Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.9 (141), Septembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Viață secretă a scriitorilor din Vest

Primit pentru publicare: 08 Sept. 2020
Autor: Octavia BUHOCIU, Botoșani
Publicat: 09 Sept.  2020
© Octavia Buhociu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Viață secretă a scriitorilor din Vest

 Un librar vrea, intenționează să-și închidă librăria. Fără nici un regret. De ce ? pentru că oamenii nu mai citesc. Pentru că în Franța (cazul lui) cititorii adevărați ( adică după el  : inteligenți , care-și consacră timpul  lecturii unor cărți serioase) sunt din ce în ce mai puțini. Astăzi toată lumea (ei, cu aproximație…) vrea să fie scriitor, dar cine mai citește atunci?

Știți care este prima calitate a unui scriitor ? Să aibă fese zdravene , asta-i părerea lui Danny Laferriere.
Scriitorii nu posedă toate virtuțile morale ale personajelor create de ei. Și nici defectele lor.
Cine-l învață pe un scriitor să scrie ? Nimeni, trebuie să învețe singur.
Stiloul, pixul, tastatură pot da iluzia de demiurg, de creator al realități. Eroare !

Pentru sine, un autor poate scrie doar lista de cumpărături, pe care o aruncă după ce și-a umplut sacoșele. Altfel, el scrie mesaje adresate altora. (Umberto Eco)

Dar scrisul îți poate structura viața și ideile , poate aduce puțină   ordine în haosul în care trăim cu toții.
O veche regulă a scriiturii : dacă un romancier menționează existența unei arme la începutul povestirii, atunci în mod obligatoriu va fi tras un foc, iar unul dintre protagoniști va muri la sfârșit.
Succesul, după Marguerite Duras sau poate Malraux este o neînțelegere dincolo de 30 000 de exemplare.
Viața poate intra între paginile unei cărți, cum pretind unii scriitori? Romanul înseamnă ficțiune, iar ficțiunea  nu e adevăr, poate fi atunci minciună ? Philip Roth crede că : « Romanul furnizează celui care îl inventează o minciună prin care el își exprimă indicibilul sau adevăr ».

Știți ce poate fi mai bun decât Netflix, decât meciurile  de baschet american, decât filmulețele de pe rețelele de socializare care te pot transformă într-un zombie ? O carte bună, când îi savurezi dialogurile, detaliile, gândurile personajelor, atunci când evadezi într-o altă lume decât cea în care trăiești.

Nu pot omite părerea lui Eugene Ionesco, între ghilimele v-o dau  : « Un scriitor nu este niciodată în vacanță. Pentru un scriitor,  viața constă în a scrie,  fie în a se gândi că scrie. » La feminin tot așa o fi ? Ca să știu unde mă încadrez.

Dacă vă e în grijă soarta omenirii,  iată niște subiecte :   schimbările climatice, secarea oceanelor, dispariția animalelor sălbatice, degradarea biodiversității, flagelul manipulării informațiilor, situația critică a școlilor și spitalelor publice, imperialismul marilor multinaționale, starea închisorilor, etc. 

Dar editorii ? Ah,  gestionarii literaturii, care se uită la text de parcă ar avea în față un tabel Excel ? Care știu ce vor să citească sau nu oamenii , ce coperți sunt mai potrivite, cum trebuie să fie  titlul ?   Cer recunoștință  că spun în câteva cuvinte ce cred ei despre cartea la care scriitorul a trudit luni, ani de zile, își permit să frecventeze restaurante scumpe în timp ce bietul scriitor își strică ochii în fața calculatorului. Cei care, chiar după ce au respins  unele texte (de exemplu : lui Simenon i s-a spus că Maigret este « de o banalitate grețoasă », « Harry Potter » a fost refuzat inițial…) își arogă rolul esențial în celebritatea  autorului cărții.

La ce-i bună o carte ? Se întreabă și Henry Miller : « La ce servesc cărțile , dacă nu ne duc înapoi la viață,     dacă  nu  reușesc  să ne facă să ne înfruptăm din  ea cu și mai multă aviditate ? » Georges Simenon încearcă un răspuns : « Cât de diferită este viața când o trăiești, spre deosebire de atunci când o analizezi minuțios mai târziu. »

Specificul romancierului  este să născocească povești din orice și  cel mai dureros pentru el este să nu poată spune o poveste pe  care  o poartă în el.
Nu e cazul lui Guillaume Musso, (născut în 1974, 16 din 18 cărți deja traduse în 40 limbi în peste 11 milioane de exemplare), din al cărui roman « Viata secretă a scriitorilor » (Calman –Levy, 2019, apărut la Editura Trei, in 2020, in traducerea Lilianei Urian) am reliefat ideile de mai sus tocmai pentru a scoate in evidenta omagiul adus scrisului, lecturii, literaturii in general. Guillaume Musso, cel mai citit romancier în   Franța, a anunțat marți 28 august 2020 pe Twitter, reeditarea în septembrie a primului sau roman, « Skidamarink », aproape de negăsit prin librării. Pe Amazon se vinde cu 350 Euro exemplarul !

Textul de 250 pagini se poate citi, la prima abordare, ca un roman polițist : există   un scriitor de succes care refuză   să mai scrie, se izolează pe o insulă  , apare cadavrul unei femei, se confruntă  adevăruri, secrete, minciuni. Cumpărați cartea cât mai este prin librării la un preț oarecum rezonabil (asta depinde și de puterea de cumpărare a doritorului, nu ?)

*Aștept La vie est un roman , Calmann-Lévy, 2020.