Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

La Ruginoasa-Iași și dincolo la Izvoarele Alimănești-Olt. Cu spiritul Domnului Unirii Alexandru Ioan Cuza în suflet

Primit pentru publicare: 30 nov. 2015
Autor: Ioan Grămadă, Câmpulung-Moldovenesc
Publicat: 30 nov. 2015

La Ruginoasa-Iași și dincolo la Izvoarele Alimănești-Olt

Cu spiritul Domnului Unirii Alexandru Ioan Cuza în suflet, o zi de toamnă 2015, la Ruginoasa

 

La invitația scriitorului, poetului și prietenului  Marian Malciu din Slatina-Olt, bun colaborator al Cenaclului literar la distanță, coordonat de alt animator, domnul Ion N. Oprea, am luat parte – sâmbătă 24 octombrie 2015 – la festivitatea de lansare a cărții oaspetelui „Ruginoasa – istorie, credință și cultură”, o carte-monografie, temeinic documentată.

Această manifestare a avut loc la Palatul reședință a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, devenit acum după mai multe transformări, Muzeul memorial al prietenului țăranului român.

Sosit cu primul tren, la o oră matinală și pentru prima dată la Ruginoasa, am ținut să cunosc și să admir centrul civic cu câteva clădiri impunătoare precum Centrul cultural, Primăria, Școala generală, printre care tronează imaginea robustă a Palatului „Al. I. Cuza” și Bisericii Domnești cu două hramuri, „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfânta mucenică Ecaterina”.

Deși toate acestea mi-au lăsat  o bună impresie, ca de un orășel mic și cochet, reședință a comunei Ruginoasa, doream mult să vizitez acea mândră biserică din satul Dumbrăvița, considerată a fi împărăteasa tuturor bisericilor din zona Iași, construită vreme de 15 ani cu al său ctitor vrednic, preotul paroh Pavel Pavel, cu hramul Sfinților Petru și Pavel, iar preot protopop cu numele de Pavel Postolache.

Știam din lectura cărții că această biserică se află în satul Dumbrăvița, despre care credeam că trebuie să fie la o distanță apreciabilă față de centrul de comună, dar aveam să fiu plăcut surprins întrebând pe un localnic care mi-a spus, că de fapt biserica se află la numai 500 de metri, la capătul  unei străzi lungi unde casele bine întreținute, stau înșirate de o parte și de alta și deja se zăresc turlele zvelte ale acestui Sfânt așezământ, de la care chiar se auzea dangătul clopotelor.

Cu emoția firească a primilor pași, în locuri în care nu am mai fost, intru în curtea bisericii, continuată cu cimitirul, în care după tradiția locului, în fiecare sâmbătă dimineață, se pomenesc morții, la solicitarea rudelor. Aici aveam să-l întâlnesc pe părintele paroh Pavel Pavel care și-a amintit de mine după spusele prietenului nostru comun: scriitorul și poetul Marian Malciu, pe care îl întâlnesc la casa parohială, îmbrățișându-ne cu bucuria revederii. Era însoțit de o familie de profesori din Turnu Severin, cu a căror mașină veniseră cu o seară înainte, profesoara Gheorghiță Durlac, cea care i-a prefațat și cartea.

Facem cunoștință și cu gazda, doamna învățătoare Mariana Pavel, soția preotului, care ne invită la micul dejun, care înseamnă mai mult prin bogăția și diversitatea mâncărurilor, cu o adevărată expoziție de artă culinară, cu o masă de prânz.

Ne întreținem într-o atmosferă prietenească, le ofer câte o carte și albumul muzeului meu etnografic, după care venind în întâmpinarea dorinței mele, sunt condus de doamna  preuteasă și de d-l Marian Malciu spre a vizita biserica,ce m-a impresionat deosebit demult. Mai întâi prin măreția stilului arhitectonic interior, apoi prin cromatica și armonia îmbinării culorilor picturii murale iar cu totul inedit mi s-a părut acel stil unic al iconostasului alcătuit din  sticlă pictată cu sfinți și scene biblice, încadrate cu rame din lemn sculptat, și care în lumina generoasă a razelor de soare, apar ca imagini de basm.

Am apreciat preocuparea de a se păstra toate acele obiecte de cult vechi, precum icoane bizantine, cărți, candele, cruci, sfeșnice, veșminte preoțești, recuperate din prima biserică a satului și expuse ca într-un adevărat muzeu.

Dar timpul prin trecerea sa implecabilă își urma cursul său, sesizând că mai avem doar o oră până la momentul lansării, așa că,  pornim cu pași repezi spre Palatul Cuza care ne întâmpină cu poarta sa impozantă, urmată de intrarea monumentală în clădirea sobră, de o mare încărcătură și rezonanță istorică.

Distinsa doamnă Simona Ionescu, directoare a Muzeului Memorial, ne întâmpină cu urarea de bun venit și ne prezintă câteva personaltăți prezente, precum secretarul protoeriei Pașcani, reprezentant al acesteia, doamna ofițer de poliție și scriitoare Olguța Trifan Luncașu, doamna Alina Petrov, scriitoare, membră a Asociației Universul Prieteniei, cărora le ofer câte o carte și albumul muzeului meu etnografic, primind și eu în dar câteva cărți din partea domniilor lor.

Suntem invitați în sala în care va avea loc manifestarea, o încăpere spațioasă,  cu o arhitectură în stil gotic care amintește de perioada Evului  Mediu și în care își ocupaseră deja locurile, cei peste 50 de invitați. Împreună cu directoarea muzeului, cu doamna prof. Durlac, cu scriitorul Marian Malciu și peotul din partea Protopopiatului Pașcani luăm loc la masa prezidiului, i se dă cuvântul profesoarei Gheorghiță Durlac, care, într-o manieră plăcută și atractivă prezintă cartea „Ruginoasa – istorie, credință și cultură”, autor scriitorul și poetul Marian Malciu.

Surpriza a fost că eram primul invitat la cuvânt, vorbind liber și exprimându-mi bucuria de a mă afla acolo, la acel act de cultură, o sărbătoare a cărții la invitația bunului meu prieten și colaborator, poetul și scriitorul Marian Malciu. Am mărturisit faptul că încerc satisfacția nespus de mare de a mă afla în Palatul reședință a Domnului Unirii în care mai tronează și azi spiritul său, domnitor pentru care am un adevărat cult, fapt pentru care însăși lucrarea mea de stat a fost dedicată reformelor îndrăznețe a celui care va pune bazele României moderne. Reiterând câteva momente din viața și opera sa vastă, am ținut să apreciez conținutul cărții, pe care autorul a dorit să o lanseze chiar la ea acasă, și pentru care a depus eforturi susținute prin o documentare temeinică și o redare cât mai autentică a faptelor.

În finalul cuvântului meu i-am adresat felicitări autorului, însoțite de calde urări de succese depline în creațiile viitoare, iar participanților invitația de a vizita Muzeul nostru etnografic din Câmpulung-Bucovina.

Au urmat la cuvânt mai mulți invitați precum reprezentantul Protopopiatului Pașcani, scriitoarea Olguța Trifan Luncașu, directoarea coordonatoare a școlii, a Centrului cultural.

Festivitatea lansării s-a încheiat cu o reușită scenetă despre Domntorul Al. I. Cuza, susținută de actorii George Marici și Vasile Vajoga de la Teatrul Național Iași.

Ne întreținem la un pahar de șampanie, primesc câteva documentare despre Muzeul Memorial, care, din păcate, din graba mea de a prinde trenul, nu mai reușesc să-l vizitez și îmi iau rămas bun de la prietenul Marian și de la gazde, cu promisiunea de a reveni. Însoțit de doamna directoare și coana preuteasă, vizitez în trecere, muzeul etnografic din Centrul cultural, primesc câteva pliante și mă îndrept  cu o mașină spre gara Pașcani, de unde prind trenul Iași-Timișoara, ajungând seara în orașul meu natal, unde mă aștepta cu nerăbdare soția mea, Dina.

