Autor: Alexandru Florin ȚENE
Primit pentru publicare: 2 Mai 2022
Editor: Ion ISTRATE
Copyright: © 2022 Alexandru Florin Țene, © 2022 luceafarul.net
© 2022 by Agata
Scopul publicării: promovarea și diseminarea informațiilor culturale.
Este exclus scopul pentru a obține avantaj pecuniar Revistei Luceafărul sau autorilor publicați.
NB
Conținutul acestei publicații nu reprezintă în mod oficial opinia revistei Luceafărul.net, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.

Cu o continuitate în stil și emoție, antologia de poezie de dragoste semnată de Iulian Patca, intitulată”Armonii  de absență “ întrunește precum o orgă armonia și continuitatea celor două volume apărute anterior ”Să vii și mâine “, apărut în anul 2011 și “ De dragul tău“ ce a văzut lumina tiparului în 2017.

Pentru a înțelege sensul poemelor din carte a căror “rădăcină“ se explică prin titlul volumului, pentru început, am să explic cele două cuvinte ce formează titlul. Cuvântul armonii, conform DEX-ului, se explică prin:  potrivire desăvârşită a elementelor unui întreg. Iar cuvântul absență: lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. Astfel că poetul se explică, încă din titlul, că este în căutarea ființei potrivite, al idealului feminin, al jumătății mitologice ce întregește unitatea iubirii.

Reproducerea de pe copertă este o copie fidelă a sculpturii în piatră a lui Francoise-Auguste Rodi, intitulată “Catedrala “, lucrare din 1908, ce reprezintă două mâini ce se caută, simbolic, prin unire, construind o “catedrală” a dragostei veșnice.

Cartea este dedicată nepotului Andrei și Eva-Andreea.
Volumul apărut la Editura Napoca-Star, în 2022, cuprinde 103 poeme și o prefață intitulată “Autorul se explică “, din care remarcăm următorul text: “Poezia de dragoste pentru celălalt presupune în mod obligatoriu o estetică a suferinței, a pierderii sau a absenței, a dezamăgirii și așteptării, care înseamnă și bucurie, și durere, și drama și tragedie, și mister și sugestie…, o combustie emoțională fără egal.
De altfel, se spune că aura misterului definește însăți esența poeziei. “

Un poet de-o sensibilitate rară, Iulian Patca ne dovedește prin această antologie că este un stilist și perfectionist deosebit, în poezia căreia jumătatea mitologică a bărbatului  este acea “vioară” care emană sunete vibrante cu ecouri în poezia francezului Alphonse de Lamartine.
Practic, poeziile din această antologie emană o filozofie despre iubire cu un efect dintr-un cifru cultural al umanității, sensibilă în trepte, unde aluzia face să crească de câteva ori efectul liric inițial. Vorba lui Charles Baudelaire, care spunea că : “Iubirea este frenezia de a ne transforma unul pe celălalt, de a ne înfrumuseţa unul pe altul într-un act care devine unul artistic şi care excită ca şi acesta. Dragostea este o neştiută sursă a infinitul personal. “

Poetul a prefăcut idealul bărbatului în vibrante imagini lirice cu un lung ecou psihologic prin nota lor litanică: “Când voi pleca spre depărtări astrale,/pa arca grea de dor și poezie,/ voi fi cu toate cele ale tale- și asta o să fie-n veșnicie “(Precuvântare ).

Citind frumosul volum, de care facem vorbire, am căzut pe gânduri, și mi-am spus : poeziile, de regulă, sunt scrise și citite de oameni – așa a fost de secole, începând cu Grecia antică: în toate acestea Homer, Arhiloh, Hesiod, Pindar și alții nu era decât o singură Doamnă – și aceea exprima Poezia. Aceasta era atât artă, cât și divertisment.

Poezia lui Iulian Patca desfășoară o poveste fascinantă; întregul volum este o poezie  ce desfășoară  multă suferință și speranță: „E prea târziu să mai primesc o veste,/ ce-ar mai fi la un final de drum?/ Pe rug de vers ard gândurile-aceste/ și doar prin ele dorul mi-l fac scrum. „(Până la scrum ). Supraviețuirea  depășind suferința cu ajutorul speranței este o caracteristică a poeziei  care trimite cititorul în metempsihoză cu tema liricii spiritualiste: “Nu știu unde ești și ce mai faci,/  Doar gândul mai migrează înspre tine/ Și mi se-aprinde ca un câmp de maci/ În trupul răvășit de endorfine.“ (Migrează gândul ).

Volumul este o “Catedrală “ dedicată dragostei,  în care vibrează un eu frisonat de dor și care pentru ași îndulcii distanța față de iubirea visată înalță un imn acesteia sființând cuvântul cu un sentiment nobil, precum orga prin sunetele grave. Acest volum rămâne în paginile Istoriei Literare din țara noastră exemplu  de omagiu adus iubirii eterne. “În toate poveștile de dragoste există întotdeauna ceva care ne apropie de eternitate și de esența vieții, pentru că poveștile de dragoste conțin toate tainele lumii”, spunea Paulo Coelho, la care ader, după ce am citit acest volum al lui Iulian Patca.

Al.Florin Țene