Lumina, o pânză subţire
Eu sunt mai adevărat decât ispita
dincolo de care îndrăznealea
urcă treptat
în copacul vieţii.
Nu se întrevede niciun rod
doar ochi înmuguriţi.
Lumina, o pânză subţire
răcoroasă şi rară
alunecă pe trupul femeii
până la izvoare.
Din uitare învie încrustată
pe scara timpului de strajă
asemeni semnelor care apar
pe buzele paharului aburit.
În timp ce scapără-n umbre
pietre nemuritoare
şi-n sufletul rece
nemurirea nu mai încape.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania