemente de cercetare şi interpretare locală, unele chiar inedite, el a ajuns la descrieri de natură integrate în fapte petrecute nu numai în locurile sale natale, la realizarea a numeroase recenzii de cărţi cu semnificaţii majore, eseuri şi monografii, portretizări cu deosebite valori, epistole şi memorii, întâmplări cu povestiri de război, acte legislative cu forme de măsuri punitive, scrieri cu tematică nu numai literar-istorice, ci şi religioasă, multe alte descrieri introduse în cărţi, unele cu elemente de critică literară pertinentă. Multitudinea tematică, descrierile calde,  uneori încărcate de duioşie, sunt regăsite şi în multele articole publicate în periodicele şi revistele prezente. Unele dintre ele tratează şi probleme din actualitate, despre bulversările acestei perioade de „continuă tranziţie”, cum o numeşte el cu amărăciune şi reproş justificat, probleme de educaţie, de morală, de comportare a celor incluşi în viaţa scriitoricească, folosindu-se chiar de replicile unor specialişti, analişti, unii cu pretenţii, dar cu lipsa unor competenţe necesare pentru a convinge.  Ion N. Oprea apelează uneori, într-un mod inedit,  la procedeul unor enumerări de termeni sau de nume, fapte şi oameni care derulându-se în lecturile noastre, ca într-un film, sugerează obiectiv tocmai gravitatea acelor probleme insurmontabile majorităţii populaţiei româneşti la momentul respectiv.

Uneori scrie articole care doar notează, semnalează evenimentul, interesele partizane ale celor din conducerea diferitelor sectoare, probleme care, astfel tratate, rămân în aşteptare…spre rezolvare. Cărţile lui I.N.O., cum îi zicem noi prietenii, evidenţiază la unison , iubirea de ţară şi de neam, tradiţionalismul pe care îl îmbrăţişează. Din fiecare intervenţie şi opinie exprimată, citim tăria de caracter a românului.  El este cititorul ce se exprimă, îşi reliefează plenar capacitatea intelectuală şi sensibilitatea covârşitoare a românului responsabil pentru păstrarea, valorificarea cât mai deplină, prin punerea în pagină a limbii române, mereu generatoare de noutate şi dorinţa expresă a românului de a depăşi vicisitudinile.  Promovarea graiului simplu, dar pitoresc şi firesc, cu o curgere a cuvintelor într-o consecventă armonie în limbajul folosit de Ion N. Oprea are elemente corecte, predilecte  epocii la care se referă naraţiunea. Respectând regulile limbii literare, el ne transferă grija pe care trebuie să o manifestăm pentru impunerea ei în conştiinţa naţională, ca purtătoare a solidarităţii şi continuităţii poporului român. Scrierile sale, sub raportul respectării limbii române, evidenţiază însuşi profilul său moral-cetăţenesc, de luptător împotriva cuvintelor denigratoare, a temelor sau subiectelor “mici”, a vulgarităţii strecurate de unii literaţi în  propriul lor spaţiu, oferit de edituri şi conducerea nu suficient exigentă a unora. Onestitatea în scris şi în faptă sunt atribute care conţin la Ion N. Oprea vocaţia adevărului şi simţul gratitudinii faţă de locurile şi limba strămoşilor. Cartea i-a fost şi i-a rămas stimulent în activitatea zilnică, speranţă de ideal, furnizor şi hrănitor al optimismului său, indiferent de împrejurare. Este cel mai apropiat şi nedespărţit prieten.

Ion N. Oprea a beneficiat întotdeauna de o minte uimitor de clară şi o capacitate de muncă prolifică, în orice domeniu. El a trecut cu o voinţă de fier peste toate vicisitudinile vremurilor, dar şi peste pierderile materiale şi sufleteşti, inerente momentelor vieţii, peste suferinţele şi grozăviile unor operaţii, care l-au ţinut departe un timp de masa de scris, dar cu bucuria întovărăşirii cu cartea sau presa până şi pe patul de sub observaţia medicilor. A rămas fidel şi onorant depozitar al memoriei timpurilor trăite cu personalitate cultivată prin studiul cărţilor din variate domenii şi care i-au oferit acea pondere valorică specială. Sufletul său cel mare şi-l împarte cu credinţă în cărţile sale în cele care îl aşteaptă în depozitele încă nu destul cercetate. Se autosugestionează şi taina creaţiei îl determină din nou să parcurgă momente de ascensiune imaginară.  De linişte şi calm, aparent. Privind discret spre tainicul său destin şi motivat de impulsul optimismului, se îndreaptă spre teancurile de hârtii care îl înconjoară şi se aşează  din nou la lucru. La masă,  unde îl mai aşteaptă ceva de completat, la birou unde are de trimis nişte articole la publicaţiile care aşteaptă, la calculator unde nişte texte se cer corectate, dincolo în camera cu cărţile care se cer expediate…

