Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Lansarea volumului de poezie AMPHORA CU OFRANDE,de Maria Dobrescu. Miercuri, 21.09.2022, h:18.00

    Casa de cultură „Friederich Schiller”; PMB; Editura Eikon
    Lansarea volumului de poezie „AMPHORA CU OFRANDE” de Maria Dobrescu
    Miercuri      21.09.2022        h: 18.00

    Prezintă:

    Simona Poclid, moderator Editura Eikon;
    Dan Mircea Cipariu, poet;
    Maria Dobrescu, scriitor.

    Evenimentul se va desfășura la Casa de cultură „Friederich Schiller”, str. Batiştei nr.15, Bucureşti, în limba română. Intrarea este liberă.
    Participarea la eveniment în sistem online: transmiteți un e-mail la adresa cultura@casaschiller.ro
    Miercuri, 21 septembrie 2022, veți primi în timp util link-ul de conectare la lansarea online.
    Lansarea volumului va putea fi vizionată și online din 28 septembrie  2022 pe site-ul și pagina de facebook a instituției.

     Poezia, miracolul unui semn de exclamare

    „De ce este nevoie de poezie? Ca să înţelegem oare cerurile, respiraţia, bătăile inimii, miracolele?… Nu ştiu. Pentru că nimeni nu poate atinge cu mâinile trăirea, sacrul şi Învierea. Pentru că ea ne ajută să trăim cu gândul inefabil al morţii, pentru că ne permite să fim „atemporali şi aspaţiali” (Stephen Burt). Pentru că putem „citi” în ea propriile emoţii, idei, stări, frici, fericiri, uimiri imateriale, imposibil de întrupat. Pentru că este muzică, odă şi recviem. Şi, aşa cum nu poţi prinde între degete armoniile cereşti ale muzicii, nici poezia veşnică nu-şi poate întrupa veşnicia. Şi nici zborul, şi nici raiul. Pentru că este katharsis, uimire, tristeţe şi bucurie. Iar de mii de ani, marii poeţi ai lumii au încercat să tălmăcească aceste muzici în metafizici inerente vieţii şi nevoii de sacru. Avem nevoie de poezie? Avem nevoie de Odiseea, Iliada, Epopeea lui Ghilgameş, Divina Comedie, de versetele biblice şi de Cântarea Cântărilor? Avem nevoie de Homer, Shakespeare, Dante, Eminescu, Poe, Puşkin, de Goethe, Villon, Baudelaire, Whitman şi de poetul Michelangelo Buonarroti? Cu siguranţă, da! Şi nu pot fi salvate / salvaţi decât prin lectură, cunoaştere şi dragoste de ofensiva tehnologizării şi robotizării crescânde a vieţii noastre ce tinde să meargă cadenţat spre orizonturile deşertificării. Paradigmele societăţii se schimbă… Dar Poezia? ”
    Am strâns câteva „piese” ale scrisului de mână şi le-am depus ca ofrande în memoria caligrafiei, a abecedarului, liniuţelor şi bastonaşelor, aflate la asfinţitul vieţii lor, aşa cum se pregăteau bunicii mei de marele sfârşit.
    Volumul ”Amphora cu ofrande” este un proiect un pic mai special, deoarece acesta este editat cu paginile în oglindă: pagina din stânga are poezia transcrisă cu litere de mână de diferiţi artişti, scriitori, muzicieni, actori, medici, copii, prieteni etc., iar pagina din dreapta, aceeaşi poezie scrisă la computer. Este, printre altele, un omagiu adus scrisului de mână, scris despre care se va vorbi cândva, cine ştie, ca despre un artefact al unui muzeu, ca despre scrierea cuneiformă a sumerienilor. ”(Maria DOBRESCU)

    Lumina din poezii

    „Există oare și poeți fericiți?”, m-am întrebat adesea, de câte ori mi se părea că descopăr printre versurile cuiva câte o dungă, oricât de nesigură, de lumină, pe care încercam să o urmăresc cu speranța că va rezista, cu temerea că se va stinge, ceea ce de cele mai multe ori se întâmpla. Ba, chiar, nu știam dacă nu cumva mi se păruse. Mi-am amintit această întrebare, citind poemele destinse, atente să nu facă zgomot, pline de o calmă îngăduință, ale Mariei Dobrescu: amintiri cu geamantanul vechi și bătrâni împăcați, rochii demodate, șlagăre uitate, șoapte aplaudate, personaje care ies din tablouri clasice și se întorc resemnate înapoi, cu Iisus propovăduind fericirea dintr-un surâs… Toate încap, acoperite ca de o pulbere blândă, în această poezie care nu ridică vocea, dar nici nu scade geana de lumină. Pot să sper, oare, că nu se va stinge? (Ana BlANDIANA)

