Primit pentru publicare: 21 Ian. 2022
Autor: Ionuț ȚENE
Editor: Ion Istrate
© Ionuț Țene, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)

Ceea ce se întâmplă zilele acestea pe plan internațional în estul Europei este de o gravitate extremă. Rusia dorește să recupereze o parte din imperiul sovietic și să finalizeze ceea ce a început cu anexarea Crimeii în 2014, fost teritoriu rusofon făcut cadou de Hrusciov Kievului în 1954, și confirmarea independenței zonelor rusofone Donețk și Lugansk. E clar că Vladimir Putin vrea restaurarea fostei URSS sub patronajul Federației Ruse, nu întâmplător prședintele rus a spus mai de mult că ”prăbușirea URSS a fost cea mai mare catastrofă pentru Rusia”. Pentru Moscova, Ucraina este o parte (kraina) din teritoriul Rusiei istorice, care s-a constituit de la începuturi pe mitul celor trei popoare: rus, bielorus și ucrainean. Rusia kieviană este leagănul religios al Rusiei ortodoxe. Moscova vede un pericol în extinderea NATO și aderarea Ucrainei, prin parteneriat, la valorile UE și democrației americane. Moscova se vede încolțită și reacționează ca un urs trezit de vânători în propriul bârlog. Zilele acestea au venit de la Moscova câteva declarații care îngheață sângele oricărui român care știe ceva geopolitică. Poate nu întâmplător, România, prin Mircea Geoană, are un secretar general adjunct la sediul central NATO. Reacția forțelor occidentale se pregătesc de mult, iar România riscă să cadă pradă unui teatru de război la granițele sale cu Ucraina. Moscova a cerut garanţii din partea NATO obligatorii din punct de vedere juridic potrivit cărora blocul militar va înceta să se mai extindă şi va reveni la graniţele sale din 1997. Atunci în 1997, în ciuda insistenței președintelui Emil Constantinescu de a fi primită țara noastră în NATO la conferința de la Madrid, Bill Clinton ne-a refuzat brutal. Răspunzând unei întrebări despre ce ar însemna acest lucru pentru România şi Bulgaria, care au aderat la NATO după 1997, MAE rus a transmis că Moscova doreşte ca toate trupele străine, armamentul şi alte echipamente militare grele să fie retrase din cele două ţări. „Unul dintre pilonii inițiativelor noastre pe care l-ați menționat a fost formulat în mod deliberat foarte clar și nu permite interpretări ambigue. Vorbim despre retragerea forțelor, echipamentelor și armelor străine și alte demersuri în vederea revenirii la configurația din 1997 pe teritoriile țărilor care nu erau membre NATO la data respectivă. Printre acestea se numără Bulgaria și România”, se arată în răspunsul scris ale Ministerului rus de Externe la întrebările primite pentru conferința de presă anuală a lui Serghei Lavrov.

În 1997, în NATO li s-a permis să intre doar Ungariei, Cehiei și Poloniei, iar România și Bulgaria au rămas pe dinafară. Deci să ceri azi ca România și Bulgaria, care au aderat în NATO în 2004 prin votul parlamentelor de la București și Sofia, dar și prin voința colectivă a guvernelor țărilor membre ai alianței nord-atlantice e un lucru extrem de grav. România și Bulgaria sunt membre cu drepturi depline în NATO, cu obligații, dar și dreptul de a fi apărate prin art. 5 al Tratatului. Trupele NATO nu se pot retrage din România și Bulgaria pentru că aceste țări sunt membre depline ale alianței. Deci cererea Moscovei este fără precedent. E normal că MAE a reacționat la această doleanță ce lovește în drepturile noastre de țară membră NATO. Al nostru, MAE reamintește că prezența NATO în statele aliate, care este rezultatul deciziilor adoptate la cel mai înalt nivel de către liderii aliați și implementate de structurile aliate politice și militare responsabile în acest sens, este o reacție strict defensivă la comportamentul tot mai agresiv al Federației Ruse în Vecinătatea Estică, mai ales începând cu anul 2014, când teritoriul ucrainean Crimeea a fost ilegal ocupat de către Rusia. Acest comportament continuă să se intensifice în prezent, în ciuda încercărilor NATO de a se angaja în dialog constructiv. Solicitarea ca postura forțelor NATO în toate statele Alianței care au aderat după 1997, inclusiv trupe, să fie redusă conform cerințelor Moscovei figurează deja în propunerile Rusiei cu privire la securitatea europeană, făcute publice în luna decembrie 2021. Această solicitare a fost deja respinsă fără echivoc ca inacceptabilă de către Alianța Nord-Atlantică atât public, cât și în cadrul dialogului NATO cu Rusia și, respectiv, SUA-Rusia. O astfel de solicitare este inadmisibilă și nu poate face obiectul unei negocieri, având în vedere că postura de descurajare și apărare este nemijlocit conectată cu, și este parte intrinsecă a mecanismului de apărare colectivă al NATO, asupra căruia niciun stat terț nu poate avea drept de veto. Alături de aliații săi, România va continua să susțină ferm, cu argumente bazate pe evoluțiile de securitate din Vecinătatea Estică, importanța întăririi Flancului Estic.

Posibil că sporirea prezenței franceze și americane în România poate transforma țara noastră într-un potențial teatru de război. Ca membră NATO, România este apărată de art. 5. Nu știm dacă Moscova a plusat cu idea ca România și Bulgaria să fie retrase din NATO pentru a putea acționa limitat ca un avertisment în Ucraina? Dar amenințarea poate fi și reală dacă ne gândim că România și Bulgaria pot fi ”coridor de trupe ruse” spre aliatul fidel Moscovei, vecina Serbia, care s-a înarmat pe banii și tehnologia Federației Ruse, ia ruperea Republicii Srpska de Bosnia pare iminentă. România se află în fața unui redutabil inamic, dacă Moscova atacă prin Mariupol și Odessa spre Bugeacul Basarabilor sau din Bielorusia prin Ucraina spre Bucovina de nord și Maramureșul istoric. Armata română nu poate sta impasibilă cum minoritatea românească din cele trei provincii istorice românești pot fi puse în pericol de reacția militară conflictuală ucraineano-rusă. Mai mult, în Transnistria trupele ruse pot sprijini o posibilă ofensivă rusească pe malul nordic al Mării Negre spre Odessa, ceea ce amenință siguranța comunității românești din sudul Basarabiei. România, ca țară NATO, este datoare să apere propriile granițe naționale, dar și cele ale Europei democrate, prin protejarea minorității române din preajma graniței de nord-est supuse unei posibile confruntării între ruși și ucraineni. Ca și în 1918, România poate fi, din nou o pavăză, pentru pacea, democrația și identitatea Europei.