Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Liliana RUS : „PASĂREA ÎN LESĂ”

Pasare in lesaLiliana RUS :  „PASĂREA ÎN LESĂ”

            Poeta Liliana Rus este născută la Piteşti. Debutează în revista „Argeş”-2004, iar editorial, în 2006, cu „Scrisoare domnului Şirato” (versuri), apărută la Editura Carminis,  – carte distinsă cu Premiul pentru debut al USL, Filiala Piteşti, în 2007. Urmează „Melancolii de duminică” , Editura Carminis, Piteşti, 2008.

            Volumul „Pasărea în lesă”, cel mai recent, a apărut în Colecţia „Poeţi români contemporani”  a  Editurii BrumaR, Timişoara, 2013 (Robert Şerban – editor, Kasandra Paul-Trifu – ilustraţie copertă, Camelia Dogioiu – copertă şi paginare). Să mai notăm şi faptul că cele 40 de poeme, care alcătuiesc substanţa acestei cărţi, sunt precedate de moto-ul: „Ia pasărea pierdută şi o du stăpânului tău, Ţarul!”  (Sfântul Trifon – vindecător de prinţese).

            …Şi acum, atât cât a vrut să ne dezvăluie, să facem cunoştinţă cu poeta Liliana Rus, prin câteva ipostaze ale scrisului său:

            „(…) Azvârlită în ceruri, eram – un copil înţelept şi sfios,
aşchie prea netedă, prea subţire,
un desen în care, azi, trandafirii sună gongul la intrarea în rai.”  (Prea netedă, prea subţire; pag.7)
            „(…) Lasă-mă să-ţi dau târcoale, ca un cocostârc alb
fâlfâind peste dimineţile tale încreţite de tristeţi.
Să rotesc în jurul tău, ca o libelulă de zăpadă,
să plutesc în parfumul de mamă frumoasă,

rămas în faldurile goale.” (O libelulă de zăpadă; pag.8)

            „(…) Sunt o pădure cu greu trezită din somn.
O găteală care începe să tremure
ca dansul de hârtie al păpuşii.
Lumea se învârte lângă mine…
Pasărea mea umblă în lesă.” (Pasărea în lesă; pag.9)
            „(…) Eu m-am născut după ce îngerul m-a scăpat de pe umeri
şi am zburat peste nopţi cu zăpadă,
ghemuită în neputinţa lui cuviincioasă.
 Pentru fiecare tren purtam lacrimi noi.”  (Pentru fiecare tren, lacrimi noi; pag.11)

            Şi, în fine:
            „Sunt doar o schiţă a unui duh vindecător
de oameni şi păsări. (…)” (Duhul vindecător; pag.31)

            …Inspirate şi bine scrise, poemele Lilianei Rus induc cititorului o complexă gamă de trăiri/ simţăminte/ stări sufleteşti (nu rareori, contradictorii!) care te fac, cu sau fără voie, complice:

            „Seninătatea – semnul meu din naştere –
o cunună de flori îngheţate, tot mai sonore,
ce-mi înconjoară obrazul (…)”  (Semnul din naştere; pag.24)

            „A început să-mi placă să plâng,

…………………………………………….
Plânsul nu mă schimbă, e doar o curbă uşoară
într-o zi în care uit să mai fiu pasăre.
Un priveghi în dreptul pieptului…” (Când uit să mai fiu pasăre; pag.25)

            …Şi, cam peste tot, agitaţie, îndoieli, nelinişti (nelinişti creatoare/creative!):
            „(…) Stau faţă în faţă cu neliniştile şi îndoielile mele –
 păduri la sfârşit de noiembrie.
Un frig pe care-l simt înainte de viscol.
Pasărea mea îşi îngustează ochii.
În piept, peştişorul înoată în ceară.”  (Faţă în faţă; pag. 32-33)

             „De colivie nu am nevoie –

ca o durere de dinţi, un zăvor a fost tras.
Niciodată, în iarbă, desculţă,
La fereastră tot timpul, ca o pasă
re mototolită. (…)”
(Niciodată, în iarbă…; pag.53)

            Pesimism (nemascat!), melancolie, tragism chiar:

            „Zile în care simt împuţinarea vieţii…

Umbre vinete îmi întunecă dimineţile –
înflorite pentru toţi ceilalţi.(…)”  (O rotire de ciori; pag.27)

            „(…) Sunt încă departe de câmpiile tale, Bunule,

sunt cea mai ostenită femeie…”   (Singura rochie; pag.13)

            …Dar, mai există speranţă (sau, excepţia care confirmă regula?!):

            „(…) Lumea de ieri şi de azi se decolorează.

În cuiburi, sfinţii aprind candele.
Cerul se strânge undeva, la lumină,

Proaspăt şi dulce ca miezul de măr.” (Ca miezul de măr; pag. 28). – …Frumos, dar adevărat?

            Reţin şi „micopoemul” din finalul „Film(ului) mut” (pag.16):

            „(…)Film mut.

Ceasuri de cârtiţă zidesc un copil în nisip.”

            Nu aş vrea să greşesc – şi, cu atât mai puţin, să rănesc – dar în „Pasărea în lesă”, Liliana Rus mi se pare o poetă mai degrabă tragică, cerebrală, prudent-realistă, decât visătoare. Sau, în orice caz, nu o visătoare cu ochii deschişi… (- Ceea ce, pentru vremurile pe care le trăim, dar şi pentru poezie, nici nu e tocmai de neacceptat ori de neînţeles!). „(…) Limba clopotului rămâne un strigăt al tinereţilor tale,/ un mormânt fără piatră.// Duc dorul celor ca tine – / umbra unui călăreţ care, astăzi,/ nu mai există decât în capul meu.”  (De dorul celor ca tine; pag.34)



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5