Jean-jacques Rousseau, 1712-1778, un iluminist, francez, s-a ocupat şi de educaţie, părăsit de tată, el însuşi, toţi cei cinci copii i-a lepădat la orfelinat, bolnav mental, s-a folosit de femei, a scris frumos despre ele dar nu le-a iubit, nu le-a respectat nici pe cele care l-au îngrijit 

Jean-Jacques Rousseau, născut la  28  iunie 1712  la Geneva, în Republica Geneva, a decedat la 2 iulie 1778, la vârsta de 66 ani, în localitatea Ermonville, Franţa, din părinţi Isaac Rousseau, un ceasornicar falit, cum îl prezintă Wichipedia, mama moartă la câteva zile de la naştere din cauza complicaţiilor momentului,  şi, părăsit şi de tată, care pentru a scăpa  de datorii, fuge din Geneva, abandonându-şi familia, situaţie care îl determină şi pe dânsul  ca în 1728, la 16 ani, să părăsească şi el Geneva, o întâlneşte pe doamna  de Warens care îi va fi mulţi ani protectoare, iubită şi substitut  de mamă, sub autoritatea ei, el îşi desăvârşeşte educaţia, ca să-l cunoaştem  format multilateral – filosof, botanist, compozitor, coregraf,scriitor, muzicolog, literat,romancier, autobiograf, teoretician al muzicii, pedagog,  naturalist, dramaturg,  enciclopedist,corespondent, politolog, un religios în vorbe, întâlnit şi în propria operă.

                                        Therese

            La un hotel din Paris o întâlneşte   pe Therese Levasseur  care lucra ca menajeră cu care a fost căsătorit din 30 august 1768 şi rămân împreună până la moartea  sa. Au cinci copii, pe toţi i-a dat în grija orfelinatului. Alte preocupări, decât pe cele de tată, are bărbatul ei, prezintă Academiei  un sistem numeric de notaţie muzicală care este respins, dar devine secretarul ambasadorului Franţei în Republica Veneţia,  îl întâlneşte pe   Diderot, se împrietenesc şi încep să contribuie la realizarea a ce a purtat numele de Enciclopedie. Află despre un concurs al Academiei din Dijon, participă la el cu un eseu despre consecinţele nefaste ale progresului artelor  şi ale ştiinţelor asupra moravurilor publice, câştigă premiul Academiei din Dijon şi ajunge un cunoscut, compusese opera “Ghicitorul satului”,1752,  se întoarce la Geneva, redobândeşte cetăţenia şi reintră în comunitatea calvinistă.

             Tot restul vieţii, Rousseau a văzut filosofic în Jean Calvin pe omul  de drept modern. Cu toate că a lăudat Biblia, a fost dezgustat de creştinismul zilelor lui. Afirmarea lui în Contractul Social că adevărații adepți ai lui Isus nu ar face cetățeni buni ar fi putut fi un motiv pentru condamnarea lui Rousseau la Geneva. El a văzut prezența lui Dumnezeu în creația sa, inclusiv omenirea, care pe lângă influența dăunătoare a societății este bună pentru că Dumnezeu este bun. Rousseau atribuind o valoare spirituală frumuseții naturii anticipează atitudinile romantismului din secolul al XIX-lea față de natură și religie. El s-a apărat împotriva criticilor viziunilor sale religioase în „Scrisoarea către Christophe de Beaumont, Arhiepiscopul de Paris, în care insistă asupra faptului că libertatea de a discuta în chestiuni religioase este în esență mai religioasă decât încercarea de a impune convingerea prin forță”

          La al doilea concurs de la Academia din  Dijon, unde participă în 1755 cu eseul despre originea inegalităţii este refuzat a fi premiat, iar acţiunea Enciclopedia este formal intezisă, înseşi relaţiile dintre colaboratorii ei sunt deteriorate, totuşi, în 1761 publică  Iulia sau noua Eloiză, un roman epistolar cu un succes extraordinar, ca în anul următor să-i apară încă două dintre cele mai importante cărţi,  despre contractul social sau Emile, roman pedagogic, scrie chiar un proiect pentru o Constituţie a insulei Corsica, dar… dar în urma criticilor, tot mai vehemente la adresa acestor două cărţi care au culminat cu interzicerea lor în Franţa şi la Geneva, autorul lor este nevoit să se facă necunoscut, nevăzut,  fuge să i se piardă urma. Iată câteva citate din Emile: Ce înţelepciune poţi afla mai mare  decât bunătatea? Numai raţiunea ne învaţă să cunoaştem binele şi răul; Nu există fericire fără curaj, nici virtute fără luptă; Copilăria este somnul raţiunii; Toate popoarele civilizate au  respectat  femeia; Adevărul este ochiul raţiunii…

              În  1766 ajunge în Anglia  la invitaţia lui David Hume, dar, surpriză, deloc plăcută, Rousseau începe să dea semne de instabilitate mentală, – ne mai punem problema de ce în Emile face teorie, iar în realitate face şmotru din ce sunt doamnele? – are senzaţia că Hume, acum gazda lui,  este parte a unei conspiraţii cu sarcini de uciderea lui.

             În 1767, sub un nume fals, Rousseau se întoarce în Franţa, deşi, oficial, nu i se permite intrarea în Ţară  decât în 1770, după intervenţa unor prieteni pe lângă Rege. Întos la Paris, începe să organizeze lecturi private ale Confesiunilor.Madam d-Epinay, scandalizată, intervine la poliţie ca lecturile să fie interzise şi are succes. Scrie în 1772 Consideraţii despre guvernarea Poloniei.

           Carte după carte şi hărţuirile, plus rătăcirile din minte, fac starea sănătăţii lui să se înrăutăţeacă. Îi sunt afectate relaţiile cu prietenii. Scrie texte prin care îi acuză  pe alţii şi se justifică pe sine: Rousseau, judecător al lui Jean Jacques, Visurile unui hoinar singuratic. Şi mai grav, pe  2 iulie 1778, la Ermenonville, moare, moare pe domeniul  marchizului de Giradin care îl invitase să stea  la el, să aibă sănătate. Este înmormântat în domeniul care îl găzduia, pe o insulă artificială. Deabia după 16 ani, în 1794 osemintele  lui au fost duse la Pantheon, unde se odihnesc şi astăzi.

         Despre viata intima a lui Jean Jacques Rousseau, Horia Oprea, dar nu numai el,  scria pe  7 iulie 2011, spre memorare: ”Rousseau a fost un bărbat, spunea el, născut pentru a iubi. Să vedem cât de  bine şi-a exprimat el dragostea faţă de acei pe care natura i-a plasat cel mai aproape de el! Moartea mamei sale l-a lipsit, de la naştere, de o viaţă de familie normală. Nu avea cum să aibă vreun sentiment faţă de ea, din moment ce nu a cunoscut-o niciodată. Nu a aratat însă nici o urmă de afecţiune, sau de interes, faţă de ceilalţi membri ai familiei sale. Tatăl său nu însemna nimic pentru el, iar moartea acestuia nu a reprezentat decât ocazia de a-l moşteni. În acel moment, grija lui Rousseau pentru fratele dispărut a reînviat până într-acolo încât l-a declarat mort, astfel încât banii familiei să-i revină numai lui.

          Madame de Warens

… În „Confesiuni”, Rousseau descrie ceea ce el numeşte ”una dintre aparentele mele contradicţii – uniunea dintre o avariţie aproape dezgustătoare şi cel mai mare dispreţ faţă de bani”. În viaţa lui, însă,  nu prea există  dovezi ale acestui dispreţ, îl contrazice Oprea. Dacă aceasta a fost atitudinea sa faţă de familia sa naturală, cum a tratat-o pe femeia care a devenit, în fapt, mama sa adoptivă, Madame de Warens?  Răspunsul este… tot.. . : rău. Ea îl salvase de numai puţin de patru ori de la sărăcie, dar atunci când, mai târziu, Rousseau a prosperat, iar ea a dat de greu, a făcut prea puţin pentru ea. Conform propriilor sale mărturisiri, i-a trimis ceva bani atunci când a moştenit averea familiei, dar a refuzat să-i trimită mai mult, căci ar fi fost pur şi simplu luaţi de şarlatanii care o înconjurau.Motivaţia, nu era decât o scuză! Apelurile ei ulterioare de ajutor au rămas fără răspuns; şi-a petrecut ultimii doi ani de viaţă ţintuită la pat şi moartea ei ar putea să se fi datorat malnutriţiei!

