Ioan Toderașcu s-a născut la 6 decembrie 1959, în satul Costești, comuna cu același nume, raionul Bârlad, regiunea Iași (astăzi, în județul Vaslui). A fost căsătorit și nu are copii. A absolvit Liceul de Construcții din Iași și a lucrat ca tehnician la fabrica de zahăr din Fălciu (județul Vaslui). A debutat publicistic în ziarul „Vremea Nouă” din Vaslui (1987). Este autorul volumelor de epigrame „Pe drumul de costișe…” (2001), „Submarin pe patru roți” (2010), „Ariciul cu țepi de alint” (2012), „Trei crai (tomnatici) de la… Vaslui” – în colaborare (2013) și „100% epigrame” (2015), fiind prezent în peste 130 de culegeri și antologii de profil. A semnat în mai mult de 130 de publicații din țară și străinătate. A primit 154 de distincții la festivalurile, concursurile și saloanele de epigrame, satiră și umor din țară și din Basarabia. Este membru al Uniunii Epigramiștilor din România (din 1999). A organizat o expoziție personală de fotografie la Târgu Jiu (2023) și a participat la mai multe manifestări expoziționale colective similare. A obținut multiple clasări meritorii la concursurile organizate de site-ul comunității internaționale de fotografie „GuruShots”.

Ioan Toderașcu este un cunoscut și apreciat publicist, autor de epigrame, fabule, proză umoristică, rondeluri și sonete umoristice, pasionat, în același timp, de arta fotografică și de scrabble. Despre activitatea sa artistică, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 21 martie 2019, la Iași.

• – Te salut, Ioan Toderașcu!
• – Salutare și din partea mea!
• – Când și cum a început pasiunea pentru epigrame?
• – Încă din adolescență, îmi plăceau epigramele și genul umoristic; ascultam emisiunile de umor de la radio și le apreciam pe cele de calitate, dar mă revoltau glumele nesărate. Îmi spuneam: „Cum pot da așa ceva la radio?? Cred că eu aș putea scrie ceva mai bun.” Și așa am început – cu niște glume, iar epigramele au venit mai ușor pentru că sunt, de fapt, niște anecdote concentrate.
• – Nu ai avut nicio înclinație anterioară?
• – Ba da; în școala secundară și, apoi, în liceu, vorbeam puțin, dar interveneam în dialogurile dintre colegi cu câte o pastilă care îi făcea pe toți să pufnească în râs. Așadar, știam că am simțul umorului și de la asta a pornit totul.
• – E dificil să realizezi o epigramă reușită?
• – Nu e deloc simplu, pentru că trebuie să țin cont de niște rigori ale genului: rimă, ritm, poantă și construcția în sine. În plus, mie ideile îmi vin mai greu, iar realizarea e foarte muncită; în final, însă, satisfacția reușitei compensează totul.
• – Ce faci la turnirurile de epigrame, unde ele trebuie scrise pe loc?
• – De regulă, timpul afectat unor astfel de concursuri ad-hoc variază între 15 minute și o oră, interval în care mă descurc onorabil; nu mă încumet, însă, la sesiuni de 2-5 minute și, atunci, prefer să stau în banca mea.
• – Dă-mi un exemplu din creația ta.
• – Ultima, inspirată de ziua numelui meu, are titlul Copleșit de mesaje la ziua onomastică:
• „Pe Facebook, azi, neîncetat,
• Și pe mobil, de bună seamă,
• Am fost așa de asaltat,
• Că… nu mai știu nici cum mă cheamă!”
• – Ai obținut numeroase premii; au vreun fel de acoperire?
• – Au acoperire… națională! Financiar, însă, au doar atât cât să nu pot spune că n-am primit nimic! Nu o dată, deși am fost premiat, a trebuit să completez eu cheltuielile de drum.
• – Care sunt temele tale predilecte?
• – Subiectele pe care le abordez sunt foarte diverse: politice, sociale, evenimente curente sau actuale, despre Uniunea Europeană… Un exemplu este epigrama intitulată Prezentul și viitorul românilor:
• „Chit că drumu-i plin de serpentine,
• Nu disperă nimeni un moment;
• Viitorul sună foarte bine
• …Până se transformă în prezent!”
