Tănase GROSU

JANUA
ERZÄHLUNGßTROPHEN

Motto:
„Cuvintele sunt vecine cu lucrurile.”
(Albert Camus)
„Desenul lucrurilor rănește nevoia mea de beție abstractă.”
(Emil Cioran)
„Determinația temporară a ființei intramundane
o numim intratemporalitate.”
(Martin Heidegger)
„Înainte de a fi creat vreo formă a Pământului,
Înainte de a fi produs vreo formă,
El era singur, fără formă, nesemănând cu nimic.
Cine îl putea cuprinde pe El, așa cum era înainte de creație,
Din moment ce El nu avea formă?”
*
Natura abhorret vacuum.
La-nceput Nimicul a procreat, inițiind lumea creației, Briah;
Și-a pus pecetea Fohat, energia dinamică a ideației cosmice;
S-a interpus mediul inteligent, mijlocind ca ideile din Mintea
Divină să fie imprimate în substanța cosmică, drept legi ale Naturii.
Se pune întrebarea: ce a fost la început? Suprema creație, Omul?
Imaginăm că strămoșul comun, în acest caz, ar fi fost un animal
Necunoscut, indefinit, sau o reptilă, o maimuță antropoidă!
Ce ne facem cu perfecțiunea a tot ce există, cum este oare?
S-a configurat trupul, componentele sale și, mai ales, sufletul?
Sunt un dat miraculos? Sunt create de zei ori de un Dumnezeu anume?
Cuvintele nu sunt Dumnezeu, Dumnezeu este în cuvinte!
Zeii, în vechime, erau întruchipări ale unor animale, insecte,
Soarele, Luna, astrele, constelațiile, ibisul, crocodilul ș.a.m.d.
La un moment dat, oamenii au coborât zeii pe Pământ,
Luând chip uman, gesturi umane, sentimente omenești, iubire și ură.
În barba-i falsă, un vestit faraon, în răspăr un epoca sa,
Grăia: „Zeul Suprem trebuie să existe și să-l venerăm, și numai eu
Îl pot întruchipa în toate cele!” Și lăudărosul era Akhenaton.
Miturile prezintă omul ca fiind creat din lut: „Noi, doar, cești mai noi!”
(De fapt noi suntem formați din 70% apă și, cu voia Domnului, 21 de grame suflet!)
*
De altfel, Natura forfotă perpetuum: diferite sunete, zgomote, ciripituri,
Lătrături, răgete, fluierături, mugete, triluri, grohăituri,
Boncănit, plesnet din ciocuri, din buze sau guri ori degete;
S-a impus și „strigătul originar”: E C O U L!
Apoi, adiacent, tunetul, fulgerele, aurora boreală, curcubeul,
Șopotul apelor, șuvoiul pluviar, căderea tăcut-catifelată a fulgilor de nea
(ce par forme arhetipale de îngeri luciferici!),
Crivățul, furtunile, uraganele, tzunamurile, seismele și mișcările tectonice,
Resurecția vulcanilor, alizee, zefir, tornade, El Niño…
Întâlnim, vremelnic, condiționat sau nu: țipătul, jelitul,
Strigătul, fluieratul, mormăitul, îngânatul, bocetul, torsul felinelor,
Plânsul, râsul, hohotul, plescănitul din buze (masai), lovirea dinților,
Zâmbetul, icnitul, pocnirea din limbă, cântatul, murmuratul,
Oftatul, ogoitul, accelerarea respirației, urletul, mișcările necontrolate,
Zbierătul, bolboroseala, urletul, incantarea, scâncetul, gânguritul (Of, Doamne!)

Legate toate de evoluția dramatică și efemeră a omului,
Istoria reprezentând un șir nesfârșit-sinuos de tragedii și drame.
Și-a pus amprenta și gestica: indicarea cu mâinile sau degetele
(grupate, îndoite), diferite grimase ale feței (zâmbetul,
Încruntarea, strâmbătura, îngânarea, tuse animată…
Apariția vorbirii a adus: îndemnul, porunca, ploconirea, îngenuncherea supusă,
Povața, rugămintea, dojana, blestemul, descântecul, cântecul,
Ghicitul, incantarea, ordinul, alinarea, strigătul de luptă,
Îmbărbătarea, oftatul, jelirea, ocărârea, bălmăjeala, veselia,
Vorbitul în dodii, amestecul de cuvinte neînțelese… (câte și mai câte!)
Drumul fost-a în etate: imitarea intenționată sau din amuzament
A sunetelor din natură; gesturile îmbinate cu sunete articulate
Ori nearticulate; s-a impus apoi mirajul cuvintelor (înnobilând ființa umană);
Vocalele și consoanele au fost cuplate, indicând tot ce-i în jur, însuflețite sau nu:
Păsări, animale, insecte, arbori, pământ, plante, apă, cer, Luna,
Soarele, aștrii, stelele și constelațiile; au numit semenii, uneori cu aceleași
Cuvinte cu cele cu care au desemnat inițial flori, sfinți, persoane eroice etc.
Imaginile lucrurilor și ființelor existau dintotdeauna, nepipăibile și pipăibile,
Dar oamenii le-au apropriat prin limbaj, miros, parfum și culori.
Toate conform principiului: „Există Forme, există Nume!”
Am adăugat: „Carpe Diem!” și „Să trăim zilele pe rând!”
Important, și în prezent, este: „Prezența-în-clipă!”
Oscilăm între egoism și altruism; persoana întâi
Rămâne unitatea subiectivă, centrul constelației de imagini.
Sunt viu prin însumi forma-mi
Și faptul că mă mișc;
Sunt mort prin neputința-mi
De-a fi. Nu sunt nimic.
Suntem la latitudinea Sorții și spunem: „Bate, iute, cuba!”
Dumnezeu ne spune mai multe despre noi și mai puține despre El.
Notă:
Versurile de mai sus constituie partea întâi din poemul-eseul
„Pre scurt din cronica tainică a Poeziei” („O altă Poveste a vorbei”)