Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143), Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Istoria politică și militară a războiului României contra Rusiei Sovietice 22 iunie 1941-23 august 1944

Primit pentru publicare: 03 Nov. 2020
Autor: Ion N. OPREA, Iași, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul     
Publicat: 04 Nov.  2020
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Istoria politică și militară a războiului României contra Rusiei Sovietice 22 iunie 1941-23 august 1944

Ediția a II-a, revizuită și adaugată de autor: general Platon Chirnoagă, născut în comuna Poduri, județul Bacău, la 24octombrie 1894, mort la 29 martie 1974, avea 79 de ani, după capitularea Germaniei a fost internat în lagărul de la Gleisenbach de unde va fi eliberat în aprilie 1947, dar la 21 februarie 1946 a fost judecat în lipsă și condamnat în baza legii 312/1945, acuzat că a făcut pare din „guvernul fantomă” de la Viena în calitate de ministru de război, replică la guvernul instaurat în țară după 1945.

Editura Carpații –Traian Popescu, Madrid-ESPANA

Lucrarea este închinată luptătorilor români care au apărat  independența și hotarele României, luptând  în contra Rusiei Sovietice în  cel de al II-lea război mondial, determinată, spune autorul în introducerea  numită Lămurire, de fapul  că în anii  de după 1944 nu s-a tipărit și publicat nici o lucrare militară referitoare la evenimentele respective, fapt ce  a făcut ca în 1965, la două decenii de la încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale, la Ed. Carpații din Madrid să vadă lumina tiparului cartea Istoria Politică și Militară a Răsboiului României contra Rusiei Sovietice, lucrare cu caracter memorialistic și istoric, scrisă   de generalul  Platon Chirnoagă. În  ea, fără  să fi existat  o documntație plauzibilă capabilă să  descrie complet mersul războiului, lipsind și date , în special, despre  bătăliile de la Odesa și asupra operațiilor armatei a 6-a germane din  Basarabia. Totuși, cartea are meritul că aduce la cunoștința  publicului român din exil cauzele războiului și modul de desfășurare a lui, fără însă, cum spune autorul în introducere,  să fie  completă.

O a doua ediție, revizuită și adăugită de autor, va apărea după încă două decenii, în 1986, la aceeași editură. Ediția în cauză, ca urmare a găsirii de noi documente – vedeți anexele și bibliografia – cuprinde referiri  și la operațiile care lipseau, înscrise  într-un capitol adăugat, în care sunt descrise operațiile din Basarabia, fazele  cu distrugerea  armatei germane, sunt cuprinse luptele  din Moldova și Basarabia din august 1944, precum și cele de lângă  București între 24 și 27 august, deci după anunțarea armistrițiului.  Cartea, spune și presa,  are meritul de a fi prima lucrare în limba română care tratează acest subiect atât din punct de vedere istoric-militar, cât și din punct de vedere politic. Pentru descrierea operațiilor militare la care nu a participat în mod direct, autorul s-a folosit de memoriile marilor protagoniști ai operațiunilor militare, respectiv de lucrările tratând acest subiect și aparținând unor fețe implicate în fapte cum sunt mareșalul  Erich von Manstein, ale generalilor Hans Friessner, Hans Doerr și Wolfgang Pickert, precum și lucrările lui Andreas Hillgruber cu ajutorul  cărora descrie operațiile militare purtate de armata germană, împreună cu aliații români, italieni și maghiari, pe teritoriul Uniunii Sovietice între anii războiului, fapt pentru care le mulțumește. Aceleași cuvinte de mulțumire sunt adresate persoanelor  care vin cu amintirile personale. Pentru că o  bună parte din lucrare,  este dedicată istoriei Basarabiei, drepturilor românești asupra acestei provincii, plus asupra Bucovinei de nord și Ținutului Herța, ca și circumstanțelor politice interne și internaționale care au condus la ultimatumul sovietic din 27 iunie 1940, și ulterior la pierderile teritoriale ale Cadrilaterului și Ardealului de Nord, în favoarea Bulgariei și Ungariei, autorul și editura, fără simpatie sau resentimente, descriu cu lux de amănunte greșelile politice care au condus la lovitura de stat de la 23 august 1944 și capitularea necondiționată a armatei române, subliniind cinismul aliaților occidentali care nu urmăreau decât să ofere România poftelor cotropitoare ale Uniunii Sovietice.

             „De aceia, la 2 aprilie generalul Wilson s’a adresat lui Maniu, căruia îi transmite aceleași condiții, pe cari le comunicase mai înainte Conducătorului român. Maniu n’a acceptat nici el propunerile făcute prin generalul Wilson, considerând că nu asigurau nici independența, nici frontierele și nici libertățile poporului român. Ca ajutor militar, Wilson propunea bombardamente puternice aeriene asupra populației, ca s’o revolte în contra lui Antonescu. Aceste bombardamente au început la 4 aprilie și au avut un efect exact contrar de cât cel scontat de occidentali. În locul simpatiei de care aceștia se bucurau, s’a ridicat un val de ură totală contra lor. ”
                  De asemenea, nu uită să sublinieze greșelile complotiștilor din jurul regelui, așa-zișii democrați în frunte cu Maniu :
            „Iată de ce aliații occidentali n’au răspuns planului propus de Rege și de șefii opoziției române. Nu mai aveau nici un interes să răspundă. Acum știau că România nu va mai rezista, pentru că opoziția era dispusă să folosească ori ce fel de mijloace ca să fie sigură de răsturnarea lui Antonescu și deci nimic nu’i obliga să ofere sau să răspundă la cereri de armistițiu din partea opoziției române. Capitularea fără condiții pe care o ceruseră în repetate rânduri venea singură și sigur, provocată de acțiunea blocului opoziționist contra mareșalului Antonescu. Dacă acest bloc, în loc să se zbată cu atâta insistență pentru obținere unui răspuns, – când a văzut că acest răspuns nu vine – s-ar fi alăturat străduințelor Conducătorului statului și l’ar fi susținut cu toată autoritatea, România ar fi avut mai multe posibilități atât în rezistența pe front cât și pentru obținerea unui armistițiu semnat și cu condiții acceptabile. Atât rușii cât și anglo-americanii erau foarte grăbiți să termine răsboiul și o rezistență totală a poporului român, care ar fi obligat pe ruși să ducă un răsboiu de iarnă în Carpați și în Balcani nu le convenea de loc. O asemenea perspectivă i’ar fi îndemnat să acorde un armistițiu și nu să aștepte o capitulare. ”

Generalul  Platon Chirnoagă afirmă cu toată autoritatea militarului care a luptat din prima până în ultima zi a războiului, că existau și alte soluții militare și politice în afara capitulării necondiționate, citând  exemplul Finlandei:
          „Acordul de trei luni s’a prelungit în mod automat și a fost transformat într’o înțelegere asupra zonelor de influență în țările din sud-estul Europei. Aceste hotărâri ale anglo-americanilor și rușilor nu erau cunoscute nici de guvernul român și nici de opoziție; dar se știa din telegramele generalului Wilson și din comunicările făcute de Cretzianu și Nanu că ni se cerea o capitulare fără condiții. Nu era deci nimic de făcut altceva decât să se întărească în poporul român, printr’o propagandă foarte activă, acea voință nestrămutată de a lupta și a opri inamicul acolo unde era, așa cum a fost pregătit soldatul de la Mărășești în anul 1917 din punct de vedere moral și material. Numai așa s’ar fi putut obține de la ruși un armistițiu acceptabil, cum în condiții identice l’au obținut finlandejii. Aceștia, când li s’a cerut de către occidentali să capituleze în fața Rusiei, s’au unit cu toții în jurul mareșalului Mannerheim, fără nici o deosebire de partid politic și astfel mergând până la cea mai înverșunată rezistență și-au salvat independența. ”

             Autorul analizează lucid efortul uriaș făcut de armata română pentru a elibera teritoriile ocupate de sovietici, ca și cauzele înfrângerii acesteia :
„Totalul pierderilor în oameni în acest răsboiu – între 22 iunie 1941 și 23 august 1944 – se ridică la cifra de 495.633. Aici trebue să mai adăogăm și prizonierii făcuți de ruși după 23 August 1944 în Moldova, Basarabia și Dobrogea, adică trupele cari au depus armele din ordinul Regelui Mihai, și cari n’au putut ajunge la timp în Muntenia, ceia ce face 624.740. Cu acest preț a plătit poporul român încercarea lui curajoasă și pe deplin întemeiată de a se salva de sub amenințarea stăpânirii Rusiei comuniste și de a apăra biserica creștină și civilizația occidentală de distrugerea pe care i-o pregătește această uriașă forță a întunericului. Încercarea lui n’a reușit. ”

Nu uită să menționeze greșelile regelui și coaliției care a guvernat după lovitura de stat de la 23 august 1944 :
              „Pentru ca această supunere să fie totală, i s’a impus poporului român să întoarcă armele în contra Germaniei și să lupte alături de armatele ruso-comuniste, când fiecare român știa că după terminarea răsboiului aceste armate care îi sunt dușmane, vor rămânea stăpâne în România ca să dicteze legea totalitară și tiranică a Moscovei. În acest răsboiu în contra Germaniei, armatele române au mai pierdut încă 170.000 de oameni, sacrificiu cu atât mai dureros, cu cât nu era făcut pentru salvarea României, ci, pentru subjugarea ei. ”

Extrem de critic la adresa regelui, nu uită să menționeze și greșelile acestuia, care i-au pregătit abdicarea, vezi și Wichipedia:
              „Când regele a înșelat pe mareșalul Antonescu chemându-l la Palat ca să discute asupra situației frontului și a încheierii unui armistițiu și acolo l-a arestat și l-a predat comuniștilor, și-a pregătit singur ceasul abdicării. O tragică înlănțuire de evenimente, trasată cu fierul roșu peste trupul neamului românesc, l-a împins inexorabil la potoul abdicării. Era legătura inevitabilă dintre cauză și efect. Tot ceia ce-a mai făcut în ultimii trei ani și jumătate (23.08.1944 – 30.12.1947) decorarea întregului guvern Groza, apoi conflictul cu același guvern la primul semn din Occident și apelul către puterile occidentale, revenirea la o împăcare cu Groza, acceptarea condamnării lui Maniu, etc, etc, nu l-au putut salva de urmările pe care  fatal trebuia să le suporte. ”

Editată în 500 de exemplare în ziua de 23 august 1986, cu 366 de pagini, structurată pe 18 titluri, inclusiv anexele, bibliografia, chiar și tabla de materii, cartea lui Platon Chirnoagă de la Poduri-Bacău, dată fiind importanța ei, așteaptă, firește, o editură  militară pentru împrospătare, ca să ajungă la câți mai mulți cititori români…

Ion N. Oprea, Iași, 3 noiembrie 2020.