ION PETRESCU:  ZONA DE RESPONSABILITATE A NATO ARE  GRANIȚA PE PRUT

Intervievatul a absolvit cursurile Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall, unul dintre cele cinci Centre Regionale ale Departamentului de Apărare al Statelor Unite ale Americii și unicul centru bilateral — un parteneriat între Departamentul Apărării al Statelor Unite (DoD) și Ministerul Federal al Apărării din Germania (FMoD). Ulterior a condus opt ani Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale și o vreme structura de relații publice a armatei. 

La exercițiul NATO, cu numele de cod STRONG RESOLVE 2002 – derulat între 1 și 15 martie 2002, cu forțe navale, terestre și aeriene, din cele două comenzi strategice ale NATO, Cartierul General SACLANT și Cartierul General SHAPE – a condus Centrul de Informare al Presei, compus din peste 100 de ofițeri și subofițeri aliați. 

Atunci, au fost efectuate două tipuri de misiuni NATO: o operațiune defensivă colectivă în conformitate cu articolul 5 / NATO, care implica un atac convențional asupra unei țări aliate și o operațiune de răspuns la criză, în care o forță condusă de NATO era desfășurată pentru a media între două țări aflate în război, dincolo de zona de responsabilitate a Alianței Nord-Atlantice. 40.000 de militari aliați au participat la STRONG RESOLVE 2002. 

Colonelul (r.) Ion Petrescu, a fost prezent și la Summitul NATO, din anul 2002, de la Praga, când România a fost invitată să intre în Alianța Nord-Atlantică. 

La solicitarea mea a răspuns prompt și fără rezerve, la întrebările pe care i le-am adresat.

                                      SFERA INIȚIALĂ DE INFLUENȚĂ A FEDERAȚIEI RUSE

 IOAN VASIU: – După părerea dumneavoastră – de specialist și observator militar –  care este principala cauză a războiului din Ucraina ?

 ION PETRESCU: – Pe 7 octombrie 2022, Vladimir Vladimirovici Putin, președintele Federației Ruse, va împlini vârsta de 70 de ani, un moment în care vrând-nevrând se va întreba și ce a lăsat în urma sa, deoarece a fost prim-ministru al Rusiei din 1999 până în 2000 și din nou din 2008 până în 2012, iar în ceilalți ani nr.1 la Kremlin. 

    De la intrarea sa în arena publică rusă și în atenția presei din comunitatea transatlantică și-a exprimat regretul pentru dispariția Uniunii Sovietice, motiv pentru care a crezut că în trei zile poate ocupa Ucraina și începe înglobarea teritoriilor ex-sovietice în granițele tot mai lărgite ale Federației Ruse. 

      Numai că forța expediționară rusă nu a fost întâmpinată cu flori de ucraineni, ci cu rezistența dârză a militarilor ucraineni, din rândurile cărora, din anul 2014 încoace, 20.000 au fost instruiți de profesioniști din Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. 

      Ceea ce părea un galop de sănătate spre Kiev s-a dovedit a fi o eroare strategică, una confirmată de ordinul lui Putin ca trupele ruse invadatoare  să se retragă inițial pe teritoriile Belarus și Rusiei, ulterior, după refacere și realimentare cu carburant, muniție, hrană și alte dotari cu tehnică de luptă corespunzătoare să intre în regiunea Donbas, din estul Ucrainei, unde deja funcționează două republici separatiste, Donețk și Lugansk, prima cu un teritoriu care mai este de cucerit în vest, pentru a ajunge la frontierele dorite cu statul ucrainean, a două cu teritoriul deja râvnit – acum ocupat – la momentul declarării independenței de Kiev. 

      Putin nu este bolnav – doar de putere -, ci numai prizonier al mentalității staliniste conform căreia sfera de influență a Moscovei trebuie să se întindă, inițial: 

1. în vest, până la granița cu NATO, 
2. în nord, până Polul Nord, care  se află în mijlocul Oceanului Arctic, deasupra câmpiei abisale polare – cunoscută sub numele de bazinul Amundsen⁠ sau bazinul Fram – și în apropiere de dorsala Lomonosov,
3. în sud, până la frontiera cu Turcia, Iran, Afganistan și Republica Populară Chineză,
4. în est, până la jumătatea Strâmtorii Bering. 

   Primul reper menționat încă nu este rezolvat.

                                               RĂZBOI  DE  LUNGĂ  DURATĂ

I.V.: – Credeți că ar fi fost posibilă evitarea acestui război ?