A fost o zi  deosebit de frumoasă în care aș fi dorit să dispun de mai  mult timp, ca pe lângă vizita Muzeului Memorial de la Palat, să-l fi întâlnit și pe domnul primar al comunei Ruginoasa, Ionel Moise pe care să-l felicit pentru modul în care este  localitatea  gospodărită, cerându-i să facă toate demersurile ca aceasta să devină un adevărat orășel al Unirii în care să oprească și trenurile accelerate spre Iași care pentru a ajunge aici la Ruginoasa mi-au dat multe bătăi de cap.

 

  • Călător la Izvoarele-Alimănești din județul Olt – la cea de a patra Reuniune Națională a Colecționarilor Particulari din România – 30-31 octombrie 2015.

 

Joi 29 octombrie 2015, plec din Câmpulung-Bucovina cu acceleratul de Vatra-Dornei-București, unde ajung vineri dimineață, împreună cu colegul și prietenul Dionisie Olenici, autor al colecției etnografice din Horodnicul de Jos, județul Suceava, cu care am luat parte și la primele trei Reuniuni de la Sibiu,  București și Harghita.

Pe peronul Gării de Nord , ne întîmpină d-l Daniel Turcu, muzeograf la Muzeul Național al Țăranului Român, care ne-a vizitat muzeul și respectiv colecția d-lui Olinici, iar acum ne întreținem la o cafea la una din terase și suntem conduși la peronul de unde luăm trenul spre Drăgănești-Olt, în care ajungem la ora 11. Dar până acolo țin să consemnez că am admirat ogoare întinse, cultivate cu grâu de toamnă bine și frumos răsărit acum, remarcând cu satisfacție că pe întreg traseul  nu am văzut nicio parcelă de teren necultivat. Și am mai remarcat că localitățile care sunt bine gospodărite, sunt la mare distanță unele de altele și că în multe zone se amenajau  terasamente noi pentru calea ferată, pentru a facilita legături mai bune între zonele de locuit. Ajunși în gara orașului Drăgănești-Olt, suntem  întâmpinați de către colegul nostru d-l Constantin Ionel Jele, autorul  colecției etnografice din comuna Izvoarele, spre care suntem conduși cu mașina lui personală.

Ajunși aici doar după 12 km. parcurși, ne aranjăm bagajele, servim masa de prânz destul de consistentă în care ne întreținem prietenește cu gazda, după care împreună cu colegul Olenici, renunțăm la odihnă și pornim într-o lungă plimbare prin centrul comunei Izvoarele, pe care îl apreciem ca fiind bine gospodărit, cu clădiri și case impunătoare, pe care le admirăm acum pentru prima dată.

Dar ceea ce ne-a impresionat cel mai mult, a fost acel perimetru care parcă era ridicat direct din câmpie la o înălțime apreciabilă, pe care era așezat satul Alimănești care ne făcea să credem că asistăm la o adevărată iluzie optică. Deși am fi vrut să urcăm până sus nu am reușit din cauza oboselii celor 14 ore de călătorie cu trenul, așa că mă voi rezuma la o succintă descriere a acestor locuri încărcate de istorie și legendă.

Deci, satul Alimănești aparține de comuna Izvoarele  a cărei atestare  și denumire o aflăm din monografia ing. C. Cherulescu, apărută în 1904.

Denumirea de Izvoară a fost luată de la multele izvoare ce curgeau pe aici. Înainte de cutremurul cel mare – satul Izvoare este atestat în hrisovul din 1512-1513, prin care voievodul Neagoe Basarab întărește  unei mânăstiri o serie de sate, printre care figurează și Izvoare Frâncu. Cercetările arheologice au scos la iveală numeroase vestigii, dovedind clar că aceste locuri au fost locuite de strămoșii noștri daci cu 4000-5000 de ani înainte de Hristos.

Denumirea satului Alimănești vine de la legendarul Pașa Aliman, un turc venit din Anatolia și stabilit pe acele melaguri cu turma de oi, care trăia aici în desimea codrilor și-și formase o ceată de viteji cu care îi apăra pe locuitori de năvălirile cetelor turcești.  

Multe evenimente istorice ne amintesc că în perioada medievală, pe aceste locuri, la Alimănești, s-au desfășurat trei bătălii, prima între domnul Țării  Românești, Radu de la Afumați la 1522, cu turcii lui Mahmed Bey, cu care avea să se mai războiască și Moisă Vodă și Doamna Chiajna, soția răposatului domn Mircea Ciobanul.