          Situaţie astăzi întâlnită des în raporturile asistaţi social şi veghetori, actualele caritasuri ar putea deschide dosare!…

             Sofie, Comtesse d-Houdetot

              Era oare Rousseau capabil să iubească o femeie fără puternice rezerve egoiste? Se întrebă ziaristul şi răspunsul vine de la sine: Conform propriei sale relatări, „prima şi singura dragoste a vieţii mele” a fost Sophie, Comtesse d’Houdetot. Poate că a iubit-o, dar spune că „a luat măsurile de prevedere”, scriind scrisorile de dragoste adresate acesteia astfel încât să facă publicarea lor la fel de dăunătoare pentru ea, ca şi pentru el.

                     Despre Therese Levasseur, spălătoreasa de 23 de ani pe care şi-a făcut-o amantă în 1745 şi care a rămas cu el 33 de ani, până la moartea lui, Rousseau a spus că „nu a simţit niciodată nici cea mai mică licărire de dragoste pentru ea … nevoile senzuale pe care mi le satisfăceam cu ea erau pur sexuale şi nu aveam nimic de-a face cu ea ca individ”.

                   Dintr-un anumit punct de vedere a dispreţuit-o pe Therese, susţine analistul, considerând-o o servitoare comună, analfabetă, şi s-a dispreţuit pe sine pentru a se fi unit cu ea. Afirma că „Therese nu numai că nu ştia să scrie şi să citească, dar mai era şi incapabilă de a spune cât era ceasul şi nu ştia în ce zi a lunii era”. Nu a scos-o niciodată în lume şi, atunci când invita oameni la masă, ei nu i se permitea să stea jos, alături de ei.

               Este pur şi simplu şocant să descoperi ce le-a făcut Rousseau propriilor săi copii! Primul a fost născut în iarna din 1746-1747. Nu cunoaştem sexul copilului. Nu a primit niciodată un nume. Cu „cea mai mare dificultate din lume” (spune el) a convins-o pe Therese că bebeluşul trebuie abandonat pentru „a-i salva onoarea”. Ea s-a supus. El a pus un cartonaş cu iniţialele  în îmbrăcămintea copilului şi i-a spus moaşei să lase ghemotocul la Spitalul Copiilor Găsiţi. Patru alţi copii dăruiţi de Therese au avut exact aceeaşi soartă, excepţie făcând faptul că, în cazul lor, nu s-a mai obosit să pună un cartonaş cu iniţiale. Niciunul nu are un nume. Este puţin probabil ca vreunul dintre ei să fi supravieţuit prea mult. Două treimi dintre copiii acestei instituţii mureau în primul an de viaţă. Circa 14% supravieţuiau până la vârsta de şapte ani, iar dintre aceştia cinci, dacă  ajungeau la maturitate, majoritatea deveneau  cerşetori şi vagabonzi.

            Acesta era omul Jean Jacques Rousseau! (sursa: Paul Johnson, Intelectualii, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006).

               Pentru că femeile din totdeauna au fost o sursa de inspirație pentru scriitori, poeți şi artiști, pentru că femeia este o creatură fascinantă, mereu inventivă ce va surprinde și va uimi cu forţa ei spirituală, femeia este sensibilă, emotivă și  în același timp, poate fi puternică, vulcanică, o luptătoare a tuturor timpurilor, fapt pentru care femeia este subiectul de inspirație a marilor artiști în operele lor de artă, – cum scriu literaţii şi filosofi, pedagocii, iată câteva citate superbe ai marilor artiști în care subiectul principal este tocmai femeia, ca să înţelegem diferenţa dintre viaţă şi realitatea trăită: 1. „Bărbaţii au descoperit focul, dar femeile au descoperit cum să se joace cu el.” (Sarah Jessica Parker); 2. „Toate popoarele civilizate au respectat femeia.” (Jean Jacques Rousseau);3. „Ca de obicei, există o femeie minunată în spatele oricărui idiot.” (John Lennon);  4. „Educi un bărbat, educi un bărbat. Educi o femeie, educi o întreagă generaţie.” (Brigham Young); 5. „Sunt o femeie în continuă dezvoltare. Mă străduiesc la fel ca şi ceilalţi. Incerc să învăţ din orice conflict, din orice experienţă. Viaţa nu este niciodată plictisitoare.” (Oprah Winfrey); 6. „Poate că, într-adevăr, ochii femeii iubite sunt marginea lumii.” (Grigore Vieru); 7. „Uneori mi se pare că nu eşti femeie, ci lumina care cade pe flori.” (Virginia Woolf); 8. „Numai acolo unde femeia poartă val te arde dorinţa de a-i citi chipul.” (Antoine de Saint Exupery); 9. „Femeie devii, nu te naşti.” (Simone de Beauvoir); 10. „O femeie îşi poartă lacrimile asemeni bijuteriilor.” (Anonim); 11. „O femeie poate spune mai multe printr-un oftat decât un bărbat într-o slujbă.” (Arnold Haultain); 12. „Un sărut poate fi o virgulă, un semn de întrebare sau un semn de exclamare. Sunt regulile de scriere pe care orice femeie ar trebui să le ştie.” (Mistinguette); 13. „Un bărbat se îndrăgosteşte de ce vede, o femeie se îndrăgosteşte de ce aude.” (Woodrow Wyatt); 14. „Cea mai uşoară modalitate de a cunoaşte o femeie este de a merge cu ea la cumpărături.” (Marcelene Cox);15. „Din pasiunea unei femei izvoraşte viaţa eternă.” (James Clavell);16. „Femeile îşi plâng morţii, bărbaţii şi-i răzbună.” (Alexandre Dumas); 17. „Femeile sunt al doilea mister al omenirii.” (Anne Rice); 18. „Femeia este o mâncare pentru zei, gătită de diavoli.” (William Shakespeare), 19. „O femeie îi cunoaşte chipul bărbatului pe care îl iubeşte precum marinarul cunoaşte marea.” (Honore de Balzac); 20. „Femeile sunt mereu frumoase.” (Ville Valo).