I.P.: – Teoretic, da. Asta numai dacă la Kiev s-ar fi acceptat federalizarea Ucrainei, ceea ce ar fi permis păstrarea peninsulei Crimeea și a regiunii Donbas sub autoritatea președintelui și guvernului ucrainean. Practic, nu. Putin, cu inteligența sa machiavelică, ar fi găsit alte pretexte. Și acestea nu sunt puține.

    Place sau nu celor care conduc acum Ucraina, după decesul Uniunii Sovietice au moștenit un teritoriu cu o populație multinațională – cifre oficiale: 77,8% ucraineni, 17,3 % ruși, 4,9 % alte naționalități – unde, din nefericire, au impus, prin lege, folosirea limbii ucrainene, sfidând realitatea că în diferite părți ale arealului oficial ucrainean se aflau și vorbitori ai limbii ruse, poloneze, române și maghiare. 

    A fost scânteia care a aprins butoiul naționaliștilor ruși, din Crimeea, Donbas și evident din Kremlin. 

    Și ar mai fi ceva. Volodymyr Zelenskyy  a fost selectat inițial, drept candidat la alegerile prezidențiale și ulterior ales ca atare, cu speranța negocierii unei păci pe termen lung, cu omologul rus. 

     Decizii mai puțin înțelepte luate la Kiev au determinat la Kremlin reacția din 24 februarie, când a fost declanșată operațiunea militară specială cu circa 200.000 de militari ruși, din totalul armatei ruse, de 1.000.000 de combatanți în uniforme tipice diferitelor  categorii de forțe armate și diverselor arme.

    De partea cealaltă, acum sunt 700.000 de bărbați și femei din Ucraina, care poartă uniforma militară. Treptat sunt dotați cu o tehnică de luptă performantă de proveniență americană, britanică și germană. Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord s-a oferit să instruiască câte 10.000 de militari ucraineni, un proces de pregătire pentru luptă care deja a început, pe teritoriul britanic.

    Încet, dar sigur, noile arme americane și britanice fac diferența pe câmpurile de luptă, respectiv înaintarea din Donbas a încetinit substanțial, iar în sud rușii au dislocat din estul Ucrainei 10.000 de militari, pentru că se așteaptă la o contraofensivă majoră a armatei ucrainene. 

    Însă avem de a face cu un război de lungă durată, care, cel mai probabil, va dura și la iarnă și în primăvara anului vitor.

                                                               AICI  ESTE  TERITORIUL  NATO

I.V.: – Care sunt principalele efecte ale conflictului din Ucraina, asupra țării noastre ?

I.P.: – Acestea sunt deja cunoscute opiniei publice din România. Ceea ce trebuie reamintit acelora care sunt unilateral informați este faptul că datorită prezenței statului nostru în NATO, dar și a Parteneriatului Strategic cu SUA, România este 100% ferită de vulturii răsăriteni ai războiului. 

   Celor peste 72.000 de militari ai Forțelor Armate Române li se adaugă mii de militari aliați de elită veniți din SUA, Franța, Italia, Marea Britanie, Spania, Belgia și lista ar putea continua. 

  Aici este teritoriul NATO, o Alianță cu 3,2 milioane de militari, din care peste 300.000 sunt cu pregătire ridicată, capabili să dea o ripostă dură oricărei forțe agresoare. 

   Și pe acest teritoriu NU se trece. 

                                                              ÎN  RĂZBOI  NU  ESTE  CA  ÎN  DRAGOSTE

I.V.: – Mai au ucrainenii vreo șansă să recucerească Crimeea ?

I.P.: – Distinse conațional Ioan Vasiu, în război nu este ca în dragoste – după ploaie vine soare… 

   Declarațiile politice, cele de la Kiev, au rostul lor, pentru menținerea moralului propriei populații, dar din multiple rațiuni – cum ar fi aceea că această confruntare militară se va încheia prin concesii reciproce inevitabile -, Rusia va menține controlul său imperial asupra peninsulei Crimeea și a Donbasului, in integrum.

    Alternativa fiind un război de uzură, de care, la un moment dat, una din părți, sau amândouă, sau aliații lor s-ar sătura. 

                                                              ALTĂ  CATASTROFĂ  GEOPOLITICĂ

I.V.: –  Se împlinesc în curând șase luni de la începerea războiului din Ucraina. Ce șanse sunt pentru încetarea focului și retragerea trupelor rusești ?

I.C.: – Momentan, niciuna. 

  În absența unei inițiative a Kievului – care a promis că la finele lunii august va declanșa, din nou, negocierile de pace – încetarea focului mai devreme de Crăciun nu are șanse să oprească armele folosite de apărătorii ucraineni și de agresorii ruși. 

   La Moscova se cultivă, cu încăpățânare, fantezia că în Ucraina se confruntă trupele ruse cu cele ale NATO, ceea ce constituie o minciună gogonată, dar, fiind informați unilateral de presa țării lor, cetățenii ruși, care erau doar în proporție de 71%, în favoarea lui Putin, în februarie 2022, acum, conform Centrului analitic Levada, au atins nivelul de 83%!

   Un semn că nostalgia președintelui Federației Ruse privind Uniunea Sovietică Redivivus o au și compatrioții săi, într-o proporție covârșitoare. 

   Remember? Putin dixit: „prăbușirea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului.”

     Acum asistăm la o altă catastrofă, tot pentru Moscova.  

     Eșuarea refacerii imperiului răsăritean. 

     Totuși, concomitent trebuie să ne păstrăm luciditatea și obiectivitatea. 

     Interesant este faptul cum Kievul a decis ca în dispozitivul militar defensiv ucrainean să funcționeze câte un batalion cu destinație specială la granița cu Ungaria – țară membră a NATO, dar cu rețineri publice privind ajutorarea Ucrainei – și la frontiera cu România – alt stat membru al Alianței Nord-Atlantice, extrem de atent la nevoile ucrainenilor -, taman în Cernăuți, capitala Bucovinei de Nord, teritoriu istoric românesc. 

     În plus, o brigadă ucraineană de infanterie staționează în nord-vestul Bugeacului, la nord-est de Galați, deși pericolul unor noi atacuri imperiale, pentru zona respectivă vine dinspre Marea Neagră și Odesa. Carevasăzică…

                                                   AVANTAJE  STRATEGICE

  I.V.: –  Putem spera că Marea Neagră nu se va transforma într-un bazin de conflicte militare ?

  I.V.:- Visați frumos. 

    Marea Neagră – pe care am navigat cu cea mai puternică fregată românească – se „înfurie” ușor, valurile ajungând ușor, uneori, la câțiva metri înățime. 

     Din punct de vedere militar, forța navală dominantă este aceea rusă – cu eșecurile cunoscute în confruntarea cu apărătorii ucraineni. Turcia, deși țară membră a NATO, are majoritatea navelor militare în Marea Egee și în Marea Mediterană, datorită disputelor teritoriale cu Grecia. Georgia nu are forțe navale. România și Bulgaria – state componente ale Alianței Nord-Atlantice – au forțe navale care ar putea asigura defensiva litoralului românesc și a celui bulgar. 

      O ipotetică deteriorare a situației militare din Marea Neagră ar determina sosirea în porturile românești și a celor bulgare a unor nave militare din state aliate, precum Statele Unite, Franța, Italia, dar și a unor submarine care ar schimba rapid, radical și decisiv raportul de forțe. 

      Așa cum afirma analistul militar Adriean Pârlog, general în rezervă, cu o carieră meritorie în Direcția Informații Militare: „Arsenalul nuclear al Rusiei descurajează Occidentul să intervină cu forțe convenționale, pentru a apăra Ucraina. De cealaltă parte, armele nucleare ale NATO descurajează Rusia să extindă confruntările în țări NATO, cum ar fi Polonia, România sau statele baltice.”

    De altfel, fostul secretar de stat Henry Kissinger a avertizat vineri că Statele Unite ar putea fi „la marginea războiului” cu Rusia și China, în timp ce administrația Biden se confruntă cu relațiile sale istorice scăzute, cu cele două regimuri autocratice.

    Fără să dea nume, omul de stat în vârstă de 99 de ani a sugerat că liderii americani au „dificultăți în a defini o direcție” în climatul politic actual, despre care crede că a contribuit la creșterea tensiunilor globale.

    Kissinger a mai declarat că liderii și alegătorii americani au astăzi probleme în a separa „relațiile personale cu adversarul”, de menținerea unor discuții diplomatice stabile.

    Ceea ce înseamnă că dincolo de prejudecăți și resentimente, rațiunea trebuie să primeze la Departamentul de Stat al SUA și la Ministerul rus de Externe, deoarece negocierile ruso-americane sunt cele care contează pentru Putin. 

   Doar Sun Tzu ne învăța că „Expertul în bătălii caută să obțină victoria prin avantaje strategice și nu le cere oamenilor lui să-i aducă victoria.”

    Vom vedea dacă vom avea parte de așa ceva.    

                                                                                                Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR