Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.10 (142), Octombrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Librării–farmacii în Vest fără nimic din Est

Primit pentru publicare: 03 Oct. 2020
Autor: Octavia BUHOCIU, redactor Rev. Luceafărul
Publicat: 04 Oct. 2020
© Octavia Buhociu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion Istrate

Librării–farmacii în Vest fără nimic din Est

E ziaristă și scriitoare  (promovăm și femeile scriitoare !) de succes , austriacă, căsătorită tot cu un scriitor, Jens J. Kramer, locuiește în Germania, la Berlin,  dar și în Bretania, Franța. Se numește Nina George și prin Monsieur Perdu, eroul din Mica librărie de pe Sena  (Editura Litera, București, 2019, traducere din limba germană de Miruna Bolocan) se dovedește adepta și propagatoarea  proprietăților vindecătoare ale cărților de ficțiune în fața problemelor sentimentale, in special, ale vieții. Bine, și a vacanțelor petrecute prin sudul Franței, idee verificată și de mine…

Deci : Paris, malul Senei, un vaporaș (care dispune de o anexă, cu o bucătărie, două paturi), numit « Farmacia literară », transformat în librărie, cu opt mii de cărți pe rafturi, pe fotolii, pe jos, cu mulți clienți -pacienți, care au tot felul de probleme… Monsieur Jean Perdu este un farmacist-medic literar. El vinde cărțile ca pe medicamente, după ce discută, observă, « vede prin auz » persoana ce-i urcă pe punte. Dacă e cazul se opune dorinței, părerii cititorului , cu sau fără argumente , dar cu siguranța instinctului care-l duce la   vindecarea, dacă nu chiar salvarea vieții sau măcar depășirea momemntelor dificile ale persoanei. Cartea-medicament nu are exact același efect la toți cititorii, pe unii îi poate salva , altora le poate dauna. De aici alegerea, prescrierea librarului care de multe ori uimește.

Jean Perdu, vreo 50 de ani, grizonat, ridat, « burta și-o sugea », îi repară pe alții, dar nu și pe sine : suferă după iubita dispărută, care i-a lăsat doar o scrisoare, nedeschisă  timp de 30 ani.

După ce, totuși, Perdu, citește scrisoarea păstrată de la Manon, pleacă spre sudul Franței, navigând pe Sena și pe alte râuri, canale, prin Provența, pe valea Ronului, spre Coasta de Azur. Nu pleacă singur, ci și cu un francez, autor de bestselleruri, Max Jordan (nume real), cumva în pană de idei și un italian, bucătar, cu eșecuri în dragoste. Ei, și în timpul călătoriei, ajută, propune cărți, autori, titluri pentru diversele suferințe ale celor ce-i cer ajutorul . Atenție : cărțile au și efecte secundare !

Exemple, cateva :
Vă simțiți suprasolicitați, nu vă puteți descurca printre priorități, nu înțelegeți care vă este sensul vieții ? Eseu despre orbire  de José Saramago v-ar fi de folos.
Moby-Dick de Herman Melville, citiți dacă sunteți vegetarieni. Efect secundar : frica de apă.
Sunteți creduli și indiferenți ? Și  nu mai vreți să fiți ?  Atunci luați 1984 de George Orwell , vechi medicament băbesc împotriva optimismului cronic, valabilitate expirată.
Aveți vise plictisitoare ?  Așteptați mereu să sune telefonul ? Salvarea e în Dracula de Bram Stoker.
Vreți poate să vă invingeti fricile și să redescoperiți copilul din voi ? Atunci citiți /recitiți (doar indemn , nu-i ironie) Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain !
Don Quijote de la Mancha , evident de Miguel de Cervantes, v-ar fi putut ajuta tocmai în perioada electorală, pentru rezolvarea conflictelor între real și ideal.
Și tot așa încă vreo alți 25 de scriitori și  de titluri de romane din farmacia literară de urgență a lui Jean Perdu. Ca posologie : 5-50 pagini pe zi, picioarele să fie la căldură și /sau cu o pisica în poală ( dacă nu aveți așa ceva, atunci pe genunchi). Ca să am și eu o participare !

Tot la sfârșitul cărții autoarea dă rețete din bucătăria provensală,  bazată pe ingrediente déjà cunoscute : ulei de măsline, usturoi, roșii diferite, brânză de capră, ierburi aromate : salvie sau lavandă, cimbru sau rozmarin, fenicul sau cimbrișor. Pentru frumusețea limbii franceze , iată felurile de mâncare : Bohemienne des légumes (un fel de ratatouille, deci tocaniță), Pistou (supă provensală), Cotlete de miel cu flan de usturoi, Glace à la lavande și încă vreo treisprezece deserturi pentru noaptea de Crăciun.
Firul narativ al romanului se liniștește pe pământ : Jean  găsește mormântul și jurnalul lui Manon, își face o nouă prietenă-iubită, Catherine,  își împarte existența între Paris și ferma din Provența, Max scrie o carte pentru copii…

Pentru mine, în ciuda înghețatei din lavandă, un gust amărui : nici urmă de scriitor român, de text român de ficțiune, care să trateze sentimente stricate (pentru care nu există medicamente !) printre preferințele lui Jean Perdu, de fapt ale scriitoarei Nina George. Oare ce s-ar fi putut alege ?