Personalităţile descoperite de Ion N. Oprea şi-au pus amprenta lor spirituală pe întreaga cultură românească; surprinde fapte inedite şi intervine cu propriile comentarii la situaţiile scoase din praful arhivelor, desfăşoară o activitate prodigioasă de cercetare,  excelând prin scrupulozitate în redarea documentelor şi printr-o activitate tenace, cu pasiune. Ceea ce scrie şi cât scrie reprezintă o muncă asiduă, o minte limpede şi sclipitor mişcătoare pentru a  reţine esenţialul, acel esenţial care nu-i serveşte lui personal. Mereu se gândeşte că va fi util celor care „vor veni:, celor care vor cerceta după scrierile lui, pentru a-şi cunoaşte trecutul , strămoşii, preocupările şi limba lor, însăşi viaţa, viaţa ţării, a neamului românesc  din care vor face parte şi „urmaşii urmaşilor”! Ceea ce scrie nu este o înşiruire de nume, ci o enumerare de fapte ce aparţineau unor figuri ilustre şi portretizarea acestora este alcătuită cu o exactitate desăvârşită într-un şir de metafore ce par a avea propria unicitate. Totul este veridic, cu o exactitate exemplară, reţinând istoria timpului respectiv, cultura epocii şi contribuţia concretă a celor implicaţi cu calităţi dar şi cu neajunsuri. „Cărţile lui I.N.O. îndeamnă la meditaţii, ca cel mai de seamă dar al naturii, la conştientizarea faptului că venim dintr-o lume a amintirilor, dintr-un trecut obligatoriu să fie cunoscut, fie pentru comparaţie, fie pentru originea noastră naţională şi socială, fie îndrumător spre cele bune, cinstite şi morale”. Cuvintele folosite exprimă propria sa conştiinţă, împlinind modele demne de urmat.

Alături de frânturi de creaţii literare, portrete, întâmplări, microbiografii, Ion N. Oprea regăseşte şi elemente de folclor. Prin relaţiile  dintre aceste personalităţi şi familiile lor, părinţii, rude, cuvinte exprimate în versuri în care predomină durerea,  bucuria şi toate celelalte stări sufleteşti, reconstituie paradisul pierdut (casa, satul, locul natal în special devine ca expresie a unei voci interioare exprimate prin forţa cuvântului). Ion N. Oprea merge înainte. Acelaşi program de şase ore la Biblioteca Universitară „Mihai Eminescu”, Serviciul Judeţean Iaşi a Arhivelor Naţionale ale României (S.J.I.A.N.R.) sau alte biblioteci, acelaşi număr de ore pentru lecturi, calculator, editări. I.N.O. merge  înainte cu devotamentul său, cu abilitatea sa de a gândi pozitiv, cu altruismul exemplar, cu onestitatea şi modestia dusă la extreme. Scrie. El lucrează în paralel la 2-3 articole, mai trimite şi la biblioteca virtuală şi nu se opreşte. Este impresionant entuziasmul cu care scrie, pasiunea, mâna care se mişcă de parcă ar fi purtată de un mecanism special şi cu o viteză pe măsura minţii care îi dictează cu sclipiri aureolate de o Putere Divină. Mâna care, pentru cine vrea să ştie, are beteşugurile ei, tot de la operaţiile amintite… Totul este atât de firesc la el, în figura lui, în faptele lui şi modul de comunicare – amplu, jovial… şi frazele curg pline de sens, acţiuni concrete, analize cu migală şi redate fâşiei albe în cel mai curat grai românesc. Scrie pentru a-şi consuma  timpul în mod util şi mereu este foarte ocupat. Scrie şi pentru  a-şi oferi o bucurie, pentru el, „cartea este stâlpul vieţii mele”.  Dar mai ales scrie pentru cei care vor veni peste ani şi vor căuta surse de cercetare, cunoaştere şi înălţare spirituală a neamului românesc. El ştie că peste ani timpul se va aşterne peste toţi, şi tineri şi bătrâni, dar lumea care va veni nu va trebui să uite.