• – …De femei, te-ai luat?
• – Pe… stradă?!
• – Nu, pe hârtie.
• – M-am luat, dacă și ele s-au luat de mine… Îmi vine în minte o epigramă care se cheamă Autograf pe primul meu volum pentru verișoara mea:
• „Spirit ai, atrăgătoare
• Ești mereu – nu-i un secret,
• Deci, mă bucur foarte tare
• Că ți-s văr. Dar cât regret…”
• – Ai făcut multe cuceriri cu epigramele?
• – Nu știu, că… n-am văzut rezultatele! Bine, măcar, că nu mi-a dat vreun semn Lelea de la Orăștie:
• „Cu poale lungi, batic și ie,
• O admiram ce bine-i șade,
• Dar lelea de la Orăștie
• S-a dovedit a fi… un bade!”
• – Mai ai și altceva despre bărbați?
• – Sigur; o altă epigramă se numește Definiția bărbatului:
• „Când ia banii, e tezaur,
• Când se luptă – brav erou,
• Când iubește – mare taur,
• Când se-mbată – simplu bou!”
• – Te-ai gândit să fii și eroul propriilor epigrame?
• – Dintr-un reflex dobândit, pe foarte multe le fac la persoana I. Pentru că am devenit cam uituc, am scris una care se chema Memoria mă lasă pe zi ce trece:
• „Stresat de această turnură,
• Oftez, zi de zi, mai adânc,
• Uitând, de la mână la gură,
• Mi-e greu, tot mai mult… să mănânc!”
• – Dincolo de satisfacții, ai avut și decepții de pe urma acestei pasiuni?
• – Au existat și animozități, care mi-au lăsat un gust amar. Am chiar un confrate care mă atacă prin Facebook; el n-a luat niciodată vreun premiu, dar contestă aproape orice. Mi-a făcut și o șarjă, dar nu m-a incitat și nu i-am răspuns.
• – De regulă, epigramiștii au simțul umorului; e de mirare ce spui…
• – Ei, el nu-l are; și alți colegi se supără dacă le face cineva o șarjă amicală. La adresa mea, poate să scrie oricine orice; singura pretenție pe care o am este ca textul să aibă umor. Și, atunci, dacă râd ceilalți, râd și eu.
• – Îți vine în minte un exemplu?
• – Da; când mi-am lansat prima carte la Iași, epigramistul local Ion Bolocan mi-a dedicat trei șarje tăioase, dintre care mi-o amintesc pe una care se intitula Lui Ioan Toderașcu, la lansarea volumului „Pe drumul de costișe…”:
• „Stând, de ploaie, sub cornișe,
• Strigă-un gardian în noapte:
• «A luat-o pe costișe…
• Anunțați Spitalul 7!»”
• Am făcut și eu epigrame unor confrați, cum ar fi cea dedicată unui coleg din Târgu Jiu, cu titlul Lui Marian Dobreanu:
• „Cu gorjenii stând în cramă,
• Mă rugau ai tăi ortaci
• Ca să-ți fac o epigramă,
• Că… tu nu prea știi să faci!”
• Deși duelurile epigramatice sunt uzuale, eu mă încumet mai greu, pentru că nu am timp să stau prea mult în Facebook; dar am confrați care se duelează din te miri ce și, uneori, ies creații interesante și chiar cărți semnate de cei doi dueliști.
• – Cu ce continui?
• – Cu un distih intitulat Folclorică la Deveselu:
• „M-a făcut muica oltean
• C-un… sergent american!”
• – Rondeluri ai scris?
• – Mai multe; iată-l pe cel cu titlul Rondelul invidiei:
• „Că n-am nimic cu Cincinat,
• Nu pot să neg, e-adevărat,
• Îi port ranchiună câteodat’,
• C-a fost așa de talentat.
• De multă lume-apreciat,
• Îmi pare-a fi prea lăudat,
• Că n-am nimic cu Cincinat,
• Nu pot să neg, e-adevărat.
• S-ajung la fel de consacrat,
• De scris umor m-am apucat
• Și publicând, în lung și-n lat,
• Cei avizați mi-au confirmat
• Că… n-am nimic cu Cincinat!”