Aveam să fiu atât de plăcut surprins că în satul Alimănești au văzut lumina zilei o seamă de personalități și viteji de renume, precum Florea Cintian, căpitan în oastea marelui voievod Mihai Viteazu, Tănase Constantin, unionist, deputat în Divanul ad-hoc al Țării Românești, Dosin  Chera, primul învățător și primul primar al comunei Alimănești, boierul Mihalache Alimăneșteanu, cărturar de seamă ce a adresat fiilor săi prețioase sfaturi așa precum sunt învățăturile lui Neagoe Basarab pentru fiul său Teodosie. Foarte important, în acest sat, fostă comună, s-a născut doamna Sarmiza Bilcescu, prima femeie din lume care a obținut titlul de doctor în științe juridice la Paris și tot aici a văzut lumina zilei inginerul Constantin Alimăneșteanu care a absolvit cursurile Institutului de mine de la Paris, devenind inginer de mine, care a fost prieten și coleg cu Ionel I.C. Brătianu.

Dumitru Alimăneșteanu – fost ministru de finanțe în guvernul  dr. Petru Groza. Polina Marinescu a studiat pianul în București și în Elveția, a fost președintă a Societății de ocrotire a orfanilor de război, Alexandru Alimăneșteanu cu studii economice la Craiova și Berlin, obținând titlul de inginer de mine. Copiii săi vor deveni doctori în medicină, cu funcții importante la Institutul Pasteur-Montreal, sau care și-au adus contribuția la construcția Canalului Panama, numele unuia fiind înscris pe piatra de temelie, iar rude ale acestora au avut legături foarte apropiate cu scriitorul Alexandru Brătescu-Voinești, cu poetul Ion  Pillat sau cu liderul liberal I.C. Brătianu.  

Toate aceste date aveam să le descopăr din cartea „Boierii Alimăneșteni în cronica  timpului” a cărui autor este lt. col. Victor Epure, fiu al satului.

Cu aceeași curiozitate de a afla lucruri noi, facem o trecere prin colecția etnografică a colegului nostru Ionel Constantin, aici la Izvoarele unde de fapt vom descoperi lucruri vechi, sute și mii de exponate legate de tradiția confecționării costumelor populare, meșteșugurile privind ferăria și olăritul, bucătăria, munca la câmp și la vie, crama pentru vinurile de soi și multe alte îndeletniciri ale localnicilor.

Fiind invitați de gazde la cină, aveam să o cunoaștem pe doamna Monica Alexandrescu, fiica lui George, unul dintre eroii cărții mai sus amintite, căsătorită Groza, cu domiciliul actual în Ineu-Arad, invitată special pentru festivitatea de lansare a cărții.

Deși foarte obosit, reușesc să dorm câteva ore după care tot la ora mea matinală, două, mă trezesc și citesc în cartea primită din partea colegului Ionel care observând lumina aprinsă, a intrat în camera în care mă aflam, informându-mă despre evenimentul tragic petrecut la Clubul „Colectiv”din București, unde, atunci, 32 tineri au murit în incendiu și peste 100 erau grav răniți. Aceste atât de triste vești m-au făcut să nu mai pot adormi nici un minut, meditând la tot ceea ce înseamnă imensa durere a părinților, precum și a celor răniți.

Dimineața devreme mă  întâlnesc  în bibliotecă și biroul colegului meu Ionel cu d-l ing. Eugen Vaida, președintele Rețelei muzeografilor particulari din România, împreună cu soția sa, cu d-l Lajos Szoes, autorul Muzeului Pălăriilor de Paie din Atid-Harghita, pe care l-am vizitat în anul trecut și încă doi colegi din Brașov și Timișoara, cu care servim frugal micul dejun și ne întreținem amical.

Suntem invitați la Sala de festivități a Școlii generale Izvoarele, pentru a lua parte la evenimentul lansării cărții ”Boierii Alimăneșteni în cronica timpului” a cărui autor  este așa cum aminteam d-l lt. col. Victor Epure, fiu al satului.

