Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

JURNAL DE CĂLĂTORIE de ALISA DONOSE PISICĂ

pISICAPrimit pentru publicare: 27 dec. 2015
Autor: Alice DONOSE PISICĂ
Publicat: 28 dec.2015

 

 

JURNAL  DE  CĂLĂTORIE  de ALISA  DONOSE  PISICĂ

PARIS, DRAGOSTEA  MEA! (II)

PALAIS DE CHAILLOT! Două aripi albe cu care Trocadero vrea parcă să-şi ia zborul spre Tour Eiffel. Întâi casă a Catherinei de Medicis, fu cumpărat de mareşalul Bassompierre, tipul bărbatului discret, căci înainte de a fi trimis la Bastilia a ars cele 6000 de scrisori de dragoste primite! Culmea ironiei, Trocadero devine, apoi, mănăstire de maici. Apoi Napoleon I proiectează la Chaillot un palat pentru regele Romei. În 1827 primeşte numele de Trocadero după un fort din Cadix cucerit de francezi. Piaţa Trocadero e dominată de statuia ecvestră a mareşalului Foch.
M-am oprit pe trepte căci, fiind seară, grădinile şi bazinele erau feeric luminate. Bazinul lung, puţin asemănător cu unul de la Versailles, de o parte şi de alta cu jet uri de apă, iar la capete cu un cap de cal şi unul de taur cu nările aruncând nori de spumă, acum în toate culorile curcubeului. Agale am pornit-o spre Pont d’Iena. Lumina ireală cernută prin draperia fină a picăturilor irizate s-a învăluit şi mi-a pătruns în trup ca şampania unei aniversări: reîntâlnirea mea cu Parisul. Să stai puţin pe pod şi să priveşti „les bateaux mouches” ce străbat Sena, e o încântare. Cei de pe vaporaş îţi sunt cei mai buni prieteni şi-ţi fac semne cu basmale colorate când trec pe sub tine. Iar deasupra ta se ridică incredibil, într-un fel de măreţie stranie, turnul Eiffel.
A doua zi Parisul m-a invitat în turn, de unde – ca o pisică alintată – şi-a arcuit trupul sub mângâierea privirii mele şi a lăsat să-i scapere scântei din blana încărcată cu electricitate. Costă 3 franci până sus, un franc aparatul de fotografiat şi 0,50 franci trepiedul. Umorul e pretutindeni la Paris Nu cred că cineva îşi poate dori mai mult decât să  privească Parisul din TOUR EIFFEL. Parisul toamna! Toate frumuseţile lui apar, ca desenat de un şcolar conştiincios, jos, jos de tot. Şi deodată  turnul pare că se învârteşte plutind în nori, în timp ce toamna îşi ninge dulcile nuanţe aurii, ruginii şi viorii ca nişte frunze de arţar deasupra minunii de marmură albă: Sacre Coeur.
SACRE COEUR domină Parisul ca o inimă albă din care sângele a pulsat în trupurile tuturor celor ce o iubesc, dându-le viaţa ei. Nu-ţi mai rămâne decât să cobori, împleticindu-te, şi să încerci să-ţi linişteşti bătăile inimii pe CHAMP – DE – MARS printre ponei şi măgăruşi ce râd veseli în mijlocul copiilor ghiduşi.  Şi liniştea deplină ţi-o aduc impasibilele doamne ce bavardează pe scaune, împletind cu calm în tricotajul lor lumina, poezia şi istoria Parisului.
Dar poate că e timpul să spun câteva cuvinte despre celebrul TOUR EIFFEL, emblema Parisului. Acum, împreună cu cabina de televiziune, are 320,75 m. Când l-a terminat, în 1889, Eiffel a exclamat: Franţa va fi singura naţiune a cărui drapel va flutura la 300m”.  El a fost celebrat de poeţi ca Apollinaire, Cocteau, sau pictori precum Pissaro, Duffy, Utrillo, Seurat sau Marquet. În 1909 era cât pe-aici să fie demolat., dar serviciile aduse telefoniei şi radiodifuziunii îl salvează. Are 7000 tone, deci 4 kilograme pe centimetru, greutatea unui om aşezat pe un scaun. Un model de 30 cm ar cântări 7 grame. La fiecare 7 ani este vopsit cu 40 tone de vopsea.
Acum să privim puţin şi L’ ECOLE MILITAIRE ce închide LE CHAMP-DE MARS.  Puţin cam prea fastuoasă pentru o cazarmă, construcţia este una dintre cele mai frumoase ale secolului al XVIII-lea, ridicată la sugestia doamnei de Pompadour. Scopul ei: formarea ofiţerilor din gentilomi săraci.  Aici a fost trimis la studii Napoleon la 15 ani cu menţiunea: „Va fi un excelent marinar”. În spatele şcolii militare  este palatul  MAISON DE L’UNESCO, construit în 1958, edificiul cel mai internaţional din Paris, atât prin membrii săi cât şi prin construcţie, la care au participat un american, un italian şi un francez. În armonie cu arhitectura, decoraţia este tot rodul unei cooperări internaţionale: Picasso, mexicanul Tamayo, englezul Henry Moore, mobilier din oţel negru din Calder, pereţii cu Soarele şi Luna de spaniolul Miro, mozaic de Bazaine şi Hezell, reliefuri de Jean Arp, tapiserie de Lucat şi Le Curbusier, grădini japoneze de Noguchi. Un ansamblu ciudat, dar extrem de modern armonizat, demn reprezentant al secolului XX.

                                                                                           ( VA  URMA )

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5