Kodokushi şi hikikomori în „Ţara soarelui răsare” – un fenomen la ordinea zilei astăzi, dar oare mâine, ne întrebăm cei care stăm cu gândul la musafirul Covid-în variantele lui, care,  sosit din China ne face legătura cu Japonia altă entitate puternică a lumii, cum va fi?

             Presa de la noi, ce presa, mass-media internaţională scrie de luni de zile despre întâmplări neobişnuite, moartea vârstnicilor din cauza pandemiei de contravirus, oamenii, în casele lor ori internaţi în căminele de bătrâni mor pe capete, mai cu seamă în Japonia, „Ţara soarelui răsare”, lucru cu care, noi, românii, nu prea eram obişnuiţi, şi suntem, încă, uluiţi. Acolo, am citit, de mult domină două fenomene, Kodokuski şi hikikomori, care în traducere înseamnă „moarte în singurătate” pentru primul termen, referitor la bătrâni, pentru celălalt – dorinţa şi  starea de obişnuinţă pentru  adolescenţi, tineri în general, de a sta izolaţi, închişi între patru pereţi, cu teamă de a se integra în societate.

              Descris la Periscop din revista Formula As, la rubrica „Lumea în care trăim”, în „Japonia-tragedia bătrânilor”,  cum, drept exemplu de  kodokushi, un vâstnic, cu numele Haruki Watanabe care trăia singur într-un apartament închiriat, descoperit de proprietar mort când a fost căutat să i se încaseze datoria. Murise că se neglijase, nu mai avea pe nimeni, nici prieteni, să socializeze. Drama nu-i singulară, 90% dintre cazurile de kodokushi sunt cele ale unor bărbaţi, mărturie a situaţiei stă dezordinea şi mizeria care îi înconjoară, în timp ce femeile, spun reporterii, se chivernisesc mult mai bine, ştiu şi au voinţă să se administreze. Se relatează statistic, cum  în 1995, după cutremur, mii şi mii de vârstnici, mutaţi în locuri departe de unde s-au născut ori au fost căsătoriţi, izolaţi de cei cu care erau obişnuiţi, loviţi de singurătatea creată,  au murit singuri şi neştiuţi de nimeni,  tragedie care s-a amplificat. Statisticile au spus că în 2013, cam 3700 persoane figurau la „decedat fără însoţitor”, tocmai ce se cere acum la noi în cazul Covid. Numărul nenorociţilor ajunge la peste 30.000 pe an, de vreme ce primăria din Tokio a contabilizat în ultimii ani peste 2000 de cazuri, în toată ţara cam 4.5 % din înmormântări sunt anual cazuri  cu moarte în singurătate, kodokushi.

            Un alt studiu a relevat, ce se observă şi există şi în România, cazuri Caritas, aproape un sfert dintre bărbaţii de peste 60 de ani, comparativ cu  doar 9,3% dintre femei, nu au , nu schimbă o vorbă cu nimeni, trăiesc în totală muţenie şi sau nu relaţionează cu vecinii, cu prieteni sau rude, trăiesc în totală muţenie şi singurătate, nu deschid uşa nici confesorilor. În astfel de situaţii, simţind că nu mai au niciun scop în viaţă, debusolaţi, se lasă total neglijaţi, până mor din cauza unor boli sau întâmplări ucigaşe, din inaniţie –nu are cine le da un colţ de pâine, un pahar cu apă, cine-i duce la baie – sau pur şi simplu îşi iau zilele, se sinucid.

            Natalitatea fiind foarte scăzută, s-a ajuns ca Japonia să fie cu cei mai mulţi bătrâni din lume şi se estimează de către specialişti că până în 2050 va fi tot mai greu să ajungi undeva sub protecţie socială, deja  acum circa 420.000 de seniori îşi aşteaptă rândul pentru un pat în azil de bătrâni.

              Mare nenorocire este cazul, cum spuneam, al hikikomorilor, -tinerilor care se închid în casă, trăiesc din ce produc ascendenţii, refuză să socializeze, să aibă un loc de muncă – încă din 2010 în japonia existau 700.000 de tineri, până în 31 de ani care vegetau, în timp ce guvernul prognoza că alte 1,55 milioane de persoane erau pe aceeaşi  cale, fenomen, care, fireşte, stârneşte mare îngrijorare. Lumea se întreabă şi nimeni încă nu răspunde concret, ce se va întâmpla, cu aceste vlăstare, total pierdute, atunci când părinţii sau bunicii lor, din a căror venituri, pensiile, se întreţin, vor muri?

             Psihologul  Yuichi Hattori crede  că mulţí dintre aceştia, străini social, „vor contina a rămâne singuri în camerele lor, vor suferi în tăcere şi vor muri singuri, atunci când părinţíi lor nu vor mai fi lângă ei să-i ajute, vor muri ca şi bătrânii de azi”.

          Drumul? Deprinderea de a lupta şi căuta  prieteni şi rude de închiriat, dar mai întâi locuri de muncă, nu,  să aibă de unde agonisi?!

             Ion N. Oprea, Iaşi,14 iulie 2020.