Primit pentru publicare: 17 ian. 2017
Autor: Gruia COJOCARU, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 17 ian. 2017
Editor: Ion ISTRATE

La drum nou cu zeii puterii

Într-un material publicat în Revista ,,Luceafărul” la debutul verii trecute, pomeneam, ironic desigur, despre un Robespierre în catrință pe plaiurile românești. Abordarea din final de ,,Dopaj sportiv și căderea idolilor” era în total dezacord cu percepția generală, deoarece în afara unor voci singulare, afectate direct de ghilotina anticorupției, Marea Doamnă fusese ridicată de mass-media pe un piedestal faraonic de marmură. Iată însă că, puțin după moartea verii – când via mustind de rod înșuruba mov cucuveaua jinduind dulce la tulburel – scriitori și jurnaliști de succes, orbiți ani în șir de strălucirea baschetbalistei din Mediaș, nu reușesc să găsească modalitatea elegantă să se dezică de cea care, în urmă cu mai bine de un deceniu, reușea zborul până în vârful Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după numai un an de procuratură pe lângă o judecătorie oarecare.

Evident, la vremea aceea am privit saltul cu pricina ca expresie a unei ghidușii, pe care Doamna cea Mare a învățat-o de la Michael Jordon, baschetbalistul american devenit celebru doar în arenele sportive, nu și în cele ale justiției. Apoi, mintea m-a dus pe alte cărări, tot la Mediaș, în zona unde al său padre era șef de Parchet… I-aș ruga pe băieții cu ochi albaștri să nu-mi fluture, în trepidație, cătușele, pentru că de la Mediaș la București e drum lung, iar pârghiile proptelor ar fi fost prea greu de construit ca să facă loc gândului că, la mijloc, ar putea fi vreo legătură cu ungerea cea mare… Nu, și dacă mă gândesc la arsura cătușelor, mai că-mi vine să opresc transpirația pe care deja mi-a provocat-o cu pana…

După dezvăluirile care au început să zugrăvească sumbru ,,Binomul SRI-DNA” – construcție marca Ion Cristoiu – putreziciunea care sălășluiește la vârfurile instituțiilor de forță ale statului nu mai poate fi cosmetizată, oricât s-ar strădui armata înarmată propagandistic cu pensule, fond de ten, creme și rimel mediatic. A devenit clar că puterea, fie ea de sorginte democratică ori de factură totalitară, și-a creat în orice timp mecanisme de forță prin care să-și atingă scopurile obscure. Filmul tenebros cu închisorile CIA în România – dezvăluit de Corneliu Vadim Tudor încă din anul 2001, dar negat cu virulență de decidenții momentului – a confirmat după mulți ani zicerea ,,nebunului”, măcar că nimeni nu vrea să-și amintească descoperirea patriotului român. Tortura doare la fel peste tot în lume, chiar dacă, în funcție de epocă, a suferit șlefuire. De pildă, ,,Scaunul cu țepi” a fost înlocuit de-a lungul veacurilor cu ,,Scaunul cu cărbuni încinși”, iar ,,Spărgătorul de capete” a fost retrogradat în favoarea procedeului aristocratic numit ,,Frângerea gâtului”, iar ,,Fecioara de fier” a pierdut lupta cu ,,Gheara pisicii”…

Pentru omul simplu, morala, din punctul meu de vedere este următoarea: dacă ții la doza ta de libertate stai departe de ,,servicii”, pentru că te vor executa dacă ești în raza lor și nu le mai ești util! Știu, sunt în serviciile secrete oameni admirabili, unii cu înalt nivel cultural, însă în ochii lor nu ești decât o marfă, de la care vor să obțină profit maxim. Sunt și excepții?! Nu, dacă vorbim de profesioniști, întrucât provenind dintr-un serviciu militarizat, sunt obligați să execute ordine fără putința filtrării acțiunii în funcție de judecata și profilul moral de care dispun. Așadar, deși pare trist, schimbarea vârfurilor SRI-ului și DNA-ului (mi-e greu să cred că Marea Doamnă nu va fi lăsată la vatră!) nu va aduce un plus de onestitate în aceste instituții, ci doar niște zbiri care își vor camufla ferocitatea cu un plus de ingeniozitate; sub perdeaua legală a nelezării siguranței naționale, alți zei și zeițe vor construi arogant o nouă autostradă a puterii, care, după ce ne va scotoci prin toaleta simțurilor, ne va invada spațiul interior pentru un dosar cu gestație nedefinită. Speranța Parlamentului de a controla ,,serviciile” e o naivitate, câtă vreme n-au în echipă oameni deprinși cu dedesubturile instituției.

… Întâlnirea spumoasă cu serviciile mă aruncă în timp până la începutul anilor ’90, când, ostaș fiind într-un pluton cu misiune de apărare a integrității statuii lui Matei Corvin din Cluj-Napoca – atacată de un dușman iluzoric din seminția rasei fino-ugrice sau, poate, latine – am fost povățuit părintește de un cadru militar, care a închegat la vremea aceea un cuib neprihănit din defuncta Securitate, astfel: ,,Bă, nu contează că acolo e maică-ta, taică-tu ori frate-tu… lovește, bă, că dai pentru patrie!!!” Mă uitam la colegii mei, băieți modești, cu oareșce bun simț, erau în stare atunci să-și lovească mama, dacă ar fi avut ghinionul să se afle la picioarele lui Matei Corvin, despre care puțini dintre privitori știau cum a amprentat Evul Mediu european.

… Pentru întregirea tabloului vă recomand articolul pe care l-am postat în iulie 2013 doar pe blogul personal: ofrandasufletului.blogspot.com