Primit pentru publicare: 1 Dec, 2021
Editor: Ion Istrate
©Dora Alina Romanescu, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)

Iubitorii de poezie primesc în dar un volum de versuri de o neasemuită frumusețe de la talentata poetă Laura Cîrcu Munteanu. Poemele încântă și cel mai împietrit suflet, risipind cu dărnicie metafore și expresii inedite, unice, care mângâie și dor, care îți pot fi „rană și spini” sau doar „iluzii” în „nemurire”.

Volumul „Vise între paranteze” debuteză cu poemul „Pretenții testamentale” pe care poeta îl dedică părinților săi. Fiecare vers este încărcat de sensibilitate iar cerințele ei par rupte din iubirea și grija nemărginită ce le-o poartă:

„Lăsați-mă să-mi fac din nori livadă
Și să vă ning cu flori de curcubeu
Și vă promit că n-o să vă mai doară
Albirea pletelor ce-n ani atârnă greu…”

Înainte de o „declarație… de toamnă” poeta face o călătorie „între cer și pământ”, unde:
„E o lume ce doare…
între cer și pământ
e o lume ce moare…”

Tristă „de lumea mizeră/dintre cer și pământ, poeta ne spune povestea despre cărarea de maci, „ascunsă de oameni, pe care „n-ai voie s-o calci”. Lacrimile acesteia nu sunt doar pentru „părinții resemnați” și pentru copiii „ce-au uitat să se joace”, ci pentru nepăsarea celor conștienți de tot ce se întâmplă „între cer și pământ”, dar stau cu mâinile întinse, fără să să vadă că „între cer și pământ/e o lume ce moare..”

Un poem atât de frumos care descrie în versuri lumea „dintre cer și pământ”, fiecare cuvânt îți trece mai întâi prin suflet și apoi prin minte. O meditație profundă, un balsam pentru sufletele sensibile în cautare de adevăr și frumos. 

Laura Cîrcu Munteanu scrie o poezie încărcată de sentimente, dar și de trăiri personale. În poemul „Poezia din mine” inundă bucuria de fi mamă:

„Simțeam cum te rupi
Din Dumnezeu…
Cum, cu mânuțele-ntinse
Alergi bucuroasă
Prin sângele meu”!

Măreția sentimentului matern este exprimat cu certitudine:
„Te știam de demult,
De când erai doar un vers!
Știam că doar tu, poți să dai
Vieții mele, un sens”!

Acestă simțire se împletește într-o armonie desăvârșită cu dragostea pentru poezie:
„Iar tu ai venit să-mi fii… definitiv
Cea mai de preț poezie”!
Poeta ne face cunoștință cu poeme „în non culoare”:
„Mi-e frig și cald în tine, toamnă,

Și nu mai înțeleg ce vrei…”, apoi, ne invită să facem „pași fără drum” pentru a afla de „flăcările stinse/ din sufletu-ți atât de ferecat…”

Într-o armonie perfectă cu oamenii și natura, sensibila poetă își dezvăluie gândurile, iubirile, neliniștea, revolta, ne invită într-o călătorie inițiatică ca în „Liniște” să înțelegem, „Tăcerea morilor de vânt”, să avem ”Vise între pranteze”, să-l privim pe „Dumnezeu cu ochii lungi”, în timp ce ea are „Insomnii”:

„Începe-orașul să adoarmă
Și toți din el și-acceptă soarta
Doar ochii mei nu vor s-accepte
Rămân deschiși… sfidându-și noaptea”.

Reproșul celui vinovat de insomnia sa este rece și categoric:
„Iar tu… posibil… sau probabil…
Cu ochii-nchiși și-orgoliul… nud
Ignori un vis… iremediabil
În noaptea asta-n care… nu-s”!

Cu o sensibilitate ce doare poeta mărturisește în poemul „Aripi furate”:
„M-am împăcat într-un târziu cu mine
Iertând toate amantele…
…

Doar lasă-mi fluturi să-nvie
Și dă-le-aripile-napoi”!

„Iluzii”, „Răzvrătire”, „Orgolii” „Resemnări”, „Coșmar”, „O ultimă dorință” și toate poemele cu titluri semnificative din care inundă o multitudine de trăiri, de stări, sentimente, evocări, regrete, visuri, nedumeriri, idealuri, năzuințe. Toate acestea îi reflectă personalitatea și sufletul poetei Laura Cîrcu Munteanu și pe care le redă cu un har aparte, cu o frumusețe care înfioară, învăluie sufletul iubitorilor de poezie. Fiecare poem surprinde plăcut cititorul, are un mesaj clar, cu sensuri adânci care se ascund în ele. M-a impresionat coerența, bogăția metaforelor și a imaginilor, culorile pastelate, dar mai ales darul poetei de a se folosi de tainele cuvintelor, de a le pune exact în locul unde rana așteaptă să fie pansată, să impresioneze până dincolo de lumea reală, dincolo de așteptările cititorului. Spun, în calitatea mea de cititor că, poezia Laurei Cîrcu Munteanu este inteligentă, elevată, caldă, sensibilă care-ți face ființa să vibreze precum susurul lin al izvorului ce străpunge muntele și iese la lumină pentru a astâmpăra setea iubitorilor de frumos, de te învălui în tainele magice a vieții. Versurile se pot recita ușor, sunt melodioase, imagini splendide. Laura scrie o poezie specială, inedită, încântătoare, cu har și o mare încărcătură de sentimente, trăiri și stări sufletești.

Poemele Laurei Cîrcu Munteanu sunt inedite, versurile pline de sensibilitate și candoare cum astăzi nu se mai scriu, îți vine să le cânți, te răscolesc, te încântă, cu mesaje tulburătoare, luminoase, încărcate de iubire și frumos.

Îi doresc poetei să aibă o cale lină pe tărâmul uneori spinos al cuvântului scris și să continue să scrie până când:

„…voi scrie un ultim poem
Când voi auzi galopând în pustiu
Cai albi cu copite de lemn
Cerându-mi s-ascult și să scriu…

Voi scrie cu-o ultimă mână
Crescută din crengi de alun
Ploi reci, din vechea furtună,
Rămase-n furtuna de-acum…

Voi scrie cu-o ultimă mână
Aceia nesmulsă de vânt
Într-o noapte aproape nebună
Poem cu cai albi galopând…”

 Mangalia, 25 noiembrie 2021