După ce doamna directoare deschide manifestarea, îi dă cuvântl doamnei Liliana Boian Terziu, directoare a Editurii Inspirescu din Slatina-Olt, care prezintă cartea, după care a apărut și prietenul meu scriitorul Marian Malciu, invitat de gazde, întâlnire care  mă  bucură nespus, fiind invitat la cuvânt, dar și eu tot printre primii, exprim satisfacția de a mă afla aici cu prilejul întâlnirii muzeografilor particulari din țară, prezint succint impresiile mele despre aceste locuri, cât și aprecieri elogioase pentru carte și autorul său, evidențiind  bogata istorie a acestor locuri și adresând invitația celor prezenți de a-mi vizita muzeul etnografic, urmând la cuvânt și alți vorbitori printre care și autorul.

Renumitul ansamblu „Călușarii” din Caracal ne încântă cu un superb spectacol folcloric, răsplătit cu vii aplauze.

În compania acestor personalități prezente la manifestare, ne întreținem într-o atmosferă prietenească după care suntem invitați să vizităm colecția etnografică a domnului Ionel Constantin pe care am descris-o mai înainte.

Suntem invitați la masă la care au loc și invitații care au participat la festivitatea de lansare a cărții, prilej cu care ne întreținem cordial cu prietenul Marian Malciu, cu un scriitor din Slatina-Olt și o familie din Drăgănești-Olt.

La îndemul domnului ing. Eugen Vaida, președintele Rețelei naționale  a muzeelor și colecțiilor particulare din România, ne retragem în biroul domnului Ionel, gazda noastră, pentru a discuta câteva probleme prioritare, specifice activității noastre, cu un raport de activitate și obiective care jalonează preocuparea de viitor.

Se subliniază faptul că vom beneficia prin rotație de fonduri de la U.E., pe bază de programe viabile și judicios întocmite.

Se stabilește  ca viitoarea noastră întâlnire să aibă loc în luna mai 2016, la colecția etnografică a colegului nostru Dionisie Olenici din comuna Horodnicul de Jos, județul Suceava, prilej  în care se vor vizita și mânăstirile din Bucovina.

Ne îmbarcăm în mașini și,  cale de peste 20 kilometri,  ajungem în comuna natală a marelui Nicolae Titulescu, personalitate proeminentă a diplomației europene și nu numai, ales de două ori  consecutiv președinte al Ligii Societății Națiunilor, caz unic în istoria diplomației românești. Suntem întâmpinați de către primarul comunei, pe care aveam să-l cunosc încă de la primele ore la festivitatea de lansare de la Izvoarele, și care acum îmi oferă un minunat album cu titlul „Nicolae Titulescu și județul Olt”, gest pentru care îi mulțumesc și îi ofer și eu două cărți a căror autor sunt.

Vizităm muzeul memorial, cu multe exponate deosebit de interesante despre viața și activitatea neobosită a ilustrului diplomat și personalitate de aleasă cultură.

Suntem invitați să vizităm și biserica, cu hramul Sfântul Nicolae și Sfântul Gheorghe care inițial a aparținut familiei  Titulescu, devenind în cele din urmă ca sfânt lăcaș al întregii comunități. Admir aici ca un fapt inedit, acea îmbinare armonioasă a stilului bizantin, brâncovenesc și moldovenesc, reprezentând simbolic unitatea poporului român, a provinciilor românești.

Așa cum au subliniat domnul primar și părintele paroh, o contribuție de seamă la reorganizarea și renovarea muzeului memorial cât și a bisericii, și-a adus-o domnul Adrian Năstase în timpul cât îndeplinea funcția  de ministru de externe dar și aceea de prim-ministru a Guvernului care a alocat atât fonduri de la Bugetul de Stat cât și prin donație personală. Mai mult ca atât, domnia sa a întreprins numeroase demersuri pentru a aduce în țară osemintele marelui diplomat Nicolae Titulescu care au fost depuse la mânăstirea de la Curtea de Argeș.

