Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Liliana RUS : „PASĂREA ÎN LESĂ”

Pasare in lesaLiliana RUS :  „PASĂREA ÎN LESĂ”

            Poeta Liliana Rus este născută la Piteşti. Debutează în revista „Argeş”-2004, iar editorial, în 2006, cu „Scrisoare domnului Şirato” (versuri), apărută la Editura Carminis,  – carte distinsă cu Premiul pentru debut al USL, Filiala Piteşti, în 2007. Urmează „Melancolii de duminică” , Editura Carminis, Piteşti, 2008.

            Volumul „Pasărea în lesă”, cel mai recent, a apărut în Colecţia „Poeţi români contemporani”  a  Editurii BrumaR, Timişoara, 2013 (Robert Şerban – editor, Kasandra Paul-Trifu – ilustraţie copertă, Camelia Dogioiu – copertă şi paginare). Să mai notăm şi faptul că cele 40 de poeme, care alcătuiesc substanţa acestei cărţi, sunt precedate de moto-ul: „Ia pasărea pierdută şi o du stăpânului tău, Ţarul!”  (Sfântul Trifon – vindecător de prinţese).

            …Şi acum, atât cât a vrut să ne dezvăluie, să facem cunoştinţă cu poeta Liliana Rus, prin câteva ipostaze ale scrisului său:

            „(…) Azvârlită în ceruri, eram – un copil înţelept şi sfios,
aşchie prea netedă, prea subţire,
un desen în care, azi, trandafirii sună gongul la intrarea în rai.”  (Prea netedă, prea subţire; pag.7)
            „(…) Lasă-mă să-ţi dau târcoale, ca un cocostârc alb
fâlfâind peste dimineţile tale încreţite de tristeţi.
Să rotesc în jurul tău, ca o libelulă de zăpadă,
să plutesc în parfumul de mamă frumoasă,

rămas în faldurile goale.” (O libelulă de zăpadă; pag.8)

            „(…) Sunt o pădure cu greu trezită din somn.
O găteală care începe să tremure
ca dansul de hârtie al păpuşii.
Lumea se învârte lângă mine…
Pasărea mea umblă în lesă.” (Pasărea în lesă; pag.9)
            „(…) Eu m-am născut după ce îngerul m-a scăpat de pe umeri
şi am zburat peste nopţi cu zăpadă,
ghemuită în neputinţa lui cuviincioasă.
 Pentru fiecare tren purtam lacrimi noi.”  (Pentru fiecare tren, lacrimi noi; pag.11)

            Şi, în fine:
            „Sunt doar o schiţă a unui duh vindecător
de oameni şi păsări. (…)” (Duhul vindecător; pag.31)

            …Inspirate şi bine scrise, poemele Lilianei Rus induc cititorului o complexă gamă de trăiri/ simţăminte/ stări sufleteşti (nu rareori, contradictorii!) care te fac, cu sau fără voie, complice:

            „Seninătatea – semnul meu din naştere –
o cunună de flori îngheţate, tot mai sonore,
ce-mi înconjoară obrazul (…)”  (Semnul din naştere; pag.24)

            „A început să-mi placă să plâng,

…………………………………………….
Plânsul nu mă schimbă, e doar o curbă uşoară
într-o zi în care uit să mai fiu pasăre.
Un priveghi în dreptul pieptului…” (Când uit să mai fiu pasăre; pag.25)

            …Şi, cam peste tot, agitaţie, îndoieli, nelinişti (nelinişti creatoare/creative!):
            „(…) Stau faţă în faţă cu neliniştile şi îndoielile mele –
 păduri la sfârşit de noiembrie.
Un frig pe care-l simt înainte de viscol.
Pasărea mea îşi îngustează ochii.
În piept, peştişorul înoată în ceară.”  (Faţă în faţă; pag. 32-33)

             „De colivie nu am nevoie –

ca o durere de dinţi, un zăvor a fost tras.
Niciodată, în iarbă, desculţă,
La fereastră tot timpul, ca o pasă
re mototolită. (…)”
(Niciodată, în iarbă…; pag.53)

            Pesimism (nemascat!), melancolie, tragism chiar:

            „Zile în care simt împuţinarea vieţii…

Umbre vinete îmi întunecă dimineţile –
înflorite pentru toţi ceilalţi.(…)”  (O rotire de ciori; pag.27)

            „(…) Sunt încă departe de câmpiile tale, Bunule,

sunt cea mai ostenită femeie…”   (Singura rochie; pag.13)

            …Dar, mai există speranţă (sau, excepţia care confirmă regula?!):

            „(…) Lumea de ieri şi de azi se decolorează.

În cuiburi, sfinţii aprind candele.
Cerul se strânge undeva, la lumină,

Proaspăt şi dulce ca miezul de măr.” (Ca miezul de măr; pag. 28). – …Frumos, dar adevărat?

            Reţin şi „micopoemul” din finalul „Film(ului) mut” (pag.16):

            „(…)Film mut.

Ceasuri de cârtiţă zidesc un copil în nisip.”

            Nu aş vrea să greşesc – şi, cu atât mai puţin, să rănesc – dar în „Pasărea în lesă”, Liliana Rus mi se pare o poetă mai degrabă tragică, cerebrală, prudent-realistă, decât visătoare. Sau, în orice caz, nu o visătoare cu ochii deschişi… (- Ceea ce, pentru vremurile pe care le trăim, dar şi pentru poezie, nici nu e tocmai de neacceptat ori de neînţeles!). „(…) Limba clopotului rămâne un strigăt al tinereţilor tale,/ un mormânt fără piatră.// Duc dorul celor ca tine – / umbra unui călăreţ care, astăzi,/ nu mai există decât în capul meu.”  (De dorul celor ca tine; pag.34)



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.627 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5