Lusiana DRĂGUȘIN: Nu am uitat genunchiul umil şi aplecat

Nu am uitat genunchiul umil şi aplecat

s-au agăţat de suflet tăcerile-ncordate,
neprihănite strigă, cuvintele lehuze,
dincolo de uimire, târziu, în miez de noapte,
auzi cum vin spre tine, dorinţele confuze?

sunt drumuri neglijate, avide, însetate,
iluzii ancorate de ţărmurile vieţii,
vor dăinui ursuze, şi-n porturi debarcate,
aşteaptă ridicarea din ochiul dimineţii;

nu am uitat genunchiul umil şi aplecat,
nici gura, ce-o iubeam, că îmi cerea iertare,
şoptind, că tu de mine, eşti tot nevindecat,
fiinţa-mi tremura, căci, te iubeam mai tare;

orice, oricum, oriunde, în lumea asta toată,
nu te-ar iubi mai mult, ca mine, niciodată !!!