După ce vizităm și cimitirul bisericii cu monumentul aflat la mormântul familiei Titulescu și mai admirăm încă odată aceste locuri, ne luăm rămas bun de la gazde, și împreună cu colegul meu Dionisie Olenici suntem conduși cu mașina personală a unei familii binevoitoare, până la Drăgănești-Olt, gară, unde într-o cursă contra-cronometru, ajungem cu șase minute înainte de plecarea normală a trenului, pentru care, precum în zilele noastre, se anunță o întârziere de 27 minute, ceea ce face, ca într-un lanț al slăbiciunilor românești, să pierdem toate legăturile spre Câmpulung-Moldovenesc, unde ajungem în loc de 6 dimineața- la orele 12, la prânz.Și, pentru că ne aflăm în „Țara lucrului bine făcut”, în momentul în care am intrat cu trenul de Drăgănești-Olt, pe peronul Gării de Nord, chiar în acel moment ca o culme nu a ironiei, ci a nepăsării ceferiste, acceleratul de București-Vatra Dornei atunci pleca de pe linia alăturată, astfel că am mai avut de așteptat de la orele 21,30 până la 23,30. Dar mai mult ca atât,  se anunță prin difuzoare că din motive tehnice, acceleratul de Suceava va pleca cu o întârziere de 30 minute, deci chiar de pe linia de garare a trenului care se afla încă de dimineață acolo și se putea repara, dacă era organizare.

Și, așa am reușit să pierd și trenul de 6,30 dimineața, așteptând în Suceava trei ore, dar, mare bucurie, am ajuns în final acasă, unde soția mea, Dina, mă aștepta foarte îngrijorată, și doar astfel am putut-o liniști, cu promisiunea de a nu mai pleca de acasă la o viitoare manifestare la care voi fi invitat, în cazul de față, duminică 15 noiembrie 2015, la Muzeul Unirii, unde sper să am bucuria de a mă întâlni și cu distinsul scriitor, prieten și mentor al meu, domnul Ion N. Oprea, căruia și acum  îi reînnoiesc cele mai alese sentimente…

                                                                 10 noiembrie 2015

 

Ioan Marcu, Huși

Ovreiul la militărie

Copiii satului de rând
Unii din ei făceau armată
La arma „Călărași cu schimb”.

Acești copii din România
De pe ogoare, de la coasă
Mergeau să-și facă datoria
Cu calul lor, adus de-acasă.

Și Șloim, feciorul de băcan
Știind că termenu-i redus
Ceru la domnul căpitan
A fi primit pentru concurs.

Dar un majur, un pezevenghi,
L-a întrebat pe Șloim, îndată:
„Mișcă calul din urechi?”
Și Șloim i-a spus: „Când bea apă!”

„Nu-i bun trăpașul, e nervos”,
I-a spus majurul, chiar la poartă:
„Te duci acasă, îi dai ovăz,
Și-aici la noi, să vii cu tata!”

„Și ce să fac-aice tata?,
Întrebă Șloim, c-un nod în gât,
Că el demult făcu armata
Și nu mai poate fi recrut”.

„N-ai priceput!”, i-a zis majurul,
„dar tata tău, om mai vechi,
Aici la noi, mișcă stăpânul
Nu armăsarul, din urechi!”

 

Din scrierile lui Ion Pribeagu

Trăia la Huși o tânără pereche
Cum alta nu-i pe-ntregul continent;
Ea. fată de familie străveche,
El, tânăr, blond și-n plus – locotenent.

El ar fi vrut ca-n urbea asta mică,
S-ajungă cât mai grabnic căpitan,Â
Iar ea, pe cât era de frumușică,
Pe-atât era geloasă pe Adrian.

El nu putea să părăsească casa,
Doar la cazarmă și nimic mai mult,
Că zi de zi îl urmărea nevasta
Să nu cumva, să dea de bănuit!

Dar, iată că-ntr-o zi, o zi fatală,
Sosi un ordin  confidențial,
Ca Adrian să plece-n Capitală
Cu un mesaj secret, special.

Abia ajuns la minister, spre seară,
Așa direct și-n timpul cel mai scurt,
Primi de-acasă el o telegramă
Foarte secret și mică-n conținut:

„Te fac atent și să reții matale,
Eu îți telefonez de-aici din pat,
Nu cheltui la București parale
Pe ceea ce ai gratis, aici la Huși!”

                                    30 noiembrie 2015



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 26 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5