Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Şi zeii mor

Şi zeii mor

  
Dau filă după filă cartea zeilor
şi mă întreb
ce a rămas în urma lor;
au stăpânit,
au pedepsit
şi au plecat,
că au şi ei un ceas de stăpânit
şi altul de sunat.
 
Şi zeii mor
cum mor toţi muritorii;
unii-n amurg,
alţii când se revarsă zorii.
Ofrande le-am adus, –
ofrande pentru zei – ,
de parcă ar fi fost locţiitori
de dumnezei.
 
Mai buni, mai răi, mai chipeşi
ori chiar sluţi,
îndurători
ori la mânie iuţi.
 
I-am adulat,
ne-am prosternat
ca să ne scape de păcat,
de parc-ar fi păcatele
ofrande pentru noi,
că fără ele,
nu vom intra în Lumea de Apoi.
De nu avem,
să facem rost măcar
de câteva,
să aibă Providenţa ce ierta.


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania