Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

JURNAL DE CĂLĂTORIE de ALISA DONOSE PISICĂ. PARIS, DRAGOSTEA MEA! (I)

pISICAPrimit pentru publicare: 17 nov.2015
Autor: Alolisa DONOSE PISICĂ
Publicat: 17 nov.2015

JURNAL  DE  CĂLĂTORIE  de ALISA   DONOSE  PISICĂ

PARIS, DRAGOSTEA  MEA! (I)

Ca valurile mării mă acopereau valurile de amintiri, lăsându-mi spuma albă a imaginilor trecute. Mereu se destrămau bobiţele albastre şi mereu veneau altele, ţesând o dantelă diafană de privelişti. Mi-era tânăr sufletul când am plecat! Trenul mergea prea încet, căci gândul meu fugea mult înaintea lui spre oraşul magnet. Cu o strângere de inimă am urcat în goană  treptele de pe Rue de Meaux nr. 109. Ce plăcut era zâmbetul doamnei  Fonfrede şi ce adorabilă micuţa odăiţă de demult. Familia se mai îmbogăţise cu Julien, un puşti de doi ani, şi cu Follet, un motan care făcea „aport” ca un câine dresat. În rest toate la fel: jos aceleaşi tarabe multicolore cu zarzavatul aranjat ca membrii unei conferinţe internaţionale, mai ales conopidele; acelaşi parfum ceţos  cu gust parizian, aceeaşi forfotă calmă în stradă. Inima mea bătea în alt ritm, ritmul Parisului, şi cred că prietenul nostru mi-a auzit-o prin telefon, căci în jumătate de oră a fost jos, tulburând cu claxonul pacea conopidelor.

Parisul, din maşina ce înainta tacticos, era acelaşi prin ceaţa privirilor mele, iar Carol râdea de lacrimile ce-mi picurau cu toată forţarea de a le opri. Nu se poate scrie, nu se poate povesti, căci hârtia se desface şi apar străzi şi monumente frumoase care dispar ca să vină altele şi altele. Amicul nostru opri maşina şi-mi spuse: „Eşti prea emoţionată ca să vezi ceva azi. Ah, voi latini corciţi cu slavi!”

M-am uitat urât, căci şi el avea destul sânge slav, ca să mă poată înţelege, Dar Apusul împietreşte sufletele. „Ne vom opri la Village Suisse, până îţi vei potrivi ceasul inimii după timpul parizian”, îmi zise prietenul nostru. Dar era ceva cu totul inedit şi am privit cu nesaţ ca apoi să rânduiesc frumos în cămara cu amintiri. Sunt mici magazine fără etaj, cu pereţii mari din sticlă, despărţite de curţi cu bazine şi plante. Ar părea ceva oriental dacă n-ar fi o arhitectură geometrică modernă. Magazinele sunt pline cu foarte multe obiecte de artă, dar aşa de splendid aranjate, că par nişte mici palate de bun gust şi artă. Ne plimbam printre ele ca Hans şi Grettel printr-o pădure de turtă dulce. Spaţiul complet gol, cenuşiu, de piatră, din afară, făcea un contrast admirabil cu căldura moale a covoarelor persane, a tablourilor, a scrinurilor şi icoanelor.  Lumina de chihlimbar, dulce şi parfumată, iradia parcă din ruginiul, roşul stins şi galbenul cald al interioarelor. La trecerea noastră, un Dog imens ridică uşor capul mare de pe persanul pe care era tolănit. Era exact pata de mişcare ce trebuia acestui decor de basm ce părea adormit. I-am spus însoţitorului meu:

  • Seamănă cu tine!
  • Da, e la fel de prost şi de credincios ca mine cel care, în loc să-mi văd de afaceri, te plimb pe tine.
  • De fapt şi eu sunt o afacere a inimii tale mari şi slave, care-şi mai linişteşte conştiinţa încărcată, plimbându-mă prin Paris!

La Trocadero am fost lăsată singură ca să vizitez Musee de l’ Homme. Era frig aşa că am hotărât să intru repede.  Dispoziţia mea era mai potrivită  pentru vizitarea unui muzeu , căci încă nu eram înarmată pentru aerul tare şi îmbătător al Parisului. Dar dacă vrei să ameţeşti, apoi Musee de l’ Homme îţi va da ocazia. Toate continentele sunt reprezentate din plin cu tot ceea ce omul a făurit cu mâinile sale. Vitrinele sunt mari şi obiectele aşezate degajat, încât impresia e puternică şi îţi rămâne săpată pentru mult timp. Picturi rupestre cu blocurilor mari de piatră aşa de grăitoare, încât te aştepţi ca omul cavernelor să apară în orice clipă de după stânci; apoi veşminte, unelte şi arme din silex, vase, obiecte felurite până la cele mai rafinate bijuterii. Femeie fiind, bijuteriile au fost cel mai mult mângâiate de privirile mele. Mi-am acordat favoarea să-mi aleg din fiecare vitrină câte una sau două pe care le-am luat, le-am legănat puţin şi apoi le-am pus înapoi. Sunt din aur sau argint vechi, cu montura rudimentară, cu pietre neşlefuite  divers colorate, adesea semipreţioase în amestec cu oase, scoici, seminţe. Grele, masive, barbare, fascinante. Le şi vezi la gâtul frumoaselor de demult ori împodobindu-le braţele sau gleznele. Le auzi clinchetul  şi şi le vezi  aşezate pe pieptul şefilor de triburi angrenaţi în dansuri sălbatice. Ba chiar ţi le imaginezi deşirându-se pe blănuri, pe covoare sau pe pământul gol.

Poţi foarte bine face portretul unui popor după uneltele, vasele şi bijuteriile sale, care acum stau cuminţi în vitrine , rânduite pe continente: jos Africa, sus America, Oceania şi Arctica. Parcă simţi pe buze tăişul gerului, orbit fiind de lumina albastră, la vederea cuţitului  din fildeş alb cu mâner în formă de focă al eschimoşilor, aşa cum înţelegi căldura focului, mireasma ceaiului şi zâmbetul enigmatic al japonezului când mângâi ceainicul de bronz şlefuit, atârnat de tavan, de lunga bară cu volute arcuite din lemn negru sculptat. Muzeu, ce cuvânt arid care închide în el atâta încântare! Nu-mi era îndeajuns beţia Parisului, îmi trebuia şi aburul ca de haşiş al orientului, abur ce plutea insinuant spre mine din toate colţurile. Dar aerul de afară era rece şi curat ca un cristal. În piaţa Trocadero porumbeii dansau uşor pe picioarele lor fragile, înfrăţiţi cu copiii ce zburau în lumina albastră a serii  pe patinele lor cu rotile.

                                                                                          ( VA  URMA )



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5