Scrie neîntrerupt despre Vaslui şi Huşi, despre Bârlad şi Iaşi, cu familiaritatea-i  protectoare şi uneori acaparatoare. Condei prolific, combativ, competitiv, cu drag despre istoria locurilor şi pentru oamenii de aici din Moldova noastră. „Tradiţionalismul” nu-i singura caracteristică a acestor numeroase cărţi pe care le realizează autorul, constant şi mereu entuziast cu gândul  la pământul strămoşesc. „Vaslui – itinerarii – macină şi readuce amintirile de altădată prin  bogăţia aşezărilor şi descrierea evenimentelor care au trecut peste locuri”. Vasluiul lui Constantin Tănase, Bârladul lui Vasile Pârvan şi George Tutoveanu… „Vaslui – itinerarii” este  o culegere enciclopedică, de oameni şi locuri şi date mai vechi şi mai noi, o  întreagă istorie a zonei geografice, cuprinsă şi descrisă migălos şi cu acribie. Ştefan cel Mare şi Sfânt rămâne emblema noastră a tuturor, şi ziaristul Ion N. Oprea ştie şi reuşeşte să se folosească de ea. Autorul numeroaselor volume nu poate fi decât fericit. Unele, dintre acestea, sunt ele însele puncte de reper care îl fac pe Ion N. Oprea autor inconfundabil prin tematica tratată, tenacitatea de  care dă dovadă şi prin vocaţie întru scriere de cărţi care vor da seama de-a lungul timpului, menţinându-şi mereu interesul. Personalităţi numeroase, care populează cărţile, fac greu de abordat tematici, dintre cele discutate cu har şi cu trudă…

Cititorii dar şi eforturile depuse de Ion N. Oprea l-au ajutat să pună în evidenţă şi alte nume de ziare sau de reviste „descoperite” ulterior, unele evidenţiate în volumele de presă apărute la Vaslui sau Huşi, redactate ulterior celui de la Bârlad. Perioade îndelungate din istoria sa ţinutul Tutovei, şi chiar judeţul, s-a contopit cu cel al Vasluiului sau Fălciului, fie şi parţial, teritorial ori numai sufleteşte, tustrele fiind totalul a ceea ce a fost şi este Eparhia Huşului. Prin perseverenţă şi migală, dublate de pasiune, vigoare şi respect pentru cuvântul tipărit, Ion N. Oprea lasă generaţiilor prezente şi viitoare adevărate cronici ale vremurilor de altă dată, informaţii bogate despre oameni, locuri, personalităţi marcante, despre cultura şi modul de viaţă al trăitorilor din spaţiul moldav şi bucovinean, ajutându-le să înţeleagă mai bine lumea în care trăiesc.

I.N.O. a făcut gazetărie, meseria lui de o viaţă (66 de ani n.n.), după care a trecut la scrierea de cărţi, un fel de Istoria presei. Preocupat de descoperirea trecutului istoric a judeţului Vaslui, şi nu numai,  a frecventat sala de lectură a periodicelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, apoi a Serviciului  Judeţean Iaşi a Arhivelor Naţionale ale României, scotocind prin presa şi documentele timpurilor duse. A fost şi este mereu preocupat de documentele arhivistice şi de presa timpurilor trecute, consultând tot ce-i cade în mână, monografii mai ales,  reviste şi ziare, tot felul de foi colbuite, referitoare la personalităţi şi  evenimente care atestă lucruri de dânsul ştiute. A selectat cu răbdare şi multă migală tot ce a crezut că merită să fie adus la cunoştinţa noastră.

Ion N. Oprea este un om simplu şi modest, dar cu o disponibilitate uriaşă pentru cunoaştere şi aducerea în atenţia publicului a unei comori lăsată în trecutul nostru, mai mult sau mai puţin îndepărtat, cu oamenii şi faptele lor bune sau mai puţin  bune din care putem învăţa mereu. Efortul jurnalistului documentarist Ion N. Oprea  de a scotoci în arhive, are o importanţă extrem de mare pentru a şti cine am fost, ce suntem, de ce suntem astfel şi ce trebuie să devenim. Prin cărţile publicate, documentaristul ne aminteşte că viitorul  nu ni-l putem proiecta decât dacă ne cunoaştem trecutul. Cartea documentară ne arată nu numai cine am fost şi cine suntem, dar ne poate învăţa să conştientizăm  cine trebuie să fim. Cartea documentară, prin dezvăluirile ei, de foarte multe ori spectaculoase, chiar dacă îmbracă o formă rigidă,  enervant de precisă, are marele merit să ne arate că au existat oameni şi fapte de excepţie, iar de multe ori avem tendinţa să ne supraestimăm  realizările,  proiectele, în comparaţie cu alţi semeni care au făcut lucruri mult mai spectaculoase, mai importante şi cu sacrificii extrem de mari, dar au avut un vis şi au crezut în acesta. Ion N. Oprea are marele merit să ne înveţe într-o manieră discretă să cunoaştem  acest trecut dezbrăcat de prejudecăţi şi de povara consecinţelor dacă s-ar fi ştiut într-un moment prezent. Scrisul a fost şi va rămâne nemuritor, restul depinde de noi cât de dispuşi vom fi să citim.