Elena Farago (născută Paximade) a venit pe lume la 29 martie 1878, în orașul Bârlad, județul Tutova (astăzi, în județul Vaslui) și a murit la 4 ianuarie 1954, la Craiova, fiind înmormântată în Cimitirul „Ungureni” din capitala Olteniei. A fost căsătorită și a avut un fiu adoptat și o fiică. A absolvit școala primară și două clase gimnaziale la pensioanele „Varlaam” și „Drouhet” din Bârlad. A fost o cunoscută poetă, prozatoare, traducătoare, publicistă și autoare de literatură pentru copii. Este autoarea a peste 20 de volume antume și postume de versuri și proză, precum și a mai multora de traduceri. A semnat și cu pseudonimul Fatma. A primit Premiul „Adamachi” (1908 și 1920) și Premiul „Neuschotz” ale Academiei Române (1927), Premiul Internațional „Femina” (1924), Premiul Național pentru Literatură (1938), precum și Medalia „Bene Merenti”, clasa I și Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, clasa a II-a ale Fundațiilor Regale. La Craiova, funcționează casa memorială cu numele său și se desfășoară, anual, Zilele „Elena Farago”, iar mai multe străzi, școli și grădinițe din diverse orașe ale țării îi poartă numele.

Florina Stolojan s-a născut la 28 octombrie 1955, în comuna Bechet, raionul Gura Jiului, regiunea Craiova (astăzi, oraș în județul Dolj). A fost căsătorită și are doi fii. A absolvit Școala Postliceală de Biblioteconomie din Craiova. Din anul 1977, a lucrat ca bibliotecar în cadrul Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman din municipiu, iar, din anul 2008, și ca ghid al Casei Memoriale Elena Farago din același oraș până la pensionare, în anul 2016. În această ultimă calitate, mi-a vorbit despre viața și personalitatea marii poete și a făcut o descriere a muzeului într-un interviu realizat la 15 iulie 2014, în incinta acestuia.

– Doamnă Florina Stolojan, când a fost inaugurată casa memorială?
– Muzeul a fost deschis în 1978, cu prilejul sărbătoririi centenarului poetei, sub egida U.N.E.S.C.O. Pe atunci, încă mai trăia fiul ei, Mihnea Dorian, care a participat la cele două zile de manifestări.

– Vă rog să prezentați interiorul casei.
– Prima sală este biroul de lucru al Elenei Farago; reprezentantă a simbolismului timpuriu, ea mai este numită și „poeta copiilor”. Aici, se află lucrurile sale de suflet: mașina de scris, care încă funcționează, călimara, o sugativă, suporturi pentru corespondență, un presse-papier [obiect pentru presarea hârtiilor], o ramă pentru fotografii, un samovar și o cană (poeta era o mare băutoare de ceai), ceasul, poșeta și evantaiul ei, lumânări și chibrituri, aparatul de radio marca Tesla, bomboniere, casete – una dintre ele mai păstrează medicamente de atunci (în ultimii ani de viață, ea a suferit de reumatism degenerativ) –, fotografii ale sale, ale soțului, părinților și copiilor, mai multe tablouri, între care portrete ale ei, lustra și carpete în stil oltenesc. Ca mobilier, sunt expuse biroul, canapeaua, câteva fotolii, măsuțe și scaune, precum și rafturile cu cărți în limbile franceză și germană. Urmează holul casei, unde pot fi văzute volumele poetei, trei portrete ale sale, precum și corespondența cu copiii ei și cu diverse personalități ale lumii literare și nu numai – Liviu Rebreanu, Emil Gârleanu, Geo Bogza, Grig[ore] Teodosiu, Constantin [Gheorghe] Costa-Foru, A.[lexandru] Toma, Constantin [Șaban-] Făgețel, Xenia Xenopol și alții.

– Ce personalități au călcat pragul acestei case?
– Elena Farago a avut ca oaspeți numeroși oameni de prestigiu; au vizitat-o Nicolae Iorga, care i-a fost un foarte bun sfătuitor, Liviu Rebreanu, marele ei prieten, Alexandru Vlahuță, Ioan Slavici, George Coșbuc, Geo Bogza, nepotul ei (în toate scrisorile, el i se adresa cu „Îndepărtată doamnă și nobilă mătușă” și încheia cu „Al dumitale drag nepot și cititor”), precum și mulți alții.

– Ce puteți spune despre viața ei de familie?
– Părinții săi, Anastasia (născută Tomaide) și Francisc Paximade, erau de origine greacă, bunicii – atât pe linie paternă, cât și maternă – fiind veniți din Salonic; la vârsta de 12 ani, poeta a rămas orfană de mamă, astfel că ea a fost nevoită să se ocupe de îngrijirea celor trei frați și a celor trei surori mai mici. După cinci ani, și-a pierdut și tatăl, copiii fiind împărţiţi pe la rude. Ea a plecat, mai întâi, la Brăila, la un frate al mamei sale, și, apoi, la București, unde l-a cunoscut pe economistul de origine italiană Francisc Farago, cu care s-a căsătorit în 1898. În 1905, acesta a fost numit directorul Băncii Populare din Craiova, unde s-au mutat. Au avut doi copii – Mihnea Dorian, fiul din prima căsătorie al soțului ei, adoptat în 1907, avocat, și Ana-Virginia (Coca), născută în 1913, pictoriță, actriță, poetă, și prozatoare. În 1924, soțul s-a întors în Capitală, unde a murit și a fost înmormântat, în timp ce poeta a rămas aici, iar copiii s-au stabilit, ulterior, la București.

– Există urmași în viață?
– Nu sunt; Coca a murit în 1974, iar Mihnea – în 1985 și niciunul dintre ei nu a fost căsătorit și nu a avut urmași.

Florin Bălănescu