                A rămas să amintim şi în cazul de faţă Diagnosticul expres:  paranoia, cu simptomele ei,  mania persecuţiei.Istoricul bolii.  Ca rezultat al conflictului dintre scriitor şi biserică/guvern (la începutul anilor 1760, după apariţia cărţii “Emile, sau despre educaţie”), au scris cronicarii,  a început inerenta suspiciune a lui Rousseau care a căpătat forme extrem de dureroase. Îşi imagina conspiraţii peste tot, ducea o viaţă ascetică şi nicăieri nu zăbovea prea mult timp, credea, cum s-a subliniat,  că toţi prietenii şi cunoscuţii fie complotează împotriva sa, fie îl suspectează de ceva (de exemplu, Rousseau a crezut că gazdele dintr-un castel, unde era în vizită, îl consideră vinovat de otrăvirea unui servitor, care tocmai  decedase, şi a cerut autopsierea cadavrului pentru a-și demonstra nevinovăția).                                          Cu ce ne-am molipsit, urmare a apariţiei lui pe ecranul a ce numim viaţă? Au răspuns tot cronicarii, literaţii, filosofii, pedagogii, enciclopediştii, noi cititorii. Cu reforma pedagogică. Manualele moderne de creştere a copiilor în multe privinţe îl repetă pe “Emile … “:  1.) în loc de metoda “represivă” de educaţie, Rousseau propunea încurajarea şi afecţiunea; 2) el considera că un copil trebuie să fie liber de tocirea mecanică a unor fapte seci şi trebuie să i se explice totul în exemple vii şi numai atunci când copilul este pregătit psihic să accepte informaţia nouă;3) Rousseau considera că sarcina pedagogiei e să dezvolte talentele naturale şi nu să corecteze personalitatea; 4) pedeapsa, după Rousseau, ar trebui să fie o consecinţă naturală a comportamentului copilului şi nu o manifestare a celui puternic asupra celui slab; 5) mamelor, Rousseau le recomanda să-şi alăpteze singure copiii şi nu să-i predea doicilor; 6) Rousseau pleda chiar împotriva scutecelor, care îngrădesc libertatea mişcărilor copilului.

         Cu un nou tip de erou literar, şi cu noi tendinţe literare. Fiinţa cu suflet minunat, “sălbaticul” sensibil, ghidat nu de raţiune, ci de simţire (o simțire de înaltă morală) a fost generat de imaginaţia lui Rousseau şi s-a dezvoltat în continuare, a crescut şi s-a învechit în cadrul sentimentalismului şi romantismului.

           Cu ideea unui stat democratic (care rezultă direct din lucrarea “Contractul social”).

              Cu revoluţia,  anume “Contractul Social” îi inspira pe luptătorii pentru idealurile Revoluţiei Franceze. Rousseau însuşi, în mod ironic, nu a fost niciodată un susţinător al unor astfel de măsuri radicale.
Ion N. Oprea, Iaşi, 27 iulie 2020