Vasile POPOVICI
La margine de sat
La margine de sat, vecin cu glia,
a fost o casă cu două odăi şi tindă;
acolo mi-a fost raiul şi copilăria,
şi-ascultam cum, iarna, cariul rodea-n grindă.
Un cerc, o roată ruginită de la plită,
un scrânciob spânzurat de creanga unui nuc,
şi fata cea mai mică a lui Babiuc
făcutu-mi-au copilăria fericită.
Mi-aş da povara anilor ce-o port în spate,
la schimb cu-o zi ori două, de se poate;
să-mi zică moş Costache: „măi nepoate,
îţi dau pe fata mea în grijă pân’ la moarte”.
O, Doamne Sfinte, nu-mi fie cu bănat;
de spun o vorbă proastă, rogu-Te să ierţi!
nu-mi place tot ce ai făcut, cum ai lăsat,
iar pentru vorba asta, ştiu c-o să mă cerţi.
Similare