    Singurătatea umblă desculţă

    părăsită şi tristă,
    singurătatea umblă desculţă
    din odaia cu icoane
    în odaia de curat
    căutând o carte, un greier,
    un duh, o pânză de păianjen,
    o carpetă vorbitoare
    să-i ţină de urât

    trăiau aici, demult, duioşia şi jalea
    în candela aprinsă de cu zori
    ce primea ofrandele pentru vii
    ofrandele pentru morţi
    din rugăciunile maicii
    ce miroseau a gutui şi smirnă
    a pâine de casă şi colivă

    cana ciobită, fără toartă,
    rămasă în blidarul ros de carii
    îi şopti prin colbul gros
    pe care s-au încrustat ridurile
    anilor rătăciţi în dimineţi
    că nefiinţa şi nimicul
    adunate fac zero

    tabloul cu fotografiile vechi
    din care au plecat poveştile
    îi vorbi de străchinile de lut
    de preşuri şi ştergare
    de lada de zestre cu perne brodate
    din care se-auzea cum dorm amintirile

    în copaia în care au fost spălaţi pruncii
    trăia o Biblie fără coperţi
    ce recita în gând psalmii lui David,
    alături de un ghem de lână albă
    cu fusul înfipt în el
    ca acul unei busole stricate
    ce răsucise firele din caierul înserărilor

    în tabloul plin de praf şi poze sepia
    singurătatea desculţă s-a aşezat în genunchi
    pentru a fi aidoma fetiţei cu tălpile goale
    revendicându-şi pentru totdeauna neuitarea
    şi a rosti împreună, în tăcere, Fericirile

    leagănul gol, din curte, cânta un lied
    al nunţii singurătăţii desculţe
    şi a timpului zdrenţuit…

    Maria Dobrescu

    Este jurnalistă, realizatoare de televiziune şi radio, fotograf, membră a UZPR.
    A publicat la diverse edituri volumele: La curtea lui CeauşescuBalcani sau Europa de Sud-Est? Identităţi, stereotipuri, globalizare; Omul. Casa. Biserica – album de fotografie; Cinci decenii de diplomaţie. Despre relaţiile româno-albaneze, într-un dialog cu ambasadorul Gheorghe Micu; Pesë dekada diplomaci. Per marredheneniet rumuno-shqiptare, trad. în albaneză, Tirana, Albania; Cezar, fiul Xantipei. Cu poetul Cezar Ivănescu, în viaţă şi dincolo de ea; Culoarul campionilor; La răscruce de veacuri. Dialogurile revistei Drita (coautor) ş.a. 

    Ca realizator tv a produs între anii 2003-2004 filmele artistice-docudramă, grupate în seriile: „La braţ cu nenea Iancu” (Capşa; Palatul Cercului Militar Naţional;  Carul cu bere; Hanul lui Manuc; Grand Hotel du Boulevard) şi „Meserii la marginea timpului” (Gravorul; Rămarul; Curtea Sticlarilor; Blănarii; Legătorul de carte de artă; Evaluatorul de viori; Ceasornicarul; Colecţionarul de artă; Patria lui Gutenberg

    Pasionată de imagine şi fotografie, a susţinut şi a participat la expoziţii personale şi de grup, printre care „Alianţa Civilizaţiilor. Omul. Casa. Biserica”, „Dialogue interculturel. L’homme. Son habitat. Ses croyances”, la Palais de Nations Geneva (Organizaţia Naţiunilor Unite, 2012), „Sub acelaşi cer”, „In Memoriam Cezar Ivănescu. Ut pictura poesis”, la Muzeu Kombëtar i Historisë” (Muzeul Naţional de Istorie) din Tirana, Albania), „Imaginile diversităţii”, „Ferestre. Recurs la memorie”, „Împreună. Forme şi culori în dialog”. 

    Între 2010 – 2019 a fost preşedinta Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor Minorităţilor Etnice din România „Europa 21” cu care a iniţiat şi susţinut simpozioane ştiinţifice, proiecte culturale, precum Popoarele din Balcani, de la Imperiul Otoman la integrarea în Uniunea Europeană”, Caragiale multilingv, Mari prietenii literare, Diversitate culturală în România ş.a.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5