• – Care mai este realitatea socială la țară – mai concret, în satul tău?
• – Viața la țară e foarte gri; nu mai are cine să muncească pământul, mulți dintre cei apți de muncă sunt plecați în străinătate și, în urma lor, au rămas mai mult bătrânii. Țăranii nu sunt sprijiniți și, de aceea, dacă vor să cultive ceva, e nerentabil, pentru că ies în pierdere. Am și o epigramă la temă care se cheamă Gospodarul comunei:
• „În comuna Y, este un primar
• Ce se dovedește mare gospodar;
• Cine nu mă crede să vină să vadă
• Câte se schimbară… la el în ogradă!”
• – Ești și un foarte interesant artist fotograf; de când datează această pasiune?
• – Cel dintâi aparat de fotografiat l-am avut în primul an de liceu; ca simplu hobby, îmi plăcea să fac poze pentru mine, colegilor și prietenilor. Pasiunea pentru fotografie a survenit acum doi ani, când, la nivelul județului Vaslui, a fost inițiat un proiect intitulat Satul vasluian – tradiție și actualitate, în cadrul căruia s-a făcut apel la fotografii pasionați sau amatori care doresc să participe. La început, s-au înscris vreo 40, dar, pe parcurs, s-au mai pierdut dintre ei; eu am rămas fidel și am mers la fiecare deplasare în satele județului, unde am fotografiat case vechi, bătrâni, meșteri populari, tradiții, obiceiuri și așa mai departe. Cunoscând experți în domeniu și exersând continuu, microbul fotografiei a intrat, adânc, în mine și, treptat-treptat, am trecut la alt nivel.
• – Nu e costisitoare patima asta?
• – Este, dar aparatura mea se află la stadiul de strict necesar, cu care imortalizez tot felul de instantanee. Eu activez pe un site foto internațional care se numește GuruShots, unde se lansează concursuri pe diferite teme, iar pozele sunt votate de public. Având deja un portofoliu de fotografii destul de consistent, am început să particip și am reușit, până acum, să mă clasez de peste 20 de ori în Top 100, la care trimit lucrări circa 10.000 de participanți. Totuși, eu încă mă consider un amator, pentru că mai am foarte mult de învățat, dar pașii pe care i-am făcut în acești doi ani sunt destul de consistenți.
• – Ai anumite predilecții?
• – În primul rând, natura, pentru că trăiesc la țară și peisajul din zonă este foarte generos. Obișnuiesc să mă urc pe un deal din apropierea satului meu, care-mi oferă panorama localității și a împrejurimilor; acolo, am făcut mai multe astfel de fotografii, ce trezesc amintiri și nostalgii mai ales în sufletele localnicilor plecați la lucru în străinătate.
• – Unde înclină balanța pasiunilor: spre epigramă sau spre fotografie?
• – În ultimele luni, a înclinat spre fotografie, pentru că, în perioada de iarnă, nu prea au fost concursuri de epigrame. Acum, însă, au fost lansate suficiente și trebuie să mă apuc să scriu și să trimit lucrări organizatorilor. Ideal ar fi ca balanța să se aplece și într-o parte, și în cealaltă – dacă s-ar putea, și cu rezultate.
• – De la o vreme, centrul de greutate al bancurilor s-a mutat dinspre Oltenia înspre Vaslui; ca vasluian, asta te deranjează?
• – Dacă au umor, firește că le gust, indiferent la adresa cui sunt. Eu am primit reproșuri chiar de la confrați pentru că am cam multe epigrame despre soacre; dar ele sunt simple invenții literare, prin care facem haz de necaz, pentru că eu, de pildă, n-am avut probleme cu mama fostei soții. Spre exemplu, o epigramă cu titlul Telegramă de Crăciun:
• „M-au trecut, subit, fiorii:
• Mama soacră – decedată;
• Și-au intrat colindătorii…
• O, ce veste minunată!”
• Sau alta care se numește Preoții și puterea exemplului, pe care cei vizați au apreciat-o:
• „Mă-ntreb, retoric, cum pot dânșii oare
• Să-ndemne pe bogat și pe sărac
• Să nu lucreze-n zi de sărbătoare,
• Când ei, de sărbători, chiar asta fac!”

Florin Bălănescu